sâmbătă, 16 octombrie 2004, 18:01

Ştirile de azi sunt ştirile de la ora 5. Pentru că m-am trezit la ora 5 (dupămasă), după un somn eliberator de 12 ore. S-a terminat prima bătălie. Se pare, din câte se spune pe-aici, şi cea mai grea. Au fost 5 examene în 9 zile, aranjate în felul următor: joia trecută, management, 1.2 ore (de încălzire), vineri, finanţe, 2 ore, joia asta, economie, 3 ore, şi ieri, cireaşa de pe tort: contabilitate (2 ore) şi Decision Analysis, 5 ore.
Ştirile se vor concentra asupra evenimentelor de săptămâna asta.

Învăţatul: asta a semănat mult cu cea mai grea sesiune din ASE, cea din vara anului 3, când abia picat din Italia a trebuit să mă lupt cu Suta, Turismul şi alte materii intransigente.

Vikendul trecut mi-am urmat vechea strategie de sesiune: m-am izolat în camera mea (cum mergeam la Ileana pe vremuri :), şi nu amfăcut altceva decât să învăţ. În ritmul meu. Adică 10 ore de somn, trezit la amiaz, speriat, fuga la calculator, şi dă-i. După câteva minute de efort intelectual – merit o pauză! Şi dă-i o verificare de email, un surf mic pe net… şi iar la învăţat… şi iar pauză… seara, cina tradiţională americană cu S. şi B. şi N. (descoperind îngheţata Cold Stone… mmm…)… şi uite aşa, uitându-mă în susla sfârşitul vikendului, abia se întrezărea genunchiul broaştei.

Norocul colosal a făcut ca să mă întâlnesc nici nu mai ştiu unde cu S. şi încă câţiva, care au zis că învaţă împreună. Hmm. Mi-am zis că poate mă duc mai la sfârşit, după ce am pus bazele, cum veneam în cămin în ultimul moment, să discutăm şi să torn informaţii cu pâlnia. Noroc că au zis că ştie cineva conta şi o să facă luni, aşa că m-am dus… a fost salvarea. Dacă continuam să pun singur bazele, nu terminam nici până la Crăciun în ritmul ăla. Aşa că m-am agăţat de grup, şi dă-i muncă. D. ne-a ţinut un curs de economie (cu scris la tablă, tot tacâmul), în care am înţeles mai mult decât în tot semestrul de până acum. D., care e oricum din specia „sclipitor”, în viaţa anterioară a fost prof de economie la universitatea din Dhaka, Bangladesh. H. a făcut acelaşi lucru la contabilitate (indianul din Tennessee e ori CPA, ori fost auditor), iar N., indianul sikh din… India, a stat cu noi până târziu în noapte la S. acasă, deşi nu avea neapărată nevoie, căci „le are”, să umple golurile rămase la toate 3 materiile. Fetele (S.-conta, M.-mathe, S.-de toathe) le mai ştiau, mai ciupeam şi de la ele, a mai venit şi M., şi J. W., care e şi el CPA şi artist în tehnici şi matematici – şi uite aşa creerul prschesc a fost din nou, ca pe vremuri, inundat de informaţii care de care mai revelatoare. Programul a fost: ziua la şcoală, „curs” cu băeţii, seara la S., „seminar” pe grupuri. Noroc că era aproape, aşa că bicicleta a fost (din nou) la mare preţ. (între timp am dus-o şi la service, foaarte frumos).

Una peste alta, în ultimele 3 nopţi am dormit 10 ore… 3-4-3, sistemul lui Ajax. Părul s-a rarefiat, ochii mi s-au injectat, lumea tare s-a speriat, dar mai mult am învăţat. De aceea somnul eliberator de azi. Dar până atunci… au venit

Examenele.

Examenele nu au fost atât de grele… în general au fost decente, fără capcane, acoperind foarte bine noţiunile de bază. Subiecte bine scrise.

La economie a fost cel mai bine. Trăiască-i familia lui D. şi Navjit, ăn 2 zile m-au transformat radical. Cred că am făcut binişor. În timpul învăţatului, ăştia au făcut ochii mari când au auzit că am făcut ASEul… eram lemn la economie. Dar trebuie să recunosc că tot a ajutat la ceva – toate noţiunile alea cu cererea, oferta, elasticităţile se zbăteau undeva în subconştient, şi odată desfundate căile au erupt, şi am priceput destul de repede.

