Doamna de lângă mine e foarte blondă; o privire rapidă descoperă mult aur pe degete și o geantă Louis Vuitton cu bling-bling. E clar, îmi zic, prejudecata spune că persoanele care arată astfel de obicei nu sunt genul volubil cu ”plebea”, deci voi putea dormi dus.

Greșit. Doamna C. e braziliancă, iar brazilienii sunt dintre cei mai ”sociabili” oameni. C. are chef de vorbă… mă atenționează când vine mâncarea (căzusem buștean la datorie), și de la mâncare începe conversația. Întâi în portugheză, eu prin semne, apoi însă aflu că locuiește la Madrid, astfel încât continuăm în spaniolă cu accente portugheze (ea) respectiv un ghiveci de spaniolă, cuvinte portugheze și furculisioane (eu).

”România… hmm, e frig acolo, nu?”

Nu e prima persoană care mă întreabă, nu știu de unde până unde impresia asta. Ei nu-i place frigul, și în Spania îi e frig iarna (râd tare, ”haha, auzi frig la Madrid, glumiți – pentru Europeni la Madrid e cald” – vezi poate de-aia percepția asta că la noi e frig. Față de Madrid.). Merge în vacanță 3 luni în Brazilia, la familie. 3 luni?? Da’ nu vă supărați, ce lucrați? – are un cabinet de cosmetică/estetică. Așa da 3 luni vacanță pe an.

Când se stinge lampa însă, nu mai e loc de-ntors – adorm buștean. Mă trezesc, nici nu știu cum, exact în momentul acestor poze,

pe care le fac rapid, cu ochii semideschiși,

după care adorm instant la loc. Mă trezesc pe la 8 – aterizăm cu vreo oră și ceva întârziere. Păcat, asta înseamnă că prindem ora de vârf în trafic… orișicât, bine c-am ajuns.

Vremea nu pare a fi în mare formă, dar asta are mai puțină importanță, emoția crește, căci odată străpuns stratul de nori

casc ochii maari la priveliști

pe care de mult visam

să le văd pe viu.

Bom dia, Rio de Janeiro!