De la corbi la minarete

După corbii… „noştri”,

băieţii de la partidul vesel au găsit alte ţinte:

Au propus o iniţiativă de introducere în constituţie a unei singure propoziţii, la capitolul „libertatea religiilor”: „construcţia minaretelor este interzisă”.

Parlamentul confederaţiei a încercat să blocheze iniţiativa, votând împotrivă, dar cum partidul în cauză a strâns 113000 semnături, s-a ajuns la referendum.

„Minaretele snt simbol politic al puterii musulmane, nu simboluri religioase. Musulmanii au putut să-şi practice religia şi fără minarete până acum, s-o facă şi de-acum înainte. Vrem să descurajăm extremismul musulman”, zice SVP.

„Iniţiativa, pe lângă că ne face imaginea de cacao în întreaga lume, contravine drepturilor fundamentale în legătură cu libertatea religiilor, exprimate atât în constituţie, cât şi în acordurile internaţionale la care ţara e parte. În plus, interzicerea nu face decât să încurajeze extremismul musulman”, zic ceilalţi.

Afişul l-am văzut într-o gară. La o privire mai atentă, cineva scrisese ceva pe el cu carioca:

„Ce bine şi frumos e când fraţii locuiesc în armonie laolaltă. Lavrov către Liebermann.”

Reclame

19 gânduri despre “De la corbi la minarete

  1. cind am vizitat geneva pentru prima data mi-a atras atentia placuta explicativa a unei cladiri care arata ca o vila normala. era de fapt o biserica lutherana si a fost construita asa la cererea expresa a majoritatii calviniste care a zis: ori camuflata, ori deloc. toleranta parintilor fondatori elvetieni nu-i include decit pe membrii propriei comunitati. asta e si mesajul adresat musulmanilor: ori camuflati, ori deloc.

    radicalizarea spre extrema-dreapta a societatii elvetiene e confirmata: la alegerile parlamentare din 11 octombrie un partid anti-lucratori frontalieri (adica anti-francez) „le mouvement citoyen genevois” a ajuns la 17 reprezentati fata de 9 citi avea initial. Sloganul lor? „Genève et les genevois d’abord”.

    Apreciază

  2. nu te lasa incomodat de pozitiile lor anti-imigratie. politica lor neoliberala ( „economical liberalism”) corespunde modelului tau economic: „the party embodies the principle of self-responsibility, and is skeptical toward any expansion of governmental powers. The emphasis of the party’s political work lies in foreign policy, immigration and homeland security policy as well as tax and social welfare policy. The SVP opposes immigration directly into the social welfare system and criticizes the high proportion of foreigners in the rising number of public insurance benefit recipients and other social welfare programs. According to the opinion of the party, such benefits are a waste of tax revenues.”
    http://en.wikipedia.org/wiki/Swiss_People%27s_Party

    Apreciază

  3. explorish, e alegerea ta:-) remarc, insa, ca dupa atita timp de cind locuiesti in elvetia nu ai „sesizat” ca verzii elvetieni sunt …de stinga.

    cu un slogan ca asta „Ökologisch konsequent, sozial engagiert, global solidarisch”, ti se pare ca oamenii astia sunt de dreapta?

    Apreciază

  4. verzii elvetieni? ăăă… n-am văzut, n-am auzit. politica de aici îmi e total străină, chiar mai străină decât cea de acasă. singurii de aici de care ştiu snt SVP, care m-au iritat cu afişele lor cu personaje negre (oi, corbi, acum minarete) care mi-au sărit în ochi şi am întrebat cine-s nesimţiţii, altfel n-aş fi ştiut nici de ei.

    de unde până unde verzii? pentru că mi-am exprimat simpatia faţă de remus cernea? am votat persoana :D, faptul că era de la verzi n-a fost decât să întărească opţiunea, căci am într-adevăr o simpatie de principiu, dar îl votam şi dacă era de la partidul pensionarilor :). (de altfel, a propos verzi, 2 partide minuscule ecologiste de la noi au avut 2 candidaţi diferiţi. penibil.)

    iar a propos de stânga şi dreapta, mă învârt la un nivel foarte de suprafaţă, ştiu doar că „stânga vrea stat implicat, dreapta vrea stat neimplicat”, deci dreapta. atât economic, cât şi politic – consider că organizarea în state a adus mult rău (conflicte/războaie etc), mă gândesc că dacă am avea state mai slabe, cu mai puţine baraje care să faciliteze acumularea de orgolii naţionaliste, cu liber schimb, liberă circulaţie, prosperitate, conflictele s-ar diminua, rezumându-se la frecuşuri inerente, dar nu de scară. ca în UE. poate mă-nşel, dar aşa gândesc. deocamdată. viziunea star trek.
    cu o atitudine aşa naiv-superficială probabil într-adevăr am clasa politică pe care o merit…

    Apreciază

  5. da, viziunea asta e destul de superficiala. doctrina de dreapta se axeaza in jurul a trei chestii fundamentale care sunt ilustrate de nota zece de catre SVP:
    1. fiscalitatea: „taxation ist theft!”
    2. siguranta publica: linistea pasnicilor elvetieni e tulburata de manifestarile „deviante” culturale, religioase etc. ale „strainilor” (ar trebui sa le sugerez ca si turlele in forma de bulb de ceapa ale bisericilor ortodoxe sunt un simbol „politic” al panslavismului rus)
    3. identitatea nationala: definitia ei e cit se poate de restrictiva („adevaratii” elvetieni versus ceilalti).

