KKL

Kultur und Kongresszentrum Luzern (KKL, citeşte „ca ca el”) găzduieşte de 3 ori pe an festivalul Enescu. Al lor. O tură de toamnă, una de vară şi una de primăvară (Paşti). Muzică clasică, din toată lumea, totul frumos, pus la şpiţ.

Bineînţeles că dacă mi s-a dat ocazia unui bilet gratuit, n-am refuzat-o. Nu m-am uitat pe program să văd ce concert e, să fie surpriză. Am ajuns în oraş cu o jumătate de oră mai devreme, aşa că am avut timp de un cocktail la barul din apropiere, cu vedere la lac,

IMG_2637.JPG

după care am intrat în sală. Mare, frumoasă, colorată,

IMG_2641.JPG

modernă,

IMG_2642.JPG

iar noi am avut locuri chiar în faţa scenei, rândul 3, „parchet”.

IMG_2646.JPG

N-am şezut chiar pe parchet, ci în nişte scaune destul de incomode. Fix după poza de mai sus a venit o tanti şi mi-a zis că nu e voie poze, eu am zis „desigur nu după ce încep”, ea a zis „nu e voie deloc, nici înainte, nici în timpul, nici după”. Hmm. Mă-ntreb de ce – e un eveniment public, am plătit (teoretic) bilet… nu înţeleg meandrele copyrightului. Dar n-am mai făcut poze.

Concertul a fost de BB’ach. BB’ach cu 2 B şi apostrof, pentru că acest nume îmi va răsuna pe veci în cap prin vocea lui Iosif Sava.

Pasiunea după Matei, să fie deci. 2 orchestre, 2 coruri, 5 solişti – 2 baritoni, 2 tenori, 1 altistă, 1 soprană, englezi în majoritate. Cântă nemţeşte, în original, şi nu prea se simte accentul. În program scrie că piesa e considerată de fani drept una din cele mai grozave din istoria muzicii.

Şi dă-i şi cântă. Începe frumos, cu cor. Îmi place corul în general, iar corul lui BB’ach în special. Pentru mine, aici se vede geniul lui – armoniile sunt absolut perfecte, vocile se completează de zici că cântă o singură persoană pe mai multe voci. Melodia curge fluid, nu simţi nici o cusătură, nici o tranziţie, parcă e o singură bucată. „Muzica divină” a lui BB’ach e divină nu numai pentru că e religioasă, ci şi pentru că e… perfectă.

Nu ştiam care-i faza cu pasiunile astea. Se dovedeşte că e o combinaţie de arii corale, arii individuale şi părţi „recitative”, cântate de „evanghelist”, un fel de „moderator” care povesteşte ce se întâmplă. Nu ştiam, dar „pasiunea” e povestea arestării, crucificării şi învierii lui Iisus din Nazaret.

Chinul a fost cu evanghelistul şi cu ariile individuale. Ca şi la noi la biserică, „evanghelistul” cântă povestea. Bănuiesc că tradiţia s-a dezvoltat aşa ca un compromis de eficientizare: pe de o parte, povestea trebuie spusă tare, să se audă mai bine în biserici şi la cei care stăteau „în spate”, pe de alta, dacă strigi, una că oboseşti, alta că poate nu se înţelege aşa bine. Aşa că s-a ajuns la compromisul „cântat”, care cere mai puţin efort, se aude mai bine şi e mai plăcut. Ar fi şi mai plăcut dacă ar fi ceva de capul melodiei, dar compromisul a fost eficientizare maximă: nu ne batem capul cu melodia, o facem strictul necesar pentru a se califica la „cântat”, şi o repetăm la infinit. A rezultat un act de o monotonie extremă – pe undeva normal, tre’ să te concentrezi pe poveste, nu pe cântec. Dar dacă povesta durează 3 ore… aş fi preferat mai mult cântec.

La ariile individuale, şi mai rău. Una că nici alea n-au fost cine ştie ce melodioase, cu unele excepţii, dar acolo şi repetau versurile. Băi, repetau câte un vers de 5-6 ori până să treacă la următorul, şi apoi după alte 3 se întorceau la primul, şi tot aşa. Ne-au chinuit. Poate şi asta avea aplicaţie practică, „să le intre bine-n cap”, şi/sau „să audă şi întârziaţii”. Stai aşa să guglesc să văd dacă e aşa.

Deci greşit. N-am găsit răspunsul corect pe gugl, dar zice că o „arie” e o expresie lirică a unui sentiment. Probabil de aia se tot repetă versurile, dând cântăreţului posibilitatea să exprime sentimentul. Cred.

