n-am mai scris de-un car de vreme. nici ca avut timp. am mai facut ceva insemnari rarefiate, carele snt mai jos. vara progreseaza in pashi de grawpi…

–––––––––––––––––––

vineri, 8 iulie 2005, 13:48

vas’zca… luati cea mai intensa zi de munca pe care ati avut-o… din aia cu stat pana trziu, 12 noaptea, cu sarcini in ultimu moment.. inmultiti cu 4.. asa arata o saptamana. Pana acum, vinerea e un pic mai lejera, poate si datorita faptului ca nu snt cu ei impreuna, ci singur aici. Dar se munceste intr-un ritm… tulai… cel mai devreme am plecat la 11 jumate, cel mai trziu la 4… si intens, frate, singura pauza e masa, o juma de ora, dupaia gata, drumu, de cnd te asezi la masa pana pleci noaptea, ca robotzii…

sâmbătă, 23 iulie 2005, 14:33

in tren spre StMoritz… am schimbat la Chur, orasul care se scrie Chur, se citeste… fund. O dorinta veche m-a suit in acest tren. Ma indrept spre sigura zona din lume unde se mai vorbeste a 7-a (parca) limba romanica: reto-romana. De fapt, nu se mai vorbeste aproape deloc, dar sper sa aud macar o propozitie „live” pe vreo strada din satul Ardez, de exemplu.

Trenul rosu din Raetia (numele de la vechea provincie romana, de aici si raeto-romana) sherpuieshte prin alpi.. aici e elvetia ca in tablouri, carti, filme si vederi. Munti, munti, munti, sate imprashtiate pe cate o terasa… foarte frumos.

n-am mai scris demult… perioada s-a impartit in 2 departamente clare: munca si vikendul. De aici se subantelege ca altceva in afara de munca in timpul saptamanii yok.

Ritualul este urmatorul: luni dimineata la 7 jumătate zbor spre dusseldorf. Acolo stat 2 zile, apoi miercuri dimineata, de data asta la o ora mult diferita, 7 si un sfert, sbor spre Hamburg. Unde se sta pana joi, cand seara (la 6, binecuvantat de devreme e ultimul avion!) sbor inapoi spre Zurich. Vinerea in biroul din Zurich. Bine, ritualul nu a fost respectat in nici o saptamana – cand a venit M. am mers cu trenu de la Dussldrf la Hambrg, iar saptamana care tocmai s-a incheiat am stat-o la Hambrg toata.

Munca e interesanta, si confidentiala, ca tot ce se invrte in jurul firmei. Asa ca nu poci spune nimic. Abia fiind „inlauntru” am inteles ca asta, chiar daca poate fi enervant pentru familie si preteni (uah! Ma uit pe jeam direct ntr-o prapastie!), i-a ajutat sa-si castige renumele de „de noi nu trece nimic”, ceea ce da clientilor o incredere nemarginita. Ce poci spune e ca ziua de lucru standard e de pe la 8jumate pana la 12 noaptea. Cam asa. In fiecare zi. E ciudat… in timpul saptamanii practic nu existi pentru societate.. in vikend insa, posibilitatile sunt nelimitate, doar sa vrei. Si sa mai ai energie. Vikendurile sunt traite intens… iar vara asta ma straduiesc sa am energie, ca cine stie cand mai ajung pe-aici. Am fost in fiecare vikend macar undeva. De cand n-am mai scris, am fost la Lucerna si Geneva cu M., apoi la Marbella la „Olimpiada”, iar acum, seengur, vreau undeva la liniste, sa ma reculeg si sa fac cunostiinta cu probabil cea mai cool limba din lume, la concurenta cu saseasca transilvana. Ambele, gen pasare rara si pe cale de disparitie in peisajul lingvistic mondial, ascunsa in inima europii. Abia astept.

