Am ajuns târziu, am mai avut de rezolvat nişte treburi, stres, dar gândul încolţise demult, iar când am văzut că hotelul Phoenix e doar la vreo 5 minute de Nyhavn, („nüühaun”) nu m-am putut abţine şi am dat o fugă prin frig, să fac o poză la unul din cele mai pitoreşti locuri pe care le-am văzut în lumea asta. Mă aşteptam să fie luminat şi vibrant, cum îl lăsasem, dar am avut un mic şoc când am găsit canalul îngheţat bocnă.

Nu era nimeni pe stradă,

doar un individ în faţa unui bar pe care scria „Red Light Copenhagen”, aşa că am mai tras o poză la ancora pe care mi-am amintit-o de data trecută plină cu copii hâţânându-se în soare,

şi m-am întors zgribulit dar mulţumit la hotel. Ningea.

A doua zi era zăpadă, dar doar pe acoperişuri – nu ştiu de ce nu „ţine” zăpada la ei, a mai nins şi ziua, dar nu s-a pus. Mare lucru din oraş n-am văzut, decât casele colorat aliniate peste râul îngheţat, şi asta din goana maşinii. Prima poză a ieşit neclară, că se pusese camera automat pe macro (o fi văzut vreun fir de praf pe geam),

dar a doua a ieşit clară. Nici nu ştiu care-mi place mai mult.

Seara l-am târât pe S. prin frig să mâncăm în Nyhavn, unde aproape toate restaurantele de pe partea dreaptă, unde ne zisese să mergem taximetristul, erau închise, dar până la urmă am găsit recomandatul „Custom house” (casa vămii). Mergeţi la braserie, nu la restaurant, că e mai plăcut. Friptura de ton a fost foarte bună, cu cartof dulce, mniamm.

La întoarcere, o ultimă poză la Nyhavn, de pe pod.

Deci, clar, aici e de venit vara.