Schiul si patinajul nu sunt ca mersul pe bicicleta. Sau nu chiar. Odata invatate, uiti, mai ales daca inveti la varste „inaintate”. :p
Petrecerea de craciun a fost langa un patinoar. M-am infipt la niste patine, sa dau o tura. Mda. Abia m-am tinut pe picioare. Am nimerit niste patine de hochei, care insa nu tineau glezna fixa, si a mers foarte rau. Cu atat mai mult cu cat imi inchipuiam ca, totusi, pot sa ma dau „decent”.
Daca nu inveti sporturile „sezoniere” cand esti mic, apoi e greu. In fiecare an trebuie sa invat din nou sa schiez si sa patinez. Culmea e ca dupa ceva vreme incepe sa
mearga cat de cat, si cu amintirea aia ramai la sfarsit de sezon. De aici supriza, cand incepe sezonul viitor, ca abia te tii pe picioare. Parinti, dati-va copiii la schi si patinaj de cand sunt mici, si duceti-i in fiecare an, pana in adolescentza asa… abia apoi devine „ca mersul pe bicicleta”, nu se mai uita (de exemplu, colegi care au facut hochei, chair daca n-au patinat de ani buni de zile, sunt in elementul lor pe gheata, iar eu, chiar daca am fost un pic in fiecare an, ma clatinam serios.
Asa ca azi m-am dus la patinoarul Oerlikon, sa vedem care-i treaba. Suprinzator, inchirierea e doar 5 franci, intrarea 6. Ca acasa, probabil, sau chiar mai eftin. Patinele, in schimb, vechi. In stare foarte buna (deh, elvetia), dar VECHI. Patine de hochei, din piele, nu din alea stil „clapar”, de care mi-aduc aminte ca deja erau destul de multe pe-acasa. Inguste, si picioarele mele lataretze de ratza au inceput sa doara destul de urgent.
Patinoarul, aproape gol! Cat un teren regulamentar de hochei, in aer liber, intre blocuri. Doar cativa copii, cu parinti cu tot. Si un smecher, de vreo 2 metri, cu barba „linie” pe mijlocul barbiei si frizura zburlita la spate. Arata a sarb, ceva. Vjîia ca uraganu’ printre copii, si curand mi-am dat seama motivul: de pe margine il privea o
domnita, extrem de mica, cu ochi oblici. Aha.
Intre timp, picioarele ma dureau rau, asa ca am decis sa iau o pauza. M-am asezat pe o banca in spatele domnitei, la care vlajganul venea periodic. Asa mi-am dat
seama ca era „tutorele” unui copil mic, simpatic si mulatru, care se chinuia saracu pe gheata. Ii arata un pic, apoi il lasa sa faca cateva ture singur, in timp ce el facea cercuri-cercuri in fata domnitei (precis i esteuropean, ma gandeam :P) la un moment dat a zis despre copilas – da, se descurca bine, aproape la fel de bine ca mine, ha ha ha (ras de cocos de munte infoiat). Si a mai facut un şpagat demonstrativ.
Pe mine ma scot din sarite astfel de comportamente infoiate, dar cu ceva tot am ramas: i-a aratat copilasului cum sa pui un picior in fata celuilalt („si apoi arata ceva
de genul asta” – si demonstra cu gesturi largi pline de constiinta propriei valori).
Aveam de luat o hotarare. Treaba mergea prost, picioarele ma dureau. Am fost la 5 minute sa renunt si sa ma duc acasa. Din fericire, am decis sa mai incerc o tura. Si,
minune, picioarele n-au mai durut. De asemenea, incercand manevra cu piciorul in fata celuilalt, am avut 2 surprize: 1, placuta, a mers intrucatva, si nu mai luam curba de ziceai ca ma duc in gard de fiecare data, 2, am SIMTIT efectiv varsta in oase. Picioarele parca nu voiau sa asculte, ma intrebau „ce mai vrei, ma, asta nu-i miscare naturala, of, ce efort, auzi tu, sa mergi in X”. De-aia zic, parinti si viitori parinti… se stiu ei ;)… dati-va copiii la sport, de mici.
A mers mult mai bine tura a doua. Am inceput chiar sa simt „miscarea cadentata din maini”. Mai sa fie. Am mers asa o vreme, pana au inceput sa doara picioarele din nou. Acum am rezistat tentatiei sa mai raman, si am plecat. Ajunge. Macar m-am ales cu ceva, mergem cu pasi mici. Data viitoare, daca va fi o data viitoare, incercam frana, care azi m-a cam trimis in plin gard.
Pana una alta, clujul si timisoara fac un meci foarte fain. Bravo lor.
Mi-ai facut o pofta de patinoar incredibila…
ApreciazăApreciază
PS: trebuie sa ne "reabonam"? In ultimul timp nu am mai primit "newsletter" de la tine. Nici KUGS.
ApreciazăApreciază
:)
se pare ca e o problema cu adresele de yahoo. o sa te abonez acuma cu adresa de gmail, poate merge. apoi o pot sterge pe care vrei..
ApreciazăApreciază