Recunosc, pasii ma indreapta spre StMoritz si din alta cauza (altfel puteam merge direct la Scuol, Tarasp, Vulpera, Ftan, Tschlin sau Ramosch-Vnà (Nick, ai dreptate, numele astea ma ung la sofletul mic si negru :). E se pare una din cele mai shmekere statiuni din lume (a se citi scumpe si cu figuri). E drept, mai mult iarna, la ski – dar nu ma plang, poate e chiar mai bine asa, vara, mai putin aglomerat. Sa vedem.

A propos de Nick, a tribute to Quick-Sole; am urmat o suma din pasii descrisi in jurnalul lui Elvetian (o bijuterie a literaturii turistice – bai, ar trebui sa inventam asa ceva :) – complet necunoscuta publicului larg… inca ;). O senzatie extraordinara sa merg pe acelasi drum descris acolo, dupe cativa ani… muntele Pilatus… din pacate am urcat, cu cel mai inclinat Funicular din lume (45 grade) intr-un …nor dens si enervant, din care canta… o fanfara! La 2300m :). Instinctul imi spusese sa mergem pe Rigi, un munte mai mic, dar care parea pe webcamul de la gara mai insorit… dar femeea a zis ca nooo, se vede biiine de pe Pilatus, si e si mai inalt. La acest argument am cedat… si no, si bine, si rau, am ratat panorama fantastica a Alpilor, in schimb am avut exprerienta probabil foarte rara de a asista la un concert de fanfara venind dintr-un… nor!

Apoi Geneva.. fromos. Am nimerit, din toate smbetele anului, exact in smbata cu Lake Parade! Un fel de… love parade, ca la noi, cu camioane cu dansatori (si mai ales, -oare), house la greu, lume fistikie, vopsiti, frizurati, cerceliti prin toate limbile si sprancenele, iar spre seara chercheliti prin toate colturile. Tineretul elvetian e, pana la urma, tot tineretu roman, fie el la Geneva sau Costinesti.

La sediul ONU n-am mai ajuns, in schimb ne-am suit in catedrala, iar privelistea cu orasu vechi si lacul Leman face toti cei 4 franci…

Imagini aici: http://www.kodakgallery.com/I.jsp?c=jml3aap.2p62ycd1&x=0&y=-j2kgbc

Tara aste e cool de tot. Mica, dar indeajuns de complicata sa nu te plictisesti. Pai, in cat timp faci cu trenu de la Bucuresti la Brasov, ai trecut din Germania (Zurich) in Franta (Geneva), asa, scurt. Si ti-ai dat seama brusc, cand ai auzit controloru vorbind brusc in franceza.. ca si calatorii.. ca si indicatoarele.. M. s-a bucurat, ca mai intelegea ceva, eu m-am simtit un pic ciudat, ca intelegeam mai greu :P..

5 creste de munte se vad in dreapta, una dupe alta. Si o vale cu 2 case si o shura, plus shosea sherpuind. Satele astea aruncate asa prin vai sunt me-se-ria-she. Mi-aduc aminte de Trans-sylvania, doar ca munti in loc de dealuri… totul curat…(in afara de scaunul de lnga mine)… foarte fromos.

Olimpiada. Concept foarte meserias. Birourile din europa isi trimit echipe de fotbal si volei intr-un loc in fiecare ani. O vineri de munca e sacrificata, dar asta e :). M-am inscris de cum am ajuns in echipa de fotbal care se intalneste vinerea dupemasa la o miuta pe iarba, si asa… am ajuns la Marbella. Costa del Sol, lnga Malaga. Acolo s-a tinut Olimpiada anu asta. Visul unui copil timid si impiedicat, considerat candva tocilar, s-a implinit. Visul de a juca, macar o data, intr-o echipa adevarata de fotbal. Atacant, daca se poate… ;)

Cum e omul.. am umblat o lume intreaga, vazut o gramada.. ca sa gasesc momente de intensa bucurie in ce… intr-o pasa cu calcaiul si o fenta.. caci cam atat am reusit notabil, in afara de o ocazie cat roata carului ratata cu poarta goala, de care nu prea vreau sa-mi aduc aminte… dar n-o sa le uit.. cum tata traieste amintirea acelui unshpemetri transformat pentru CFR Sighisoara cand era adolescent, asa nici eu n-o sa uit fenta cu care am trimis englezu’ „dupa tzigari” :D..

