„Balanţa” „loveşte” din nou

Vineri. Ajunsesem acasă pe lumină, mă întorceam de alături unde luasem de mâncare, gândindu-mă ce film să pun în timp ce mănânc. Şi mi-am dat seama că mă simt BINE. Chiar foarte bine. Eram încântat – e vineri dupămasă, nu plouă, aveam benzină în BM şi vânt în “plete”, mi-era foame, dar îmi luasem ceva bun de mâncare, şi anticipam cu plăcere filmul pe care urmam să-l pun în timp ce mănânc. O stare de bine, de graţie chiar. Cam cum o descrie mai frumos şi meşteşugit takeda în însemnarea asta.

Când am aşa stări şi le conştientizez, mă gândesc mereu ce se va întâmpla să contrabalanseze. Pentru că mereu se întâmplă ceva. Chiar m-am gândit, când am cotit-o spre intrare, oare ce va fi de data asta să restaureze “balanţa”. Faza e că de fiecare dată când mă gândesc ce ar putea să se întâmple, n-am nici o idee. Pentru că, în stare de graţie fiind, nu poţi să vezi “întregul tablou”, nu ştii niciodată de unde te va lovi. Chiar m-am gândit – uf, să fiu atent, să nu mă las dus de val, să fiu mereu cu ochii în patru, să nu mă las surprins de „reechilibrarea balanţei energetice a Universului”.

Aşa că am făcut bagajul din timp, cu ore bune înainte de soroc. Pus totul în ordine, lăsat doar ultimele amănunte pentru timpii energetici dinainte de plecare. M-am uitat chiar pe bilet să văd exact la cât e avionul, şi am făcut-o cu 3 ore înainte de ora la care credeam că e, pentru a constata că e cu o oră mai devreme. E un progres, data trecută când am făcut faza eram în Cracovia, cu 5 minute înainte să plece trenul, şi eu eram la 10 minute dinstanţă de gară. Acum credeam că am avion la 23:45, era de fapt la 22:45. Bine că m-am uitat… e abia 8 seara, e bine. Am făcut chiar şi check-in prin telefon, am întrebat când trebuie să ajung, a zis că pe la 10 e ok. Buun. Ajung la 10 fără 5 în aeroport, după un mic stres – “trebuia să plec mai repede totuşi, dacă nu-mi primeşte bagajul?”. Mă prezint la ghişeu, zic, vreau să dau bagajul. Sigur ca da. Îmi scoate cartea de îmbarcare, zice – paşaportul, totuşi. Aici era un posibil moment sensibil, dar verificasem de acasă paşaportul, eram liniştit. I-l dau. Se uită, zice –
“Viză, aveţi?”
“Nu. Dar nu-mi trebuie. Mi s-a spus că nu-mi trebuie.” Eu, liniştit.
“Hm. Aici scrie că vă trebuie.”
“Probabil e o greşeală. Ştiţi, acum suntem în UE. Mi s-a spus că nu-mi trebuie viză.”
“Să verific.”
Verifică. Îmi aduce o hârtie primită prin telex – cetăţenii români au nevoie de viză.
“Să mai dau un telefon, zice”.
Dă un telefon, vorbeşte… între timp vine o stewardeză cu un alt domn, să-l îmbarce repede.. îl îmbarcă pe ăla… eu aştept răbdător, deşi mult nu mai e până-mi pleacă şi mie avionul… el, calm, zâmbitor, îl rezolvă, apoi se întoarce tacticos spre mine şi zice
“Îmi pare rău, dar vă trebuie viză. Nu pot să vă las să zburaţi, pentru că linia aeriană ar plăti amenzi mari. Îmi pare rău.”
“Păi, să-mi iau viza de acolo”, îngaim.
“Nu se poate. Ne amendează foarte tare. Nu puteţi zbura.”

Şi n-am zburat. Nici putere să mă enervez n-am avut. Sau să fac scandal, cum e obiceiul în astfel de situaţii. Încă de la ghişeu, mi-am dat seama că venise momentul. Momentul rebalansării. Şi mi-am adus aminte de însemnarea susmenţionată a lui Takeda, pe care o citisem chiar înainte să plec. “Dumnezeu are grijă de oamenii harnici”, zicea el. Mi se spusese acum o săptămână jum’ate că nu-mi trebuie viză. În tot acest timp aş fi putut să-mi iau 30 de secunde să dau o căutare pe google, cu titlul “viza romania africa de sud”. Aşa, pentru siguranţă. N-am făcut-o. Al doilea link ar fi fost site-ul MAE, unde scrie “cetăţenii români AU NEVOIE DE VIZĂ”.

E sâmbătă seara, 11 noaptea. Mâine e duminică. Totul închis. Acum anume nu mă uit pe sait, pentru că nu vreau să văd cât durează să primeşti viza. Vreau să trăiesc şi mâine cu speranţa că, poate totuşi, se poate într-o zi şi pot pleca luni seara. Măcar mâine câteva ore să trăiesc cu gândul ăsta. Dimineaţa de luni va veni oricum.

Reclame

4 gânduri despre “„Balanţa” „loveşte” din nou

  1. sper ca iti dai seama ca superstitia asta cu „balanta” e un fel de casandra, da?
    iar afirmatia cu „D. ii ajuta pe cei harnicii” ar trebui completata cu.. inca nu stiu cu ce. Cand am plecat la Praga acum 3 ani imi pregatisem actele cu 2 zile inainte, triate in functie de ordinea in care trebuia sa le prezint, frumos in tsipla, cu planul orasului, adresa si nr. de telefon unde trebuia sa stam, traseul si nr. autobuzelor de la autogara la aeroport, orarul „RATB”, cat costa biletul etc. , omisesem un mic detaliul….luasem pasaportul „fals” , nici nu stiam ca mai exista, in mod normal se distruge la schimbare. In poza aveam parul cu 30 cm mai scurt, ochelarii si cu 15 kg in plus. Nu m-au crezut ca as fi eu. Adevarul e ca nici eu nu m-am recunoscut cand m-au intrebat al cui e :)). [e cam ciudata senzatia sa te uiti la tine sa nu te recunosti in primele 3 secunde]. Din fericire am gasit un taximetrist fara jene de a incalca absolut toate regulile de circualtie si am reusit sa il prezint cu 5 min. inainte de plecare pe cel valabil. Asadar ” D. ii ajuta pe cei harnici si cu putin… curaj de a incalca poruncile atata vreme cat nu trec de nasul celuilalt (nu toate si nu tot timpul, desigur)?”
    Afica de Sud zici? Si cum de esti asa CALM?
    Eu zic sa te uiti totusi, poate, in caz de necesitate, gasesti o HilfsSolutie pana luni dimineata…ziceam si eu.

    Apreciază

  2. Da. Dumnezeu se pomeneste in biserica si in referiri de spargere a tabuurilor (read>..bip, bip) plus in sintagma „Crezi..?” adica cand e vorba de lucruri serioase.
    „God”, „D.” si „Barbosul” sunt numele de scena, are si EL umorul lui.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s