Chemarea Nordului (26): Cele 1000 de Lacuri

1 august

Cele 1000 de Lacuri sunt de fapt 180000 (!), şi azi-dimineaţă încă nu ştiam ce să fac cu ele. Eram în mijlocul Kareliei, Ţinutul Lacurilor, şi îmi dădea ghes să nu plec fără să le văd, plutesc, respir măcar puţin. O variantă era o croazieră până la Heinävesi, cea care oferea o privire mai bună asupra lacurilor – e o parte din drumul până la Kuopio, cam jum’ate, dar întoarcere cu autobuzul în Savonlinna. A doua era o croazieră mică în jurul oraşului, de 2 ore. A treia era plecare direct spre Helsinki.
Apoi, altă întrebare: ce fac cu bagajul? Mai iau o noapte aici la hostel în pădure? Îl las aici, dar fac check-out? Îl las la gară? Îl iau pe barcă?

Până la urmă mă hotărăsc să iau bagajul “jos în oraş”, şi vedem de acolo. Măcinat de aceste gânduri, o iau pe o scurtătură spre biroul de turism. Când mă uitam mai concentrat pe hartă încotro s-o iau, văd cum opreşte o maşină lângă mine. Nu-i dau atenţie. Claxon. Mă uit – o doamnă îmi făcea semne. Mirat, mă duc, deschid uşa, zice – “pari a avea nevoie de ajutor. Eu lucrez lângă biroul turistic.” “Ăăă… da, mă duc la biroul turistic, să văd de o croazieră” (în gând mă îndoiam că poate să mă ajute cu o croazieră, de la volan). Zice, “păi mă duc la servici, hai că te duc”. A! Oau… mă sui, şi mă duce. Care se va vedea că o luasem pe o lungătură, nu scurtătură, m-aş fi rătăcit enervant, din nou. Zice – “în tinereţe am fost ghid turistic, şi când văd pe cineva confuz cu o hartă, simt nevoia să îl ajut.” “Să-ţi dea Domnu’ sănătate”, zic în gând. Zice, “eşti cu Interrail? (!?) nu, că eşti prea bătrân”. “Mersi”, zic, “dar chiar snt cu Interrail” (şi în gând “trebuia totuşi să mă rad azidimineaţă…”).

Din scurta conversaţie am aflat, fără să întreb, că în Finlanda “bărbaţii conduc maşinile bune, femeile ce prind” (cu referire la maşina ei, veche). “Egalite, fraternite, haha”. Râde. “Bună şi maşina asta veche”, în gândul meu. Rucsacul meu tot mai greu nu face discriminări.
O-ntreb dacă recomandă o croazieră pe vremea asta (înnorat), zice “da,” (la hostel îmi zisese că dacă plouă nu e prea grozav). “VIP cruising, vezi că e o firmă în port”. “Ok. Mulţam, la revedere”

Biroul turistic, închis. Deschidea la 9, era 9 fără 17. Stau… pe la 9 fărun sfert, zic, păi degeaba stau, ia să mă duc direct în port, să văd care-i treaba. Oricum vasul de Heinavesi pleacă la 9, aşa că nu rezolv nimic aşteptând aici. Înclinam spre o croazieră scurtă, da’ orişicât.
Ajung în port, pe la 9 fără 7. Croazierele mici pleacă de la 10 sau 11, costă între 13 şi 20 de euroi. “Păi, una din astea”, zic. Da’ hai să merg mai încolo, să văd poate dau de MS Puijo (pronunţat pui-io), care pleacă în croaziera lungă, dacă-l găsesc, bine, dacă nu, nu. Şi după primul colţ, văd scris Puijo. Mă duc, într-o doară, mă tot uit… erau 2 oameni afară. Iese şi căpitanul, un tinerel, intră la loc… unul din oamenii de afară îl strigă, să vadă ce-i cu mine. Întreb aşa, mai mult la oha, dacă au discount pentru interrail. Din ce ştiam eu, nu, şi costa 60EUR excursia, cam mult. Zice, nu, da’ avem pentru studenţi. Aha. Cât? Păi, până la Kuopio, 54 EUR. Mda. Dar eu vreau până la Kerma şi înapoi. Aaaa, stai să mă uit. Până să se uite, îl strigă iar omu’ ăsta. Iese şi îmi zice – “uite, omu’ ăsta e patronul vasului. Zice că poţi să vii cu 30 EUR, juma’ de preţ, cu interrailu’ tău. Ultima ofertă.”
“……mmmmbine, hai”, mă decid pe loc că virgulă calul de discount nu se caută la prea mulţi dinţi.

Şi plecăm, frumos pe lângă castel,

afundându-ne în Lumea Lacustră.

Acum snt pe vas. Puntea, plină.

