Care sunt cele trei motive principale pentru a face escală la Lisabona în drum spre Sud?
Păi, e un oraș foarte frumos.
Da, dar n-apuci să-l vizitezi.
Sunt oameni de treabă?
Da, dar oameni de treabă sunt și-n alte părți.
Limba portugheză?
Da, utilă și distractivă, dar nu face parte din cele 3 motive la care mă gândesc eu.

Și anume cele 3 bucăți de pasteis de nata consumate în aeroport. Fiecare cu gust și preț diferit – bune toate.

După satisfacerea papilelor, să cătăm despre nevoile interneticești, la lounge. Dar – în laungiul TAP ”sunt acceptați doar cei cu statut ‘gold’, ne pare rău”, zice fata de la intrare.

”Mhm. Dar la un internet, cum ajung?”
”Internet… vă dau eu. N-am voie, dar vă dau”.
Și-mi dă o hârtiuță cu parola. Am zis eu că-s oameni de treabă, portughezii.

Gândesc să îmbin utilul cu utilul și să mănânc în timpul acesta. Felurile nu sunt foarte apetisante, ce arată mai interesant e un fel de salată de cartofi cu bacalhau (”bacaliaau”, zice băiatul, lungind ultimul ”a”, binevoitor și nostim). Abia când gust îmi aduc aminte – am mâncat și în excursia de acum un an la Lisabona, nu mi-a plăcut atunci, nu-mi place nici acum. Mai ales venind după natas…

Asta estem, mai iau un suc stors de portocale și fac revizia la ce am uitat. De obicei uit ceva la fiecare călătorie; de data asta se dovedește a fi foaia imprimată cu polița de asigurare de călătorie, pe care ne-o cer la destinație, și pe care am lăsat-o cuminte în imprimantă. Se putea mai rău, sper să am ocazia să imprim respectiva foaie la vreo cazare de pe drum.

Se apropie ora 23, mă duc încet spre poarta de îmbarcare. Avionul e programat pentru 23:35, la fix pentru ca să dribleze greva care va începe la miezul nopții. Doar că… se anunță ceva în difuzoare, nu înțeleg, dar văd lumea cum se așează. Nu-i semn bun… Și nu e: întârziere. Oh.
Și stăm. Și stăăm. Și stăăăăm. Hai să nu-mi zici că atâta întârzie până începe greva, și nu mai pleacă!

Uff, aproape de miezul nopții, cu o oră întârziere, se face totuși îmbarcarea – muito obrigado!