La ghișeul CFGului nemțesc, întrebăm cât ne costă biletele până la Brühl și-napoi. Și dacă tot suntem aici, îmi vine ideea s-o întreb și cât e până la Maastricht, unde trebuie să ajungem diseară.

”7.5 euro până la Brühl dus-întors, până la Maastricht 22 EUR.”

”Hmm, există ceva bilet pe toată ziua în Germania, să ieșim mai ieftin?”
”Da, cu 38 EUR pot merge 5 persoane prin zonă, toată ziua.”
”Aha, păi hai să luăm așa, tot ieșim mai ieftin, și luăm tren spre Maastricht de la Aachen, de lângă graniță – puteți să ne dați?”
”Da.”

Doamna bagă datele în calculator, apoi ezită – ”dar… aș putea să vă dau spre Maastricht abia de la Herzogenrath, care e chiar pe graniță, pe acolo trece trenul – ieșiți mai ieftin.”

Sunt impresionat. ”Așa da”, spun cu voce tare, ”astea sunt servicii, așa trebuie să fie Deutsche Bahn! Mulțumim!”

Ne costă 60EUR cu totul, ieșim semnificativ mai ieftin decât cu bilete individuale – de reținut.

După ce plătim, îmi vine o idee – ”nu vă supărați, îmi schimbați vă rog bancnota aceasta de 50 în bancnote mai mici?” (a plătit N., să-i dau chiar acum înapoi).

Strâmbă puțin din nas, dar îmi schimbă. Între timp, mă înghiontește C. – și ea vrea să schimbe o bancnotă. ”Ne-o schimbați și pe asta vă rugăm frumos? Știți cum e, dacă dați cuiva un deget, vă ia toată mâna”, râd.
”Tot brațul”, zice, dând din cap, dar ne schimbă și a doua bancnotă. Mulțumim și plecăm, când doamna zice – ”Der Stift.” (pixul)

Noi, nimic, ne îndreptăm veseli spre ușă.

” D E R S T I F T ! ! !” – vocea acoperă tot zgomotul, ne oprim instant. Ne uităm unii la alții, apoi la mâini – plecaserăm cu pixul cu care semnaserăm pe bilet. Muoahahahaha, i-l înapoiem în hohote de râs (chiar că v-am luat tot brațul, și pixul pe deasupra), și plecăm să căutăm trenul cela de Brühl.