Valabil parţial şi la Conta. Acolo CREDEAM că am priceput… nu şi ce ne-a întrebat la examen însă. Pentru mine a fost cel mai greu şi dezorientant, vecin cu dezastrul. Chiar şi cei pricepuţi au zis că a fost examen greu… nuş’ ce l-a apucat pe bufonul de M. (B., nu S., da’ aşa îmi vine să-i zic). Mulţi nici n-au terminat… Spre surprinderea mea, am terminat examenul (ca pe toate până acum, ceea ce spune ceva despre dificultatea lor… medie :), dar ce am scris acolo… lucrarea mea cred că e o insultă la adresa Asociaţiei Contabililor Americani. Să vedem… chiar nu ştiu, şi nici nu vreau să văd soluţiile, până nu ştiu scorul. Mai e de aşteptat.

Spaima tuturor, DIA, a fost un examen fain. Solicitant, căci lung, şi eram obosit, dar a fost un examen frumos. Mi-am dus imprimanta la şcoală (pusă în valiză, am alergat cu disperare dimineaţă târând-o după mine la şcoală, să nu întrzii la conta), dar am avut surpriza să constat că tonerul color chiar nu merge, şi paginile scoase la imprimantă arătau cam jalnic, cu informaţii care nu se vedeau… acu’ asta e. Sunt destul de confortabil cu ce am făcut, mi-e ciudă că n-am reuşit să rezolv o problemă chiar uşoară, dar lipsa de studiu şi-a spus cuvântul. Pe alea grele cred că le-am atacat onorabil, să vedem.

Să vedem, pentru că aşa am crezut şi la finanţe. Şi, prin de speranţe, m-am dus să iau rezultatul după examenul de economie. Noroc să ai, că prostie e destulă. NU trebuia să fac acest gest. Rezultatul e mult sub aşteptări, şi ce e mai frustrant e că nici nu înţeleg ce am greşit. O să mă uit la soluţii azi… E chiar nasol, pericol mare. Va trebui să trag de Navjit şi Katherine zi de toamnă până-n iarnă, să mă înveţe finanţe, să scap cu bine… M-a cam demoralizat înaintea ultimelor examene, şi nu aveam nevoie, da’ aşa-mi trebuie. De unde mă şi vedeam intrând triumfător în biroul lui S., cu un zîmbet larg de „ei, ce zici?” pe faţă, acu’ tre’ să văd cum mă fac cât mai mic, să nu mă vadă, până văd pe unde scot cămaşa să trec clasa. Uff… E nasol să-şi dai seama că eşti cerşetor când te credeai un fel de prinţz…

Din cauză că am fost aşa mulţumit de finanţe, care m-a transpus într-o stare pozitiv-războinică, melodia motivaţională pentru săptămâna asta a fost „You gotta fight – for your right – to paarty”. Iată că nu mi-am câştigat acest drept. Am fost aseară cu toţii la Loca Luna, un club brazilian, cu muzică live asortată (au cântat şi Capoeira, foarte fain). Dar am petrecut cu juma’ de gură… oboseala fizică, psihică, dar şi desamăgirea. Acuţ aştept cu înfrigruarea celelalte rezultate… vreau o veste bună…

Uff, dacă scap cu bine şi din asta, apăi… să vezi întărire. În afară de management, care e un fel de psihologie aplicată şi la care mă ajută mult experienţa de la Coca, cred că sunt materiile la care am fost cel mai handicapat la ASE. Baza de pornire a fost jos, dar asta e motivant, pentru că învăţ mereu lucruri noi, nu mă plictisesc. Bine că am echivalat marketingul… colegilor nu le place. Alţi colegi nu şi-au echivalat materii la care sunt tari, mai ales finanţiştii, şi acum se plictisesc. Avantajul e însă că nu au avut o sesiune aşa de grea, au mers fluierând.

Una peste alta, e o experienţă foarte bună şi utilă, cu o singură condiţie: să se termine cu bine…

Mulţumiri eterne numiţilor N., D., S., M., S., H. şi J., pentru ajutor şi altruism ieşit din comun.

Gata, ajunge. S-a făcut ora 7, la 8 mergem la cină cu J., să punem ţara la cale.

Pentru că, cu un simţ al anticipaţiei ieşit din comun ca de obicei, nu am bănuit cât de consumator va fi exerciţiul examenelor, aşa că m-am înscris la o minicompetiţie de marketing, care e… mâine, precum şi la competiţia de cazuri a consultanţilor AT Kearney, care a început… ieri. Ca la box – upercut, croşeu, directă. Upercut, croşeu, directă…

Mă cam doare gâtul (iar), şi zgomotul şi fumul de aseară, culmea, nu l-au vindecat. Am însă în provizi(on) doi greipfruiţi mari şi roz, o să căsăpesc unul chiar acum, pentru vitamina Ce.

Noapte bună acasă, aici e seară, dar începe o nouă etapă. Bătălia de la Rovine s-a terminat, nu şi războiul. Armata română se retrage în munţi, să strângă trupe. („Daţi-mi trupe!” ;).

Şi, după ce-o trece Helouinu’, ne vedem la Călugăreni.