am vazut doar metroul londrei, la 8 dimineata. In vreo ora am ajuns unde ma astepta A. cu masina, si da-i direct spre vest-sud-vest. Mersul cu masina pe partea stanga e extrem de ciudat. Banuiesc ca condusul e si mai ciudat. Mai ales la inceput, nu ma puteam obisnui sa stau pe locul soferului si sa nu fac nimic. Senzatie ca-ti scapa lumea de sub control, ca intri in shantz/bordura/padure in stanga si iti vine sa carmesti, dar nu poti. Nu mai zic de tresariri cand vin masini din fata, trasee virtuale pe culoarul din dreapta si tresarire cand o carmim ciudat pe benzi complet „counter-intuitive” ale strazii.

Noroc cu Jane, care ne-a zis, cu ultimele resurse ale bateriei, drumul, ca n-am mai avut si grija orientarii.

Chetroaele de la stonehenge snt mai mici decat credeam. Fain complexul, in mijlocul unui camp intins si
verde, presarat cu oi plictisite de importanta pashunii lor, dar pietrele… sa zicem ca asteptarile de la televizor snt mai mari. Partea interesanta e abia ‚in spatele scenei’, ca cica nu se stie exact ce e cu complexul acela, nici cand a fost facut, nici de ce. Pietrele snt aduse din locuri foarte diferite, una de la 20km, alta de la 400km, motivele scapandu-le cercetatorilor stiintifici ultracompetenti si habarnisti. Se pare ca pietrele au „comportament” diferit, de exemplu retin caldura in mod diferit, etc. Pentru cei pasionati de druizi (nu droizi) si matrapazlcurile lor.

Dilema: unde mergem de-aici? O optiune era Oxford-Cambridge, dar era depaarte, alta era Brighton-Canterbury.
Am ales sa innoptam la Brighton, dar dilema 2 – ce vedem pe drum? Salisbury sau Winchester? Decizia a venit in urma consultarii materialului wikitravel despre Londra, care zicea ceva de Winchester (fosta capitala a Angliei!) si nimic de Salzburg, asta, Salisbury. Winchester it is, si am ales bine, zic io.

Cea mai placuta surpriza turistica a sejurului, Winchester are o catedrala care pe din afara nu spune mare lucru. Dar inauntru.. pfuoai, te lasa cu gura cascata. Stil gotic suparat, sculptata si ogivata toata, inaalta, dar supla, in detalii miniaturizate pana la cel mai mic amanunt. Luminata frumos pe dinauntru, naturel. Impresionant. Mi-a placut ca din afara nu-i dai prea multe puncte.
Bravos.

De la Winchester, spre Brighton. Statiunea cea mai cunoscuta in Anglia. Deh, unul din putinele puncte pe coasta de sud cu plaji. Cand am ajuns parea extrem de animata. Trafic infernal, plin de lume.. parea un fel de Ibiza rece, promitea clubbing pe masura. Dar inainte de asta, n-aveam cazare. Sun la toate hotelurile, plin. Mai iau o lista de pensiuni de pe internet, vreo 20, si incep sa sun. Care raspundeau, erau plini.

Sau ofereau locuri in portsmouth sau… londra (!). Unul singur a zis – suna peste juma de ora si vedem. Primul la care am sunat. Dezamagit dupa maraton, zic, hai sa mai sun o data la asta, desi slabe sperante. Si zice ca are o camera.. 120 lire, tulai.. dar asta e, probabil singura camera din Brighton..

cand ajungem la pensiune, avea scris „nu avem locuri libere”.. cred ca jamaicanul (sadea, cu cipilica croshetata in 3 culori vorbea cu „cheers, maan”) a facut si el o afacere mica.. cu camera minuscula, cu un pat.. apai.. am plecat la clubbing, care a fost destul de dezumflator. Eram si noi obositi, dar nici
indemnul la distractie n-a fost prea convingator. Grupulete care beau si se distrau, pe muzica tare si rugby pe fundal.. asa ca am ajuns la somn mai devreme decat anticipat. Nu e mare lucru de ibiza lor rece. Nu e de mirare ca se duc toti la ibiza adevarata si calda..

A doua zi am plecat destul de devreme, ca aveam drum lung. Ne-am oprit la Beachy head, unul din punctele de panorama de pe coasta sudica. Cu faleza abrupta din creta (!), far alb-rosu, ceva barci prin apa, verde in jur, dealuri joase.. na, privelistea din sudul angliei nu te da pe spate. Dealuri joase, pasuni, ceva padurici stufarici, oi.
Interesanta linia falezei de creta si farul, si cam atat.

Cand eram mic imi aduc aminte vag dar clar cum ne citea mama dintr-o carte cu povesti englezesti, si aparea episcopul de Canterbury. Nu mai tin minte in ce context, nici titlul povestii sau alte personaje, dar canterbury am tinut minte.

Si am ajuns deci la Canterbury, alt loc „de vizitat” din Anglia. Cu obiectiv central catedrala, care e intr-adevar maiestuoasa. Si pe dinafara, si pe dinauntru. Noua dupa Winchester nu ni s-a mai parut ceva atat de deosebit, parca e un pic mai mare si mai intunecata, si mai crenelata pe dinafara, dar faina oricum. Vitralii, tot tacamul.

Si gata. Dupa o portie obligatorie de fish and chips, la drum spre aeroportul Heathrow. Cu o scurta oprire la limita pentru pus benzina, pe scurt, dushi am fost.

Am zis ca data viatoare, dac-o mai fi, mergem la oxford si cambridge. Sau programam city break-ul direct la Varsovia, cum planuisem initial, dar renuntzasem din cauza scumpeniei nesimtzite a biletelor liniei aeriene poloneze LOT. Sa le fie rusine. Iar noua, sa ne fie de bine Sudul Angliei, bifa pe Stonehenge, si mai ales revederea spontana intr-un loc la intamplare, care a fost, ca intotdeauna, un lucru extrem de placut.

Poze mai jos. Si acum, marsh la treaba.

http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf