Contemplu pentru câteva minute perspectiva de a mă întoarce cu vaporul, cu bicicletă cu tot, dar renunț. Ceva mă trage din nou spre șosea.
Drumul cel mai simplu înapoi era pe malul lacului, dar de ce să alegi drumul simplu? Ruta 66, marcată cu roșu pentru bicicliști, duce tot acolo, dar, sper, pe un drum cu mai puțin trafic. Mă tem că va trebui urcat un pic, dar – risc.

Pornesc pe unde am venit, prin orașul vechi;

cum ies din oraș ruta 66 merge la început într-adevăr pe malul lacului, prilej de o sumedenie de poze cu cetatea Rapperswil, întâi de aproape,

apoi de mai departe.

Tot mai departe.

Și mai departe.

Și cu ochelari de soare.

Foarte departe.

Cel mai departe.

Aici deja după cum se vede am urcat coasta,

și mă bucur – cei care nu știu de rută merg pe jos, cu mașinile, în timp ce eu am parte de drum liniștit, printre vii,

case,

ferme

pitorești

și străzi private.

Aici e ”Coasta de Aur”, unde locuiesc mulți înstăriți. Trec prin satele lor liniștite, atent să nu mă rătăcesc – drumul e semnalizat în general bine, cu mici excepții. Mă redresez de câteva ori la timp, dar până la urmă la una dintre excepții pierd drumul de tot, continui pe vechea stradă principală, care urcă, și urcă, nici lacul nu l-am mai văzut de-o bună bucată de vreme… ajunge. Când văd dealul cu marea antenă radio în zare mă decid ca la prima ocazie s-o cotesc în jos spre lac – zis și făcut, și ajung la fix

când se lasă soarele

peste bărcile

somnoroase

din port.

Dacă tot am venit până aici, dau o tură prin parc și apoi continui drumul până acasă. Totalizez 84km, cel mai lung drum biciclistic parcurs vreodată într-o singură zi. Mi-a luat 8 ore de mers, deci cam 10km pe oră media. R. la ironman a făcut 190km în 7 ore… deci nu mă duc la ironman, mai bine mă duc în pădure, după fragi și mure. Altă dată.