” Cred că nu există ţară din lume, incluzând cele sub dominaţie colonială, în care colonizarea economică, umilirea şi exploatarea au fost mai grave ca în Cuba, în parte datorită politicilor ţării mele în timpul regimului Batista. Am aprobat proclamaţia lui Fidel Castro de la Sierra Maestra, când în mod justificat a cerut dreptate şi a năzuit să cureţe Cuba de corupţie. Merg chiar mai departe: într-o anumită proporţie e ca şi când Batista a fost încarnarea unor păcate din partea Statelor Unite. Acum trebuie să plătim pentru acele păcate. În ce priveşte regimul Batista, sunt de acord cu primii revoluţionari cubanezi. Asta e perfect clar.”

John Fitzgerald Kennedy, 24 Octombrie 1963

Regimul lui Fulgencio Batista era corupt, crud, decadent spre degenerat, profund nedrept. A fost înlocuit printr-o revoluţie onestă, idealistă, sângeroasă de un regim care a devenit cu timpul …corupt, crud, degenerat şi profund nedrept. Ce-au făcut oare cubanezii, un popor atât de cumsecade, să „merite” soarta asta?

Am avut o discuţie mai lungă, într-o seară la Cayo Coco, despre ce e mai rău – un regim mafiot, sau un regim comunist? C. le pune pe acelaşi plan de detestabilitate, A. zice că regimul comunist ce cel mai rău, urmat de regimul mafiot.

Înclin spre părerea lui A. Sigur că un regim mafiot e rău. Dar acolo, măcar în principiu, ai o şansă la o viaţă mai bună. Există drept de proprietate, prin muncă te poţi ridica. Într-un regim comunist n-ai nici o şansă, prin natura sistemului. Pe de altă parte, în sistemul care era acum 52 de ani în Cuba, dacă te năşteai sărac aveai poate chiar mai puţine şanse la o viaţă mai bună decât în comunism…

Bun, revoluţia a fost, să zicem, justificată. Despre povestea complicată prin care Fidel şi ai lui au ajuns la putere puteţi citi aici (din păcate, nu există variantă în română la articol, amănunte se găsesc aici). Dar, vine întrebarea atât de familiară nouă: „ce-au făcut cu ea?”. Au avut o şansă mare în 1959. În fruntea ţării se aflau un avocat (Castro) şi un doctor (Guevara), oameni deştepţi şi, după toate aparenţele, bine intenţionaţi. Rezultatul? După 51 de ani, salarul mediu pe economie e undeva pe la 20 de dolari pe lună, iar ţara e în paragină. S-a creat o monedă paralelă, convertibilă, într-o încercare ipocrită de a masca diferenţele dintre localnici şi turiştii atraşi pentru a aduce „devize”. Tot ce a rămas din revoluţie sunt panourile revoluţionare de pe marginea drumurilor,

graffiti-urile cu citate din Fidel, Guevara sau Camilo Cienfuegos,

şi posterele cu „trăiască aniversarea revoluţiei”, pe care le găseşti peste tot, pe uşe de cafenele cu aspect altfel „aristocrat”,

şi chiar în Bodeguita del Medio, lângă portretul lui Hemingway.

Oamenii nu par a mai crede în „revoluţie”, dar nici alternativele nu sunt clare, mai ales acum cu prăbuşirea „capitalismului sălbatic”, care normal că a dat apă la moara propagandistică. Izolarea informaţională e mai uşor de realizat pe o insulă – graniţele mai uşor de păzit, canalele de informaţie de controlat. Interdicţiile nu snt întotdeauna directe, ci funcţionează ba administrativ (vize de călătorie yok) ba pecuniar (6 dolari ora de internet). Mai ştiţi cum e să creşti într-un astfel de sistem?

Ca şi la noi, au făcut şi lucruri bune. Îngrijirea medicală e gratuită pentru toţi (chiar dacă infrastructura spitalicească e la pământ), au cel mai mare număr de medici pe cap de locuitor din lume (120 de locuitori pe medic), rata analfabetismului e cea mai scăzută din America Latină, poliţia controlează cât de cât strict criminalitatea mare, în ţară e „linişte”. Se pune mare accent pe şcoală – chiar la televizor se predau lecţii la nivel de liceu – eu am văzut la Sergio nişte lecţii de gramatică, şi la Cabo San Antonio ceva matematică:

Cu o populaţie educată, climă blândă, proprietate privată existentă (majoritatea caselor snt proprietate privată, Sergio de exemplu a cumpărat-o pe a lui cu 100 de pesos), pământ cam jumătate privat, jumătate „de stat”, Cuba are un potenţial economic remarcabil. Întrebarea e – îl vor atinge vreodată? Vorba lui A., dacă poliţia scapă lucrurile de sub control, dacă economia se deschide brusc, Cuba poate ajunge uşor un cuib de mafioţi, o rampă de lansare pentru toate drogurile Americii Latine înspre Statele Unite. Adică fix ce a fost înainte de Castro.

Deocamdată, Raul pare a încerca o avansare cu paşi mici, poate inspirat de chinezi. Pentru cine poate apuca un ciolan aici, poate însemna îmbogăţirea rapidă marca „Europa de Est”. Cu riscurile de rigoare, poate mai mari, mai ales pentru străini. De urmărit. Steagul revoluţiei, obosit, încă mai flutură,

.
.
dar…
.

http://embed.trilulilu.ro/audio/explorish/97c5ce1514666f.swf
.
.
…
.
P.S. Când umblam prin Havana, la un moment dat am văzut un grup gălăgios la marginea lui Paseo del Prado, strigând şi agitându-se. I-am zis lui A., „dacă ăsta e începutul unei revoluţii? Să mergem la ei să strigăm ‘jos comunismul’?” Ulterior a citit A. în Lonely Planet că acolo se adună regulat grupuri de fani de baseball şi discută aprins despre meciuri.