tuilerii

nu stiam ce e cu strigatele. Traversam gradinile
tuilerii, cand le-am auzit. Am crezut ca e un meci, ceva, desi parea ciudat,
chiar acolo.. erau niste pompieri cocotzatzi pe o scara perpendicular deasupra
unei strazi care iesea dintr-un tunel, pe unde se revarsau… maratonisti! Ne-am uitat si noi un pic la ei. Destul de multi fistichii, sa
atraga camerele, deh. Cel mai dureros a fost unul care purta (cu randul, sper)
un turn eiffel din burete, mare, de incapea in el. erau mai multi, transpirati
rau. Deh, si 30 de grade afara…
 
zicea prietenul JH ca e o senzatie unica sa fugi
maratonul, ca incurajarile de pe margine iti dau o energie nemaipomenita. Si intr-adevar,
incurajarile m-au furnicat pe spate, chiar pe.. margine fiind. Pe langa
pompieri, dotati chiar cu megafon incurajator, destul de multa lume pe margine,
probabil asteptandu-si cunostiintele, incurajau non-stop cu strigate de
entuziasm nedisimulat pe oricine li se perinda prin fatza ochilor. Am strigat
si noi putin la ei, a simpatie. Te prinde intr-adevar o mini-euforie sa fii
partas la asa ceva, privindu-i pe oamenii aia in plin efort, e o senzatie de
pozitivism pur. Bravo lor. Mi-ar placea sa-l alerg intr-o buna zi, desi
genuntzii ma cam sfatuiesc impotriva..
 
al doilea descalecat la Parigi a fost deci foarte placut…
orasul asta e fenomenal, chiar cu inghesuiala, chiar cu caldura… MULT mai multa
lume decat asta-iarna, din fericire asta a insemnat si pictori practicanti in
piata tertre din montmartre, unde astaiarna nu mai era nimeni seara, de frig. Foarte
fain desenau, aveau clienti garla, si invariabil ii scoteau mai „frumosi”. Cu o
exceptie confirmand regula, un barbos cu ochelari care saracu’ muult s-a
chinuit sa faca sa semene un portret stngaci cu o fata blonda, singura care la
sfarsit a aratat mai rau in tablou, spre nemultumirea maica-sii. Am stat vreo 2
ore sa ne uitam la ei, nesimtind oboseala.

 
Am adastat pe langa pere-lachaise, unde in prima zi nu l-am
gasit pe george enescu, deoarece nu e trecut pe harta „principala” a
cimitirului; la a doua si ultima incercare l-am gasit, relativ neingrijit, la
un coltz de alee.

Neavand timp am mai bifat doar chopin (are multi „fani”
si in ziua de azi, multe flori de la polonezii si polonezele lui), si james jim
morrison, carele e pazit, cica sa nu arunce fanii jointuri.. am vazut doar
mucuri de tzigara, in ciuda pazei, aruncate cu scop, cred. Plus flori, evident.
Si cei mai multi oameni pozandu-se. Iata ca dupa ce am trecut prin obscuru-i
loc de nastere i-am vazut si locul de odihna. Si culmea e ca n-am nici o treaba
cu jim morrison, altfel, nu prea-mi lighta fire-ul, in afara poate de chiar cantecul cu pricina. Tre’ sa vad filmu’ ala pana la urma.
 
Altfel, orasul cum l-am lasat,
parca mai inflorit primavaresc dar oarecum respirand mai greu sub greutatea
masei calde miscatoare de turisti care-i apasa bulevardele. dar sharmul, tot
charme.

 

Publicitate

Un gând despre “tuilerii

  1. cat de tare! ar trebui sa legi insemnarea asta de cea in care povestesti cum ai alergat maratonul si cum chiar te-au ajutat incurajarile de pe margine! michteaux, cum spui tu ;)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s