Megafonul ne cheamă la îmbarcare pentru a doua excursie a zilei. Repede înapoi în cabină, cizmele, vesta, aparatele – de data asta iau și aparatul mare – puse în sacul impermeabil, ochelarii de soare, cremă solară pe față, mănușile, ecusonul (după care mă întorc din drum, că uit inițial să-l iau – nu știu exact de ce trebuie să avem ecusonul cu noi… și nu vreau să mă gândesc prea mult), ura și la bărci.

E înghesuială la îmbarcare, în aer vibrează anticipația. Când am ieșit mai devreme la poze identificasem o linie pe țărm ce nu părea ”naturală”, și într-adevăr – deja primele detașamente de pinguinoi galbeni au pus piciorul pe continent!

Regula Asociației Internaționale a Tur-Operatorilor Antarctici (IAATO), care reglementează procedural vizitele pe continent, nu permite staționarea pe țărm a mai mult de 100 de persoane în același timp. Noi suntem 171 de pasageri pe vapor, plus echipajul ne apropiem de 200 – vom face două schimburi. În timp ce prima sută urcă pe țărm,

cealaltă jumătate va efectua o recunoaștere a împrejurimilor din bărcile zodiac, urmând a face schimb după aproximativ două ore.

Ne îndreptăm spre țărm, când inevitabil se dă semnalul – s-au făcut deja de-o sută pe deal, îi vedem cum urcă în șir indian furnicular,

barca noastră e prima care nu va mai acosta, mai avem două ore de așteptat. Într-un fel, nu-mi pare rău, savurez senzația de iminență.

Sus se văd deja pinguinologii la treabă – Ben și Tom, pinguinii roșii din imagine

caută camerele web lăsate în urmă cu un an, le înlocuiesc cardurile și bateriile, eventual le mută pozițiile. Aceste camere care fac două poze pe zi timp de un an le permit să strângă muult mai multe informații decât înainte-vreme despre coloniile de pinguini. La sfârșit fac un film timelapse, care le spune povestea acelei colonii, un an în câteva minute. Tehnologia a avansat atât de mult încât prin softuri de recunoaștere a feței au ajuns să recunoască pingunii individual – cam ca taggingul pe facebook.

Colonia de pinguini e hăt în vârful muntelui,

pe care-l ocolim și găsim locul unde ies din apă și încep urcușul. Unul face autostopul,

uitându-se la noi cu interes,

mirându-se probabil de ce TIRul cu animale galbene a oprit dar nu-l ia și pe el până sus.

Animalele galbene mai aruncă două priviri în sus

la suratele lor de pe creastă

și apoi pornesc printre aisbergi dantelați

să vadă mai de-aproape care-i treaba cu Portul lui Orne.