Nu mai ploua, aşa că am ieşit să iau ceva de-ale gurii până să nu înceapă meciul Rapidului la Galaţi. Craiova şi Pandurii mă plictisiseră semnificativ, aşa că ultimele 20j de minute nu „se meritau”. Nasul odată scos afară, câţiva paşi făcuţi, mi-am zis – hmmm…. E plăcut afară. Înnorat, dar plăcut. De ce n-o scot eu pe Black Mamba la o tură prin jurul satului? Ieri la excursia de mărţişor am observat că strada din spatele blocului dă fix în pădure.. ar fi un loc bun de o tură.

 

Zis şi făcut. Înapoi în casă, pantaloni mai groşi (totuşi), şi hai.
Am găsit lacul de ieri destul de uşor. Nişte ulii-şoimi ce-or fi fost erau la datorie, am incercat sa-i pozez, dar nu i-am prins. Bineee. Hai înapoi, că începe meciul. Ies eu în stradă, dar nuş’ ce impuls, în loc s-o iau la dreapta, o iau la stânga – hai să vedem ce-i în partea asta.

 

Drumul şerpuia frumos printre dealuri înverzinde. Buun. Urcăm dealul… coborâm dealul, intrăm în ceva sate, zic, hai, Mamba, să vedem satele astea industriale cum arată. Nimic deosebit. Trecem prin vreo 2… cand mă îmboldeau gânduri de întoarcere, apare un deal mai mare în faţă, împădurit. Hai, Mamba, sus pe dealu’ ăsta, poate vedem vreo privelişte la munţi, că de aici de jos nimic. Sus, tot nimic. Din inerţie, am coborât, cu gândul ca la poale să facem cale întoarsă. Dar nu ajungem la poale, şi întrevăd ceva peste o culme. Arăta ca o cetate în vârf de deal, undeva mai departe în stânga.

 

HOPAŞA! Mamba, ştim ce facem înainte să mergem acasă. Găsim castelul din Carpaţi.
Între noi şi cetate se afla un sat destul de întortocheat. Până la urmă însă, am găsit drumul, şi am ajuns la Regensberg.

 

 

Nu ştiu de ce îmi sună cunoscut numele ăsta. Poate pentru că seamănă cu Regensburg, cu care, de altfel, n-are nici în clin, nici în mânecă.
Am parcat Mamba lângă un padoc, şi am luat-o în sus către oraş. Pe jos, deoarece văzusem un semn cum că „nu e voie cu maşina în orăşel”. Cum se va vedea, am interpretat complet eronat acel semn, căci am văzut destule maşini în orăşel. Dar asta e. poate a fost mai bine pe jos, căci am făcut poze pe parcurs.

 

 

A! şi am prins un vultur/şoim/uliu sau ce era, mai de aproape, de i se vede frumos desenul de pe penaj.

 

 

Ajuns sus, am găsit acest cuplu simpatic savurând peisajul

 

 

carele ne arăta munţi albi în depărtare

 

 

Ajuns inauntru

 

 

am dat imediat cu ochii de turn, şi sindromul King Kong şi-a spus cuvântul. Am urcat, aşadar. 

La prima vedere, lumea văzută de sus nu e mult diferită, doar că un pic mai "cool",

 

 

„orăşelul” e minuscul

 

 

iar priveliştea de sus

 

 

mi-a adus mult aminte de cea a depresiunii Braşovului, de la cetatea Râşnov

 

 

Cu bonus, vulturii

 

 

(o să le zic vulturi, că îmi vine mai landemână, să mă scuze şoimii sau ulii, dacă i-am confundat)

 

 

Erau vreo doi, pluteau maiestuos

 

 

uitandu-se atenti dupa prada

 

 

Au dat ei ture, dar nu s-au apropiat prea mult, pozele astea arată aşa după un crop masiv. Dar deodată… pe nepusă masă, în timp ce îi urmăream prin obiectiv, numa’ mi se pare că unul se apropie… şi vine… vine… vine…

 

 

A venit! Am simţit că aproape a „intrat in mine”! A trecut foarte aproape de turn, de tot m-am emoţionat. Printre mişcări dezordonate, am reuşit, totuşi, să-l prind, cumva, intr-o poză.

 

 

Uoa! A fost un week-end animal planet. Bucuros, am coborât,

 

 

dat o tură scurtă a cetăţuii, cu fachwerkhäuser

 

 

frumos aranjate, si pe dinauntru

 

 

si pe dinafara.

 

 

Dupa care, spre iesire

 

 

cu o ultima privire in sus, „la vulturi”.

 

 

Black Mamba ma astepta, mica, jos de tot

 

 

dar inainte sa ajung la ea, am trecut pe langa un grajd, cu niste vaci plictisite, dar atractia principala – doi viţei, nu mai mult de câteva zile aveau, încă nesiguri pe picioare, extrem de simpatici. Să te lingi pe bot, nu alta.

 

 

Cu o ultimă privire cetăţii din middle of nowhere,

 

 

am încălecat pe-o şa…