Poza favorită din punct de vedere estetic e cea cu râul care coboară din ghețar,

după ce am trecut de pasul Flüela.

Din punct de vedere emoțional, cea mai tare e desigur cea din bazinul de la Scuol, unde am fost „la băi” termale cu vedere la munte.

Am revenit la Scuol după multă vreme, orașul vechi mi-a plăcut ca și de prima dată.

Dar highlight-ul primei zile a fost probabil curcubeul dublu din Ardez,

un sat deosebit de pitoresc, cu capac în șapte culori.

Guarda, satul cocoțat pe munte la capătul unui drum foarte îngust, n-ar fi fost descoperit dacă n-ar fi avut T. cartea la el.

Cu aceste abstechere am ajuns târziu la St. Moritz, pe înserat,

ne-am dus direct la Bivio, unde găsisem cazare, peste pasul Julia. Pe care l-am parcurs a doua zi de două ori, pentru că ne-am întors la St. Moritz pentru urcușul pe Piz Nair.

După coborârea foarte pitorească de la 3000m, am pornit spre casă, dar n-am ajuns departe: ne-au atras atenția niște fâșii colorate prin aer, deasupra unui lac. Kytesurferi, mulți, zeci de inși înghesuiți pe micul lac turcoaz (Silvaplana, aveam să aflu, lângă stațiunea Celerina, un St. Moritz mai puțin ”glamuros”, dar parcă mai prietenos. Rar am văzut ceva mai spectaculos (a se vedea și fimulețul din postul anterior).

Înserarea ne-a prins la Disentis, leagănul retoroman, iar după trecerea pasului Oberalp pe o ploaie torențială, ora albastră și noaptea ne-a găsit la Lucerna, loc pe care M&C vor vrea să-l exploreze și pe lumină – săptămâna aviatoare.