23 iulie 2011

Nu știm încă unde mergem azi, dar ne lăsăm pe mâna lui N., fără nici o emoție. Un pic trebuie avut grijă la logistică – când îl culegem pe N. din Maastricht vedem că mai vine cu doi colegi, V. și C., cu A. și cu mine 5, iar A. (da, sunt alți A. & A.) a aterizat aseară la A…msterdam, unde a dormit la R., care vin și ele cu mașina să ne întâlnim pe undeva. Unde? Păi, la Rotterdam, hotărâm după o discuție scurtă și la obiect.

Hai la Rotterdam! În drum mai avem un obiectiv de bifat, hotărâm s-o facem la întoarcere, în formație completă.

Mergem noi întins spre Rotterdam, cerul cam înnorat, dar după vreo, cât să fi fost, vreo oră, iaca se face senin, ocazie cu care N. zice într-o doară – ”auzi, dacă tot mai avem timp până ne întâlnim cu A. și ajungem devreme, ce-ar fi să vedem și Breda? E în drum, am văzut semne.”

Hotărârea e spontană și unanimă – Abstecher la Breda. Abstecher e un cuvânt nemțesc care se traduce așa: deviere de la traseul inițial, aproximativ în unghi drept, pentru a vedea/face altceva care nu era în plan. Poate mă ajută cineva cu un cuvânt românesc potrivit.

Jane ne duce fix în centru, unde sunt locuri de parcare pe marginea străzii, unde parcăm și noi, chiar lângă un râu cu barcă, turlă de biserică – oo, se întrevede frumos la Breda.

Ieșim din mașină și ne împrăștiem ca potârnichile pe faleză, trăgând la poze like there’s no tomorrow.

Nu știam NIMIC despre oraș în afară de echipa de fotbal NAC Breda, mediocră în campionatul Olandei. Dar panorama nu e mediocră deloc.

Trecem podul,

cu încă o privire la barcă și ziduri (castel?)

și râdem de limba olandeză, cum e ea o corcitură de germană și engleză – uite o ”Kutscherei”

Când coborâserăm din mașină era soare, de am lăsat geaca înăuntru. Nici n-am intrat bine pe străduțele pustii,

că a și început să picure! Un prim contact cu vremea olandeză. Nu ne lăsăm intimidați, înaintăm spre biserică,

prin piațeta

cu multe scaune.

A. sau N., nu mai știu, remarcă verdeața de pe mese – nu sunt flori, e… iarbă. Hehe, clar trebuie s-o pozez, spre amuzamentul unei ospătărițe.

Biserica din Breda nu e cine știe ce, ”clasică”, iar orga e frumoasă, albastră.

Albastră ca ceriul când ieșim – e din nou soare.

Ne întoarcem prin centru

(asta pare a fi zona pietonală principală)

și căutăm Castelul Breda, pe care-l văzuse N. în catastife. Îl găsim până la urmă, nu semăna cu ce văzuse N., dar e frumos, așa reflectat în apă (erau într-adevăr zidurile pe care le văzusem din afară).

Apa nu pare eckstraordinar de curată, dar – doar în lacul cu noroi cresc nuferi.

Tot în lacul cu nuferi se plimbă agale un senzațional șir indian de gâște sălbatice – n-am mai văzut așa ceva.

Au trecut așa pe sub pod, păstrând formația, cu mici abstecheruri din partea unora mai rebeli, dar s-au regrupat mereu.

Noi ne-am întors la biserică, iar cu prilejul vizitei la toaletă am găsit acest geam de sticlă în spate – observație interesantă a lui A., construcțiile de metal și sticlă nu deranjează atât de mult, chiar în context ”medieval”, ca plasticul. Dau un aer elegant. Aici era un acoperiș de sticlă, prin care se vedea o sinteză a vremii olandeze – nu știi când e soare, când e nor, când plouă.

Ne-a mai plouat o dată în drum spre mașină,

unde… ne aștepta o amendă pentru parcare pe loc privat. 70 de euro. Nu văzusem semn de ”interzis”, doar un semn alb pe care scria în olandeză, n-am înțeles nici unul nimic. Să le fie rușine. Sunt curios dacă primesc amenda.

NA(C), Breda. Frumos din partea ta. La revedere.