Hans Thomann Sr. s-a hotărât în 1954 să renunţe la cariera de muzicant nomad cu un circ, şi să se aşeze „la casa lui”, într-un cătun pierdut prin Germania. Îi plăcea în continuare muzica, aşa că a început târâş-grăpiş să se ocupe de instrumente muzicale, în timp ce nevasta se îngrijea de gospodăria ţărănească şi de cei 5 copii. Nu cred că şi-a închipuit că din acest hobby se va dezvolta peste 50 de ani cel mai mare comerciant de instrumente muzicale din Europa. Atât ca magazin (mai jos e doar intrarea, dar jum’ate din clădirile satului snt depozitele lor)

cât şi online. Firma e după tiparul clasic „de familie”, preluată şi purtată spre culmile gloriei de copii.

M-am dus cu gânduri mari, dar până la urmă am plecat doar un stand de ghitară cu 6 euro. Mai importantă a fost însă întâlnirea cu P., după 24 de ani, cea mai lungă perioadă după care am întâlnit vreodată o persoană de cunoscută şi de care să-mi aduc şi aminte. Extraordinar.

La întoarcere m-a prins o ploaie zdravănă zdravănă, din aia de nu vezi mai nimic, DAR – chiar şi aia a meritat, pentru că la un moment dat a ieşit soarele şi am văzut cel mai spectaculos curcubeu din carieră – nu numai că a fost pentru prima dată când era „complet”, deci vedeam tot arcul,

dar „cădea” fix pe stradă în faţa mea, lovind un camion :).

Am tras pe banda din dreapta, mergând încet ca să-l pot admira, şi nu eram singurul. Aşa am observat un lucru în premieră absolută: curcubeul era DUBLU. Mai era unul, mai mic şi mai slab, apare foarte puţin în poza de mai jos (din păcate am avut doar telefonul la îndemână).

A fost încheierea potrivită pentru o zi memorabilă.