Peisajele s-au spectaculozizat destul de repede, lacul Zurich cu vile pe margine, apoi lacul Zug, cu munti pe margine, apoi munti, din ce in ce mai multi si mai inalti.

 

Davosul in sine nu m-a dat pe spate, un fel de Sinaia, asa, doar ca presarat cu partii de schi-fond si strazi (nu strazi si partii, ci partii, in primul rand, si ceva strazi. Interesant concept). Dar smekeria e sa nu stai in Davos, ci LANGA… am stat la un fel de fosta-cabana-devenita-hotel, 6 intr-o camera (mica), dusuri in hol, dar altfel totul foarte curat. Nimic deosebit, in afara de situare. In fundul unei vai incredibile, cum doar pozele pot poza. Ca in vederi, cateva cladiri mici izolate in fundul unei vai inconjurata de munti IMENSI.

 

In prima zi am facut iglu-urile. am avut un „ghid alpin” pe nume Heidi (un nume mai tipic elvetian nu exista :D), care ne-a aratat ce si cum trebe. Adica – am iesit in gradina, ales cate o parcela, si inceput taierea in zapada. Cu fierastraul. Zapada in gradina era adanca de vreo 30-40cm, se taiau caramizi de zapada la fix. Impartiti pe echipe, evident. Retzeta e asa (in caz ca ramaneti vreodata izolati in zapada Doamne-fereste): se taie blocuri de zapada late si inalte de 30-40 cm si lungi de 70-100cm. De fapt, intai se intind 2 oameni pe jos (sau cati vreti sa incapa in iglu, dar mai mult de 2 e nerealist), se traseaza cercul, sa fie cat mai cerc, nu oval; apoi se taie blocurile de zapada (cu fierastraul, de preferat :), se aseaza in cerc primul rand.

Apoi, important: inaltimea lor se ajusteaza ca sa formeze o spirala – de aproape de pamanat, in sus pana la cel mai inalt caramid. De asemenea, se stabileste unghiul interior, la vreo 40 grade. Astfel, cand pui randurile de „caramizi” una dupa alta, se sustin din cauza spiralei si capata deja inclinatie. Asa am facut. Am avut noroc ca primul bloc a fost lung, de un metru, si ne-am dat seama ca e bine asa. I-am dat bataie, evident cu timul experienta si eficienta a sporit, si am terminat primii. Igluul nostru era cel mai urat, din topor (caramizi mari..), mic (inclinatie mare la inceput), intrarea, in loc sa facem bolta, am facut stil templu, in forma de Î (pi), dar – am terminat primii, asta era criteriul principal in competitie. Pana la urma a fost atat de urat, incat au castigat altii, pe criterii mai mult estetice, dar noi am fost oricum tare mandri. Asa se face un iglu corect, ca noi. Frumusetea nu conteaza cand esti pierdut in munti si iarna, ci rapiditatea si functionalitatea.

 

Ei, aici e aici… vorba era sa dormim in iglu, din fiecare echipa cate 1. am vrut si eu si un alt baiet. Asternut de paie, plansha termoprotectoare, sac de dormit, si gata. Se aprindea o lumanare inauntru, ca sa se vada de afara ca mai e oxigen, si teoretic trebuia verificat cam la fiecare 2 ore.

 

Asa mi-am dat seama ca minunata noastra casa de gheata nu prea putea adaposti 2 persoane.. mai inalte de un metru jumate.. n-aveam loc. eu m-am dus mai tarziu, a trebuit sa stau covrigat, incomod, plus ca mi-era frica sa nu ating lumanarea, pe care oricum o pusesem in buza iesirii, deci ea avea oxigen, bine mersi, puteam noi sa ne sufocam linistiti.. foarte cald, de la cele 2 respiratii, incepusera sa picure peretii.. am transpirat puternic (aveam si treningul in sacul de dormit – nu ajuta, dimpotriva, fierbi). N-aveam stare, ma tot gandeam – e asa mic, daca nu ajunge oxigenu… daca ma misc in somn (mai si aluneca prostia aia izolanta), si dau un picior la lumanare de luam naybii foc.. stateam incomod.. dupa vreo ora de munca de convingere cu mine insumi am cedat mandriei si am iesit, m-am dus in camera (cand am intrat mi-a venit sa ma intorc in iglu, asa era aerul de greu de la 4 persoane dormind), dar macar am dormit cateva ore putine, dar bine.

 

Era si nevoie, deoarece a doua zi am bagat schi-fond. Nu credeam ca imi va placea schiul fond, mi se parea extrem de plictisitor la televizor. Dar, ca aproape orice sport, e fain sa-l practici. Au astia o infrastructura care m-a dat pe spate.. partii cu shantzuri perfecte pentru schiuri, peste tot, la 7 dimineata.. incredibil.

 

Ziua s-a incheiat noaptea, cu fundul pe (si pe langa) sanii, pe intuneric, din varf de munte in jos. Yuhhaaai buhai, ce de hopuri…

m-a impresionat la elvetieni – am vazut parinti care dadeau drumul la copii pe partie, era vreo 11 noaptea, cica ne vedem jos.. in romania nu vezi asa ceva.. vai de mine copilashu, sigur se loveste.. aia n-aveau nici o treaba, si partia era rapida, cu hopuri, curbe, puteai cadea lejer peste bord daca nu erai atent.. dar astia snt pe sanie de la 3 ani nonstop..

 

Ultima a fost ziua de schi. Dar pentru asta, intai a trebuit sa urcam muntele. Au astia o cultura a muntelui si sportului ceva de speriat. Si toate utilajele posibile, de la bipuitor de avalanse (un detector care suna, daca te prinde avalansa si te cauta astia, inghetzat fiind supt zapada) la niste talpici care se lipesc pe schiuri, foarte aderenti, de urci munte abrupt lejer pe schiuri.. cu legaturi care se desfac la spate, pentru comoditate.. ce mai, tot. Am urcat vreo 3 ore, cu mici pauze.. peisajul magnific.. de acolo ne-am dat drumul pe schiuri respectiv snowboarduri, pe munte in jos, prin zapada-pulbere.. la inceput nu mi s-a parut nimic mai frumos.. o senzatie divina de plutire.. pana devine mai abrupt, si iti dai seama ca in pulberea aia nu prea poti carmi.. cel putin, daca schiezi ca mine nu prea poti.. nici genunchiul dureros nu ma prea ajuta.. ups.. asa ca a fost chin pe alocuri.. m-am cam imprastiat pe munte in jos.. dar n-am cazut, decat de vreo 2 ori, si nu la viteza, ci mai mult impiedecat cand eram oprit. Tipic. Din fericire. Pe alocuri a trebuit sa dam schiurile jos sa trecem, ca nu era zapada.. a nins foate putin anu’ asta, desi era zapada in general pe munte, nu peste tot. A fost foarte obositor, dar – trebuia facuta si asta. Pacat ca nu ma mai tzin genunchii. Meniscu, bata-l vina..