Frig.
Averse de ploaie.
Gri. Totul gri-albăstrui. Şi pădurea verde, tot. În zare plouă. Avea dreptate doamna de la hostel, pe ploaie nu e cine ştie ce. Îmi închipui că pe soare, peisajul e total diferit, mult mai colorat.
Dar avea dreptate şi cealaltă doamnă, merită o croazieră. Sau merită pentru mine, azi. Pentru că cine ştie când voi mai nimeri prin zona asta, probabil nu prea curând, if ever. Măcar voi şti cum arată cele 180000 de lacuri.
Intrăm în ploaie. Închid.

(…)

Nu la mult timp după ce am intrat în ploaie, am şi ieşit din ea. Ba mai mult, miracol, a apărut o pată de cer senin!

Atunci am avut o mică revelaţie cromatică – probabil unul din principalele motive pentru care “cerul e senin şi marea albastră” (parcă era un cântec?) e exact această combinaţie – apa reflectă culoarea cerului! E un lucru logic, dar, să mă scuzaţi, om care a văzut marea rar, n-a stat să se gândească prea mult asupra acestui gen de cauzalitate. Ştiam doar că Marea Neagră a fost numită aşa din cauză că primii greci care au intrat au găsit-o furtunoasă. Păi normal că i-au zis neagră (dacă mai era şi noapte…). Pe lac, se vedea foarte clar cum apa lacului e albastră exact sub pata de cer senin, şi gri în rest.
Spre entuziasmul generalizat la nivel de punte (unde în acel moment eram doar eu), a apărut chiar soarele! Chiar mă gândeam că soarele schimbă probabil şi mai mult cromatica. Întâi în depărtare,

dar apoi tot mai aproape, până ne-a ajuns!

Bine, n-a durat mult, noi am cotit-o spre nori

da’ orişicât. Mă rugasem pentru un pic de soare, numai să văd cum e, şi l-am primit. Mulţumiri!

Între timp am intrat şi pe drumuri mai înguste, pe canale şi cănăluţe, am început să vedem şi urme de “civilizaţie”,

în sfârşit a început să se apropie de imagine pe care o aveam eu despre “ţara celor 1000 de lacuri”.

Voiajul a continuat în acest gen de cadru,

frig, dar nu exagerat,

înnorat, dar cu câteva reprize de soare salutate cu urale (în gând, desigur).

Şi cu alte chestii învăţate, cum că populaţia de foci inelate de Saimaa, care trăiesc doar în aceste lacuri, zona Saimaa, a crescut după ce a fost protejată prin lege, la numărul de 300 de exemplare. 300, ca ultimii spartani ai lui Leonidas… Mă tem că vor avea, mai devreme sau mai târziu, aceeaşi soartă…

Între timp apăruse pe punte şi un cowboy finlandez extrem de tatuat şi în sandale fără şosete, care însă nu s-a manifestat zgomotos.

Am ajuns şi la ecluze.

Fac trecerea între lacuri, unde există diferenţă de nivel.

Cică pe majoritatea le-au făcut ruşii, pe când Karelia aparţinea de ei, şi nu existau atâtea drumuri şi căi ferate (nici acum nu-s exagerat de multe, dar tot snt mai ieftine pentru transport).

Prima ecluză a fost cu o diferenţă de 20cm, a doua vreun metru, iar a treia, la care m-am dat şi eu jos, 2m diferenţă (!).

Aici, la Kerma, m-am dat jos de pe Puijo

şi am luat un microbuz înapoi la Savonlinna.

Acolo, primul drum la biroul turistic, să văd cum plec de aici. Singura conexiune rămasă cu Helsinki, prin Parikkala (ce-mi plac numele astea!), e la 6 şi 24 de la halta din spatele zonei de cumpărături (kauppatori) (!). Până atunci o rog pe aceeaşi domnişoară calmă de ieri să mă ajute cu cazare în Helsinki (nu rezervasem nimic că nu ştiam exact cum şi când o să ajung). Şi, dacă tot îmi ieşise pasenţa cu excursia şi opera, trebuia medalia să aibă un revers, păi nu? No gain without pain. Păi cum. Aşa că – îmi spune calm şi zâmbitor domnişoara cu ochelari că toate hostelurile la care a sunat în Helsinki erau pline ochi. Mi-am dat seama atunci că mâine e sâmbătă… Au. Unde dorm?!? A sunat până la urmă la biroul centralizat pentru cazare (trăiască Lonely Planeta, de acolo am luat numărul), care au făcut rost de o cameră de hotel. 60 EUR… dar asta e. Iată cum Finlanda, chipurile cea mai ieftină dintre nordice, a avut cel mai scump buget de cazare pe noapte, din cauză de procedură ad-hoc. Deh, flexibilitatea are un preţ.