A fost o placere sa joc contra inventatorilor fotbalului.. in „come on lads” de pe margine parca auzeam un graunte din „you’ll never walk alone” de pe Anfield Road.. fara michteaux… daca ma apucam de jucat fotbal pe strazi in loc sa stau acasa si sa dorm cu capul pe birou in timp ce ar fi trebuit sa invatz, nu cred ca ajugeam aici… caci, de fapt, talent e mai mult in imaginatie decat in realitate… dupa ce m-am vazut, filmat, cum ma misc de in reluare… mai sus de nivelul lui Filipescu nu cred ca as fi ajuns :P. morala? Daca vreti sa aveti shanse reale sa jucati, macar o data in viata voastra, intr-o echipa nationala de fotbal adevarata, paradoxal,… invatzatzi, copii… (daca as fi auzit fraza asta mai demult, de la altcineva, as fi zis „uite si la ala, ce idiot”. De atunci am jucat insa intr-o nationala a elvetiei la fotbal ;).

Fotbalul „adevarat”, insa, e un joc greu. Bă da’ stii cum, greu de tot. Nu se compara cu miutele de pe strada.. nici pe departe. Pai, daca iti vine o minge dintr-o centrare lunga de 30 de metri in cap, crezi ca a fost ultima! E ca betonu de grea mingea aia, mai ales daca nimeresti una grea din nastere… Adidas Rotero, mingea de la ultimele mondiale (nu europene) e cea mai meseriasa. Nu, zau, e greu.. iar eu am atins apogeul carierei aici.. dar sunt fericit ca am jucat intr-o echipa, si inca Nationala, cu steagu pe tricou.. acu pot sa mor (mai) linistit, ca Napoli l-am vazut…

Duminica, 24 iulie, 2005, 20:25

In tren din nou. Ajung inapoi la Zurich dupa un vikend incarcat de emotie cultural-istorica petrecut in zona reto-romana… dar cum am ajuns, vom povesti mai trziu…

duminică, 24 iulie 2005, 23:42

e trziu… pana am descarcat pozele, pana unaalta… mai bine la culcare, ca maine la 6 sus, avion… ehehei…

Calatoria in tsara retoromana a fost deosebit de placuta… pana una alta, pozele aici:

http://www.kodakgallery.com/I.jsp?c=jml3aap.7dkoo9cl&x=0&y=2ysm21

joi, 18 august 2005, 09:34

ce demult n-am mai scris… nici macar bucata de deasupra n-am apucat s-o pun pe blog… ca sa vezi ce mult timp liber. Nici acum n-as avea…

viata a continuat in acelasi ritm. Saptamanal, munca, in vikend, calatorii. Mai nou, cu parintii, ceea ce e deosebit de cool :). Fain a fost la Berna+Interlaken, singur, Lugano, cu parintii, apoi a venit Aditza si am vazut Street Parade in Zurich (nebunie :D)…

Highlights au fost muzeul si casa lui Einstein de la Berna, ca si urcarea la cea mai inalta cota de pana acum (3571 metri, pe Jungfraujoch).

Mai e un pic si se termina vara… incredibil…

Berna + Interlaken: http://www.kodakgallery.com/I.jsp?c=jml3aap.cmn6hpa5&x=0&y=-s8vhla

Street Parade & Cascada Rinului Schaffhausen: http://www.kodakgallery.com/I.jsp?c=jml3aap.3xklke31&x=0&y=2phqpb

Germania, Malaga, Marbella: http://www.kodakgallery.com/I.jsp?c=jml3aap.30htuudx&x=0&y=-au2w3