Oricum, treaba a durat 3 ore. 70min. prima parte, 90min. a doua, 15 minute pauză. În cele ore am avut timp să citesc programul, şi am aflat lucruri interesante. BB’ach a fost DJ la catedrala din Leipzig (nu ştiu termenul corect, curator?), şi avea însărcinarea să pună în scenă astfel de Pasiuni la fiecare Paşti. Şi-a folosit atât propriile compoziţii, şi pe ale altora. După ce a murit, a venit alt DJ, a pus altă muzică, astfel încât şi piesa asta a intrat în uitare. După vreo sută de ani, pe la 1829, Mendelssohn-Bartholdy a găsit piesa şi a repus-o în scenă, dar – încă de atunci şi timp de aproape 200 de ani după aia, adică până în anii ’90, piesa nu s-a cântat în întregime! Fiecare a ales ce părţi i-au plăcut, neavând răbdare s-o cânte pe toată. Abia recent a devenit un „curent” a pune în scenă piesele în original. Deşi, zice programul, complet original ar fi dacă între cele 2 părţi ar intra o predică de aproximativ o oră, cum era pe vremea lui BB’ach.

Şi m-am teleportat mental în timp, la Leipzig, anii 1730: cum o fi fost să fii „simplu cetăţean” în Leipzig, să mergi la biserică la fel ca orice „om normal” şi să ţi se cânte Bach, în original. Aşa vreo 3 ore. De fiecare dată. Pentru noi acum e mare eveniment, mergem înţoliţi la concerte rare, cădem în extaz în faţa „geniului maestrului”, iar ei atunci aveau parte în fiecare duminică de ceva asemănător – snt curios câtă importanţă dădeau, dacă erau „conştienţi” de ce trăiesc. Mă îndoiesc că prea multă, dat fiind că după ce a murit Bach au schimbat DJ-ul şi nu i-au mai pus muzica…

Per ansamblu, a fost fain. După război, viteazul zice că chiar şi ariile alea au fost ca lumea, ca un „exerciţiu de purificare”. Am avut noroc cu programul, că puteam urmări în text unde eram, cred că pentru cei fără a fost mai greu, chiar dacă erau fani înrăiţi. Sau, poate pentru ei nu :).

Momentul cel mai frumos a fost pentru mine când altista şi soprana (frumoasă şi foarte gravidă – mă-ntreb ce părere avea bebeluşul din burtă că mama lui se opinteşte la sunete înalte!) au cântat împreună, pe 2 voci. Delicateţea şi suavitatea (suavitatea se zice?) acelui moment nu pot fi redate în cuvinte. Divin. Din păcate, ca toate lucrurile deosebit de bune, a fost de scurtă durată – chiar nu ştiu de ce nu le-a pus BB’ach să cânte mai mult în duet.

În rest, mi-au plăcut în continuare părţile corale. Toate. Mai ales ariile finale, de la ambele părţi (un exemplu în fragmentul de mai sus, chiar după duetul celor 2 doamne, la minutul 4:05).

Aproape că mi-a părut rău că s-a treminat :).

La KKL mai e fain că nici nu ieşi bine din clădire şi pac, dai de lac.

IMG_2648.JPG

După poza de rigoare am trecut, cum se cuvine după un concert clasic, pe la McDonald’s să îmbucăm ceva, şi valea acasă.

Publicitate

6 gânduri despre “KKL

  1. Chestia cu aceleasi versuri de exemplu. Si corul tot asa ceva canta. N-am idee de ce s-a ajuns la compromisul asta. Exista evident si piese care au text „normal”. Coralele din oratorii, specifice lui Bach de altfel. Mendelssohn le-a compus si el tot dupa modelul Bach. Dar corurile sunt toate cu doua sau trei linii de versuri, repetate pana nu mai au sens. Sa fi fost pentru a muta atentia asupra muzicii de la text? Poate. Insa poate e doar o reminiscenta a slujbelor in care textul religios inclus in misse e extrem de redus. Tot pe modelul slujbelor e posibil sa fie compuse si recitativele. Preotul canta evanghelia. Cateva tonuri pe care se plimba cu textul pentru intonatie. La ortodocsi e la fel. Si poate compozitorii nu s-au putut limita la saracia celor trei note si au mai improvizat putin.

    Cat despre partea cu ascultatul muzicii „originale”, stiu ca te referi la „compozitor de fata”. Dar ca de obicei, contemporanitatea nu realizeaza dimensiunile geniului, chiar daca-l recunoaste. Si acum sunt multe biserici care au muzica de calitate excelenta la slujbe. In orasele mai importante cred ca poti asculta formatii bune duminica de duminica daca migrezi putin si nu te cramponezi de o singura biserica. Iar la sarbatori probabil ca e inflatie si iti poti permite si sa fii selectiv.

    Acum nu ne putem imagina o slujba de 3 ore. Dar pe vremea respectiva era una din distractiile principale. Pentru multi singura scuza de la tras chiulul de la munca. Acolo se flirta, acolo se tragea sufletul. Ma gandesc eu.

    Mai e o chestie. Dupa ce a iesit Bach la pensie, biserica aia banuiesc ca a incercat sa-si tina firma stralucinda si nu a angajat pe fistecine in locul lui, chiar daca posteritatea a socotit altfel. Dar respectivul o fi avut si el nazuinte din astea compozitoresti. Si atunci si-a promovat propria muzica. Doar trebuia sa aduca un suflu nou, nu? :)

    (test de Ajax, la precedentul comment mi-a zis ca n-am dreptul sa-l schimb)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s