China, primul contact

1 martie 2011. De Mărţişor. Ne trezim cât putem de devreme, adică pe la 10, şi constatăm că nu e nici un tigru în baie, nici vreun panda sau alte animale. Asta e bine. S. a plecat deja înapoi la Hong Kong, mirele trebuie să prindă un avion spre locul nunţii, vremea nu e foarte…

Să jucăm Macao

Când jucam „Macao” pe vremuri (jocul de cărţi la care trebuie să scapi de toate cărţile, la ultima zici „Macao”, dacă uiţi iei tot pachetul de jos), nu ştiam că la Macao „de-adevăratelea” se joacă într-o veselie, cărţi şi nu numai – şi ruletă, şi „butoane”. Am întâlnit din nou acea atmosferă ciudat festiv-deprimantă din…

Poveste cu pataka

Am hotărât să începem seara petrecerii burlacilor cu o tură la cazino – evident. Avem scop clar, să jucăm vreo 20-30 de euro fiecare, de la care ne luăm rămas-bun în prealabil – când i-am pierdut, ne oprim. Pentru asta însă trebuie să cobor să scot nişte bani de la bancomat – zis şi făcut,…

Macau

28 februarie 2011 „Cum vreţi să mergem, cu feribotul sau cu elicopterul?”, întreabă S. „Cât e elicopterul?” „300 de euro” Împărţit la 4, ar fi o treabă! Până la urmă mergem însă cu feribotul, pentru că S. află că e 300 de euro de persoană, faţă de 13 euro feribotul. Important e că ne-am adunat…

Mong Kok

Ies din staţia de metrou Mong Kok şi intru într-o baie de senzaţii – sunet, lumină şi culoare. Am sentimentul că abia acum am ajuns în Asia. În Asia de tip furnicar luminos, cum mi-o aduceam aminte din Japonia. Ia să dau o tură pe la magazinele astea să văd cum stă treaba cu preţurile…

Kowloon

27 februarie 2011 Bacul care face legătura între Hong Kong Island şi Kowloon se numeşte Star Ferry, funcţionează din 1880 şi trebuie încercat pentru privelişte. Merită şi o privire înapoi – chiar dacă vremea nu ţine neapărat cu călătorul, priveliştea celei mai lungi linii de zgârie-nori, chiar parţială, e memorabilă. De la Tsim Sha Tsui…

Hong Kong Island

Cum am ieşit prima dată din metrou m-a lovit un miros destul de clar de… smog, gaze de eşapament amestecate cu alte chestii destul de înţepătoare pe gât. Nu e foarte plăcut, cred că nu mi-ar plăcea să trăiesc aici à la longue. Deşi, mă rog, omul se obişnuieşte cu orice, deja azi nu-l mai…

Hong Kong, faleza

Odată sindromul King Kong Hong satisfăcut, următoarea ţintă e o poză la faleza cu zgârienori. Microbuzul mă lasă la gară – e bine, iau metroul să trec strâmtoarea, spre staţia cu nume nostim, Tsim Sha Tsui. Ies de la metrou şi urmez semnele spre port – după primul colţ dau peste o clădire spectaculoasă, în…

Kong Hong – Victoria Peak

26 februarie 2011 Din cele 12 ore de zbor am dormit vreo 10, cele din mijloc dintre cină şi mic dejun. După cele 3 ore de somn din noaptea precedentă nici n-a fost greu. Încă buimac la coborârea din avion m-am dus la toaletă – greşeală, deoarece astfel locuitorii câtorva avioane au avut timp să…

Prolog

A durat 4 luni să diger impresiile din Balcani, nu simt încă nevoia de o nouă vacanţă. Dar – acesta nu e un motiv suficient ca să amâne nunta lui C&J, iar conform principiului „daţi-mi un motiv de sprijin şi descopăr lumea”, era clar că trebuie profitat de eveniment, luat 2 săptămâni şi mişunat prin…

Pokenhagen

Am ajuns târziu, am mai avut de rezolvat nişte treburi, stres, dar gândul încolţise demult, iar când am văzut că hotelul Phoenix e doar la vreo 5 minute de Nyhavn, („nüühaun”) nu m-am putut abţine şi am dat o fugă prin frig, să fac o poză la unul din cele mai pitoreşti locuri pe care…

Decizie

Am stat preţ de câteva secunde bune uitându-mă la furculiţa cu gem pe care mă pregăteam să îl întind pe brioşa de tip „melc”, cu vanilie şi stafide, gândind: „e aproape 11 seara, sunt pe cale să mănânc ceva dulce, care dă energie, ca apoi să am dificultăţi în a adormi, şi e important să…

Shai-hulud în goană

Azi-dimineaţă în gară mi-a plăcut că toţi membrii familiei prezenţi pe peron se puneau la curent cu noutăţile din gazetă: Dăm pe repede înainte până seara; inspirat de subicetele zilei am avut un mare chef de fotografiat. Aveam camera la mine, aşa că am hotărât să pozez ce se nimereşte, şi am mers pentru asta…

Milano

În cele 22 de ore avute la dispoziţie în Milano (inclusiv orele de somn), am reţinut cum vestita gară monumentală parcă e şi mai înaltă decât mi-o aduceam eu aminte, în care m-au năpădit oareşce plăcute amintiri de pe când eram noi tineri şi flămânzi. Seara, în drum spre hotel de la restaurantul La Scaletta…

Congelatorul cu graţie

29 ianuarie 2011 Nu m-am uitat de mult la patinaj, de pe când era Pluşenko „tânăr” – nu mai am răbdare la televizor. Nu mai ştiu nici cine sunt campionii, am pierdut gustul acestui sport – sunt aşadar curios să văd cum mi se va părea „live”. Merg cu trenul – biletul pentru campionatul european…

Schi şi ceaţă

Sezonul de schi a continuat cu un Flumserberg, un loc foarte pitoresc, dar foarte vizitat, expresia la ordinea zilei fiind „ca în India”. În duminica în care am fost cu L. însă, a meritat – deşi jos la parcare nu era zăpadă mai deloc, şi nici soare, pentru că era „ceaţă înaltă” – prin care…

La schi

„Asta-i geaca ta de ski?” „Da.” „Naşpa. Şi ăştia-s pantalonii de schi?” „Da….” în secunda următoare s-au întâmplat concomitent următoarele fenomene: îmi dau seama că de fapt nu am pantalonii de ski pe mine, ci alţii. În fracţiunea imediat următoare mă gândesc ‘pantalonii de ski sunt în bagaj.’ „…nu”, zic cu voce tare. „Nu sunt…