Ieşind afară, mi-am dat seama de un lucru: eu am plecat în marea călătorie spre nord nepregătit pentru un anumit fenoment meteorologic: ploaia. Estimat a fi posibil de întâlnit în zonele unde urma să merg nu mai rar decât în fiecare zi…
Ce-mi zisesem eu – îmi iau geaca impermeabilă, nici nu-mi mai trebuie umbrelă, hehe, e grea şi incomodă, o las acasă. Lucru, de altfel, în regulă, doar că nu ştiu cum se face că mă “vizualizam” pe ploaie doar cu aparatul foto, care încape sub geacă, nu şi cu 2 rucsace, unul mare în spinare, altul în faţă. Care nu cred că snt impermeabile.
Ploua, evident, în Savonlinna. Din fericire, nu a durat mult. Până am ajuns la restaurantul Leikkilohi, “La Somonul Flambat”, se oprise. Lonely Planeta zicea că ăştia au în meniu chestii de peşte bune între 7 şi 10 EUR, între care şi somon flambat. Mda. Nu ştiu ce or fi văzut cei de pe Planetă, sau care or fi fost inflaţia la preţurile peştelui în ultimii 2 ani, dar somonul era 18 EUR, bufetul 34. Cel mai ieftin element de pe meniu era o supă de peşste, îmi zice doamna, “all you can eat”, “mănânci cât poţi duce”. (“Snteţi siguri?…” întrebam în gând, cu un zmbet pe supt mustaţă). Am luat aşadar supa de peşte, care venea cu pâine şi salată, evident 2 farfurii pline, şi am pus burta la cale. Foarte bună, supa. Şi pâinea lor neagră, care pe mine de obicei nu mă încântă. (poate mi-a fost foame).

Ura, şi la gară. La haltă, care nu avea nici măcar bănci de şezut. Ca să fac ceva să nu stau degeaba, mă uit pe hartă. După o vreme simt că mi se adresează cineva. Un finlandez vesel, mă întreabă unde merg. Îi spun. Are nişte mişcări ciudat-dezordonate, şi un discurs finlandezo-englez întortocheat. Cred că e abţiguit bine, săracu. Altfel arată foarte normal. După o conversaţie scurtă în care eu nu prea am vorbit, dar nici nu l-am zâtâit, doar am răspuns monosilabic la întrebări şi am dat din cap înţelegător, a plecat şi a intrat în vorbă cu alţi călători, la fel de nedumeriţi. Omul, altfel, foarte prietenos. Mă gândeam să scriu despre el, şi mi-am dat seama – uite că singurii oameni despre care am scris mai pe larg în Finlanda au fost doi beţivi. Din miile de oameni cumsecade pe care i-am văzut pe stradă, fix despre ăştia am scris cel mai mult, şi mi-au rămas în memorie. Păi nu-i de mirare că presa okţidentală vede numai feţele deocheate ale României – asta reţine omul! Asta e cât de cât interesant de povestit! Nu faptul că “am întâlnit un om care mi-a zâmbit”, sau “am întrebat unde e ceva şi mi-a arătat”. Chestiile normale, de bun-simţ, cum ar fi faptul că Finlanda are 5 milioane de oameni în mare parte liniştiţi şi cumsecade, nu am menţionat. Dar cei 2 veseli s-au bucurat de atenţie… Kashai omul..

Mi-a plăcut Savonlinna. Şi numele, şi oraşul, şi castelul, şi lacurile. Snt în trenul de Helsinki. Anunţurile se fac în finlandeză, suedeză şi engleză. Ăştia au rămas cu sechele după regimul suedez. O minoritate semnificativă, şi suedeza e oarecum a doua limbă oficială, nu ştiu dacă de chiar, dar o învaţă toţi la şcoală. Ca fapt divers, pe mulţi adolescenţi i-am auzit zicând “hej” în loc de “terve”, la “salut”. Au şi suedejii ăştia istorie complicată cu toţi vecinii…
Până una alta, îl simt pe Moş Eneiainen pe la geneikki… pentru amatorii de peisaje lacustre, a se vede slaidshoul de mai jos, care conţine si alte poze pe lângă cele din text. Am dat un sărci pe trilulilu după „lacustră”, şi am găsit melodia asta, pentru soundtrack. Singura în dotare, aşa că…

http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf

Anunțuri

Un gând despre “Chemarea Nordului (26): Cele 1000 de Lacuri

  1. Niste observari interesanti, in special despre masini si Finlandeze :D

    You get funnier by the day. By the way, proverbul cu calul reaminteste de cineva noua pe mine. Bineinteles, avem vaca in loc de calul :D Nu numara danturile vitelului care e un cadou….

    Ai facut poze bune. In special, imi place nori pe cer cu niste pate albastrie si padurea verde tot.

    Hmm…Ne-am duce la lacul Ness.

    Interesanta despre marea neagra. Am creazut ca cheama asa pentru ca datorat plancton si fungi etc se pare ca asa din cerul dar ce ai spus e mai semnificativ.

    Despre culoare oceanelor, cred ca in „Vingt mille lieues sous les mers” cand Nautilus coboara, culori calzi dispar. E tot albastru. Apoi submarinele gasesc e adevarat. Yeah, stiu, I have completely deromanticized the song, haven’t I…. :-( Sorry!

    Foarte interesant e povestea din gara…. i’m still laughing

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s