Solothurn cica e un oras baroc,
una-alta. Dat in ghid. Mda. E dragut, dar nu iese cu mai nimic in evidenta fata
de alte orase mici si curatele de pe-aici. De baroc n-am vazut multe urme.
Poate nu stiu eu sa-l vad.

Turnul bisericii e o kestie
utila, foarte inalt si… deschis urcusului, asa ca sindromul kingkong a fost din
nou satisfacut.

Ajuns pe seara acasa, era o
lumina de soare ce sta sa apuna… foarte frumos. Asa ca nu m-am putut abtine,
jos din masina, sus pe motoric, si da-i pe coclauri, sus la iesirea din sat snt
niste campuri, unde m-am dus sa fac niste poze.

3 atitudini am observat

1) Trece o doamna, da buna
ziua, zice „e frumos, nu?”, pleaca mai departe cu catzelu ei.

2) vine un biciclist din sens
invers, holbeaza niste ochi socati la mine, ii dau bunaziua din cap, dar nu zice
nimic.

3) eram oprit la marginea
campului pentru poze, vina alta doamna, dau bunaseara, raspunde… da sa plece,
dar se intoarce, zice: „stiti, pe aici circula politia des”. Ma uit bovin la
ea, „poftim?”. „Pe aici circula politia des”. „aha, si?”. „Pai n-aveti voie
cu…” si arata spre scuter. „si trece foarte des politia”. „aha. Bine,
multumesc”. „cu placere”.

Si pleaca.

Plec si eu, mai departe in
camp sa continui sedinta foto. Auzi la ea, circula politia des. Duminica seara,
in plin camp. Ai fuj daici.

Interesant totusi modul cum a
ales sa-mi comunice ca „nu e voie”. Putea sa zica pur si simplu „nu e voie”,
dar o fi simtit, intuitia feminina, ca aceasta propozitie n-ar fi avut mare
efect, asa ca a ales direct ceva „mai de impact”.

Evident, nu era voie, am vazut
semnul de la intrarea pe drumul de camp, cand am plecat. Intuiam eu ca nu e
tocmai kosher, am vazut semne asemanatoare in zone asemanatoare, dar pe asta
chiar nu-l vazusem, ca era un pic mascat. Mai bine ca nu l-am vazut, ca am
facut poze fara stres.