    Dimpotriva, dreapta e nationalista si „suveranista” si se opune „federalismului” la nivel de UE. Tipul asta de dreapta e reprezentat de curentul eurosceptic, vezi englezii sau cehii. Dreapta tine la „identitatea nationala” si se teme ca s-ar dizolva in cadrul unui amestec multi-culti.

    Verzii sunt altermondialisti, deci de stinga, si combat neoliberalismul pe care il considera responsabil de criza ecologica si cea economica actuala. For your information, partidul lui Remus Cernea face parte din familia politica europeana „greens/european free alliance” care e de stinga. E clar ca ai votat omul si nu platforma politica.

    Sigur ca doi candidati verzi e e mare prostie. Poate pina la alegerile viitoare reusesc sa se puna de acord si sa prezinte un candidat comun.

    Apreciază

  6. păi stai aşa: dreapta vrea stat neimplicat în economie, dar propovăduieşte naţionalismul? adică stat implicat! păi nu, atunci nu snt nici de dreapta, nici de stânga. sau de ambele (social-liberal? crin-geoană? hahaha).
    deci eu vreau stat neimplicat în economie şi nesuveranist. graniţe deschise, liber schimb, libertate, asta înţeleg eu prin „liberalism”. păstrarea identităţii culturale doar ca pată de culoare şi plăcerea constructivă a diversităţii, nu ca element de conflict, nu exclusivist, nu restrictiv, nu naţionalist. egzistă vreo doctrină care zice asta? dacă nu, înseamnă că snt „neafiliat” :).

    Apreciază

  7. explorish, neoliberalismul e incompatibil cu protectia sociala si implicit cu protectia naturii. verzii sustin ca se pot gasi solutii in acelasi timp pentru a combate inegalitatile sociale si criza ecologica.

    1. pozitia verzilor elvetieni despre pace: Eine aktive Friedenspolitik gehört zu den Grundpfeilern grüner Politik. Es ist ein unerträglicher Skandal, dass jährlich Hunderte von Milliarden Franken für Rüstung und Militär ausgegeben werden während gleichzeitig Hunderten von Millionen Menschen das Nötigste zum Leben vorenthalten wird.

    2. pozitia lor despre fiscalitate: Wenn die Steuerrechnung eintrifft, stöhnen die meisten. Doch was wäre, wenn wir alle Dienstleistungen wie Schule, Abfallentsorgung, Bahn- und Strassenunterhalt selber bezahlen müssten? Steuern sind für die Grünen ein notwendiges und sinnvolles Mittel, damit die öffentliche Hand ihre Aufgaben erfüllen kann.

    3. pozitia lor despre imigratie: Migration hat es immer gegeben und wird es immer geben. Doch nur eine kleine Minderheit migriert aus freien Stücken. Die Mehrheit verlässt ihre Heimat aufgrund von Kriegen, Umweltkatastrophen, Armut und mangelnder Perspektiven. Die Grünen sind der Meinung, dass die Freiheit, sich irgendwo niederzulassen, ein Menschenrecht sein sollte.

    Cum vrei ca chestiile astea sa se rezolve prin stat neimplicat? E imposibil.

    Apreciază

  8. Experta nu-s. Da’ asa din cate mi-a ajuns la urechi de la un fin ce sustine si el neimplicarea statului, chestia asta se cheama anarhism. :)

    Eu personal nu cred ca impartirea in state e aia cu problemele. Lacomia innascuta mai degraba. Da’ na, poate am eu o viziune neinformata asupra lumii.

    Verzii. Eu sunt vecina de la soare-rasare a lui explorish si la noi verzii sunt tot de stanga. Din cate povestea un coleg de la miaza-noapte, la ei verzii tot stangaci. Oare exista pe undeva partid verde serios care sa nu traga pe stanga?

    Apreciază

  9. @pinguilde: eu n-am auzit de partid verde serios care sa fie de dreapta:D dar nici eu nu-s experta:D
    eu sunt vecina de la soare-apune a lui explorish si la noi verzii sunt tot de stinga.

