pentru cei curiosi cum a vazut un strain filmul
lui mungiu” 4 luni etc.”, maVerick l-a vazut si a produs o cronica interesanta
aici. Alte cronici „de specialitate” la rottentomatoes, unde are un rating excelent (nu mai stiu daca am mai zis sau doar am vrut).
De Sarbatori am vazut Hartia va fi albastra a lui
radu muntean… si mi-am dat seama ca 1) s-au facut putine filme atat despre
Revolutie, cat si despre cum era in comunism (cu adevarat). Au trecut 20 de
ani, si faza e – regizorii care au trait in vremea aia fac tot filme „pe stil
vechi”, iar cei tineri si buni (mungiu, porumboiu, muntean, puiu) sunt… tineri,
acum 20 de ani erau pusti, n-au „experimentat” sistemul profund pe propria
piele. In plus, actorii sunt si mai tineri, abia daca-si mai amintesc franturi.
De copii, ce sa mai spui, ca ei nici nu l-au apucat pe ceausescu (de exemplu,
baiatul din „cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”). Ori, netraind in regimul
ala, e o limita pana la care pot fi veridici in joc. Sau, ma rog, asa imi
inchipui eu.
Bine, nici „gladiatoru” n-a trait in imperiul
roman… dar nici jocul lui nu mi se pare veridic :P.
E o stare de fapt, n-avem ce
face. Poate pana acum a fost prea devreme ca sa putem avea „starea psihica
necesara” de „detasare” pentru a face filme „cumsecade”, iar acum ca putem, e
deja tarziu pentru a mai avea ‚first hand experience’. Poate, totusi, nu e PREA
tarziu. Sper sa mai apara filme despre comunism si revolutie. Peste 20 de ani,
asta va fi (sper) tot ce va mai ramane. Si sa se piarda, nu e bine.
am vazut filmul in w/e… I got news! nu am fost dat pe spate a propos de "palma de aur"
poate am vazut filmul cu ochii copilului care a fost martorul vietii de rahat de dinainte de 89, cand avortul era doar bomboana de pe coliva (scuzati cinismul)…
mi s-a parut extrem de bine surprins totul: de la viata de camin, pana la comportamentul de cacanari a hotelierilor, cozile de la alimentara din colt, bezna si apartamentele mizere, daciile omni-prezente si griul vietii (nuante de gri inca persista, in bucuresti cel putin).
este posibil ca minte lu’ takeda sa fi fost "spalata" de febra holiudiana din ultimii 10-15 ani si sa nu mai fiu capabil sa apreciez un scenariu (ca despre asta vorbim) cu adevarat original.
imi cer prin urmare scuze anticipat cinefililor, dar asta e realitatea. faptul ca am trait acele vremuri, pe care le-am detestat pana adanc in maduva oaselor, m-au facut sa privesc filmul ca pe ceva de trista aducere aminte.
ApreciazăApreciază
da’ stai asa, ca ma ‘nervez: ce nu ti s-a parut veridic la gladoatoru’ (ma refer la russell crowe)? ai? :)
ApreciazăApreciază
hehehe… ma refeream la film mai mult decat la russell, dar e valabil indirect si pentru el, ca se incadreaza in peisaj.
gladiatoru contine scena de lupta cea mai faina din toate timpurile, dupa parerea mea, si anume aia din coloseu, cand se si zice celebra replica "batalia antichitatii", cand pentru ei antichitatea ar fi fost epoca de piatra si nu cartaginezii din urma cu cativa ani.
which brings me to the next point – filmul mi-a lasat o puternica senzatie de "desene animate". n-am fost miscat deloc emotional – dar a fost un "visual feast". aici am io un fix – nu ma pot "implica" total intr-un film in care romanii vorbesc engleza (din acelasi principiu detest "dublajele"). i am entertained, dar pana la un punct. e o limita personala, probabil, si da, probabil trebuia sa precizes: nu e veridic "pentru mine". dar nu cred ca a fost numai asta. filmul mi s-a parut o poveste cu eroi hollywoodieni, doar ca pentru diversitate au ales un alt cadru. in rest, totul hollywood, plin de clishee, minima preocupare pentru adevarul istoric. alt fix pe care probabil il am, dar asta e. nu inseamna ca nu mi-a placut – e unul din putinele dvduri pe care le am :). dar nu l-am luat in serios. nici filmul, nici pe russell, chiar daca e unu din actorii pe care-i consider cei mai buni in bransha.
ApreciazăApreciază
cat despre 4 luni, n-am vazut filmul, si nici nu ma trage ata. vorba lui la soeur, pentru noi povestea e ‘banala’- valoarea filmului e in tehnica cinematografica, in realizare. chestii subtile de care poate voi fi curios la un moment dat – in viitor. poate, la urmatorul 22 decembrie.
ApreciazăApreciază
inca una si ma duc: am fost la "alvin & chipmunks". m-am relaxat grupa mare!!!
ApreciazăApreciază