Totul a început la o bere cu băieţii. După câteva halbe, gura mare a lui Roland Gueffroy nu s-a putut abţine – „ce Harley, ce vă rupeţi în figuri, mare lucru să faci Route66 pe un Harley. Eu pot s-o fac pe-o motoretă din aia de poştă”.
„facem pariu că nu poţi?”
„pe cât?”
„pe-o ladă de bere.”
„gata, s-a făcut. hă hă hă hă.”

şi dă-i, şi bea.

A doua zi, a trebuit să se uite de hărţi, bilete, motociclete.

A cunoscut-o pe Lucy,

o blondă de 49cm3 (adică soră cu Blue Thunder – eheei, vremuri), care l-a dus peste 4000km în spinare, de la Chicago la Los Angeles, pe şoseaua istorică Route 66.

Cine a văzut filmul de desene animate „Cars”, ştie despre ce e vorba.

Şi cam aşa e, ca-n film. L-a întâlnit chiar pe prototipul care a inspirat crearea lui Tow Mater.

Toate astea le-am aflat la o prezentare

organizată de numitul domn Roland, care e din acelaşi sat cu o colegă de-a mea, care s-a dus, şi când am auzit despre ce-i vorba, hop şi eu, să culeg idei pentru Black Mamba mea de-acasă ;).

Ruta66 nu e de glumă, mai ales când trebuie să parcurgi câteva sute de km pe o autostradă cu 3 benzi, PLINĂ, în care la un moment dat ţi se varsă brusc încă 3 benzi în… dreapta (iar „plină” nu înseamnă că maşinile alea nu stăteau pe loc), sau prin deşertul Mojave la 50 de grade la umbră (dar de unde umbră?).

Acestea şi alte povestiri le găsiţi la http://tour66.ch.

Interesantă mi s-a părut prezentarea. 25 de franci intrarea (!), la un fel de cămin cultural, într-o sală destul de ponosită, cu scaune incomode,

dar dotată cu toate ale tehnicii. Mă întreb cine s-a dus, şi de ce. Nu mi-am dat seama după figurile oamenilor.
Doar o doamnă rotundă şi în vârstă ştiu de ce era acolo, că şi ea voia să facă route66 pe o motocicletă, dar una adevărată, de 750cmc. Deşi am o bănuială destul de pronunţată că tanti nu le are pe toate acasă, îmi scot şapoul în faţa ei şi-i urez baftă.

Şi-am încălecat pe-o şiea…