    Apreciază

  10. despre verzi, anarhie si stat neimplicat: nu vad de ce n-ar putea fi niste taxe moderate (16% ca la noi, sau chiar mai putin, ca in elvetia), din care statul sa rezolve educatie, sanatate, administratie si interne si ce mai are de rezolvat, iar in rest sa lase la liber. cu legi de protectia mediului, desigur. in elvetia de exemplu e principiul „taxe mici, amenzi mari”. sa plateasca cei ce gresesc (adica eu, in trafic), iar huzuresc. mi se pare fair, de ce imposibil? de ce sa pui taxe imense, ca sa „incentivezi” evaziunea, caz in care platesc doar cei cinstiti iar ticalosii huzuresc, adica fix invers.
    modelul scandinav cu taxe imense e interesant – dar ei au beneficii, tata, cat snt tineri au foarte multe chestii moka, simt ca statul are grija de ei. snt mai degraba exceptia.

    in alta ordine de idei, tocmai am aflat ca 60% din populatie a votat pentru interzicerea minaretelor. nu credeam, si am avut o criza de furie, noroc ca eram singur, ca nu m-a auzit nimeni injurand. i-a mancat in qoor (scuze, dar m-au scos din sarite) sa gadile dragonul, si nu s-au lasat pana nu l-au intepat. nu puteau sta in banca lor idiotii aia de la svp? si prostii aia care au votat, ce i-a apucat sa atraga atentia musulmanilor aiurea? acum sa nu se mire nimeni daca vor urca in clasamentul tintelor teroriste pana pe locurile fruntase, sa-mi fie mie frica sa mai merg cu trenu’ din cauza lor. bai frate, oamenii cand n-au probleme, isi fac.

    interesant ca in cantonul geneva, unde snt cei mai multi musulmani, propunerea a fost respinsa clar; „pentru” au votat tampitii din colturile indepartate, care n-au vazut in viata lor faţă de arab. cum snt si la noi cei mai ferventi nationalisti aia care n-au vazut faţă de ungur în viaţa lor. pfuai, ce m-au enervat.

    Apreciază

  11. aceleasi analize le-am auzit si eu aseara si azi dimineata despre „votul rusinii”. sunt curioasa cum vor reactiona „petrodolarii”:-)))

    despre taxe: modelul social danez e fondat tot pe taxe destul de mari, chiar printre cele mai mari din europa si danezii sunt foarte mindri. consecinta: au cele mai bune servicii, sunt tot timpul in fruntea clasamentelor bunastarii.

    Apreciază

  12. scuze, nu am facut decit sa repet ce-ai zis tu mai devreme. nuantez numai ca in clasamentele internationale danezii, alaturi de ceilalti scandinavi, sunt inaintea elvetienilor.

    Apreciază

  13. Le minaret qui cache la forêt

    ‘…..Un minaret est un élément architectural de la mosquée. Comme le clocher d’une église ou le toit d’une synagogue. C’est donc un sujet qui relève de l’aménagement du territoire : cet édifice s’inscrit-il dans le paysage urbain ? Est-il conforme aux règles en vigueur ? etc. Le frapper d’interdiction dans la Constitution – imaginez : la loi fondamentale d’un État ! –, c’est aller bien au-delà des briques. Avec un message aussi clair que la voix du muezzin : l’islam a droit de cité s’il se fait discret et transparent ; l’islam est toléré s’il n’empiète pas sur l’espace public.

    C’est le prix à payer pour maintenir la « paix religieuse », soutiennent les partisans des mosquées sans minarets. En toute logique, il faudrait alors proscrire les carillons des églises, les gospels évangélistes, les cloches protestantes, etc. Mais passons.

    Le minaret fait peur. C’est l’islam surélevé et dominant. C’est la langue arabe qui envahit le ciel. C’est Istanbul ou Rabat au coin de la rue. Il y a gros à parier que si la votation existait en Belgique, une majorité de citoyens se prononceraient contre, eux aussi. Fascistes notoires et néopopulistes se faisant fort d’attiser les passions les plus basses…..’

    http://www.lesoir.be/forum/editos/2009-11-30/le-minaret-qui-cache-la-foret-740848.shtml

    Apreciază

  14. @mo: asta zic si elvetienii zilele astea, că în multe ţări europene s-ar fi votat la fel, dar ei au fost singurii mai fraieri să supună aşa ceva la vot in the first place.

    @raluca & pin – am citit recent niste cujetari ale amicului mavericului, despre economie, doctrine si alte probleme similare. daca aveti chef si timp, aici.

    Apreciază

  15. lately………

    ‘Minarets are not an essential part of Islam
    The Swiss vote does not infringe Muslim religious rights

    Switzerland’s referendum vote to ban minarets is needlessly xenophobic but it does not infringe the religious liberty of Swiss Muslims. Minarets remain emblematic of mosques in the Muslim heartlands but there is no theological reason why houses of worship in the West have to incorporate such towers.

    Their original purpose was to relay the prayer call with the unamplified voice. Today this is done by modern technology, so minarets are not integral to contemporary mosque design. European mosques should stop mindlessly mimicking Eastern design and create prayer halls that blend into the landscape.

    Muslims who have settled in Switzerland (and elsewhere in Europe) should not confuse culture with creed. To become integrated into their surroundings, they must relinquish the cultural baggage of their ancestral homelands. They should practice a Swiss Islam that is rooted in the society in which they live.
    …….’

    http://www.timesonline.co.uk/tol/comment/columnists/guest_contributors/article6938161.ece

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s