Fotomaraton – votarea

Aranjatul pozelor a durat mai mult decât mă așteptam. Am găsit o masă la care să mă așez cu un suc, să mă desfășor, în apropiere de destinație. Am fost lăsat pentru la sfârșit convertirea pozei cu frunza întru alb-negru, și acum nu mai știu care e. Camera salvează copii pentru pozele modificate, dar le pune la sfârșit – auăleu, dacă modifică ”data creării”? Înseamnă că nu pot folosi frunza la ”dor”! Ar fi dezastru.

Hotărât lucru, nu mai știu care era poza aleasă, vezi, și n-am ținut minte numărul – asta e, aleg una, o convertesc, mai aleg una, o convertesc, durează și e migălos, dar într-un târziu gata, le descalc pe calculator, pun alesele într-un folder, verific să văd dacă s-a păstrat data expunerii, pare că da, le aranjez în ordine, și… mă dezumflu. Pe ecranul mic al camerei pozele mi se păruseră bune, dar văzute pe ecran… își pierd mult din luciu, din contrast, din claritate, din ”pop”. Aia cu frunza chiar e ștearsă. Zisese articolul, ”ferește-te, Harap-Alb, de omul spân și de motivele fără negru profund, că ies șterse”. Mda. Cam așa. Asta e, nu mai e loc de întors – verificare, salvare, plecare.

Ajung la destinație cu 3 minute înainte de soroc, comod. Îi dau cardul fotografului M., organizatorul-șef, și stau să văd cum descarcă. Zice – asta e ordinea? Mă uit, nici vorbă. Le ordonase după data modificării, frunza mea e la sfârșit. Mă scurg. ”Nu e asta ordinea… ai vreo opțiune după data fotografierii, ”date taken”?”
”Asta e ordinea, așa arată calculatorul”, zice M., inflexibil și un pic iritat, à la ”doar‘ v-am zis să dați pozele direct din cameră, să nu faceți mișmarșuri” – cred că bănuiește c-am făcut șmecherii pe calculator.
Uff.. ”nu se poate, am verificat la mine și recunoaște. Nu ai opțiunea ”după data capturii”?”, întreb, deși îmi dau seama c-am mai întrebat asta o dată acum 30 de secunde.
”Să vedem, le import în Lightroom după data capturii, ce zice aici e definitiv.
Mă uit cu inima-n gât – dar răsuflu a ușurare, ordinea e bună. Uffffffff. Măcar atât, să nu-mi dau cu stângul în dreptul aiurea. De-acum, fie ce-o fi.

Seara continuă cu o gustare și-un pahar, urmată de cină într-un restaurant din apropiere, unde se face și votarea. Care e foarte isteț făcută: Pozele sunt prezentate pe un ecran, via proiector, câte 8 secunde. Trec toate cele 23 de poze per prima temă, apoi se votează. Pozele sunt în ordine aleatoare, nu se știe care a cui e.
Curiozitatea e mare despre cum vor fi pozele. Mă aștept să fie rupătoare – toți par avansați, cred că am identificat și-un profesionist sau doi. M-aș bucura să obțin o reacție pozitivă măcar la una dintre poze – obiectivul principal ar fi definit – să nu mă fac de râs. Precum anumiți fotbaliști și anumite echipe în Europa. Înainte de a descărca pozele pe calculator aveam chiar părerea că e o serie bună spre foarte bună, dar ecranul mat al calculatorului m-a cam descurajat. Asta e, fie ce-o fi. Începe prima serie, Tonul face muzica.

Poza mea e a treia, și deja mi-am atins obiectivul: se aud râsete în sală, și o remarcă ”asta-i foarte bună”. YES! fac un salt mental. Măcar nu voi pleca cu zero voturi, sper, după reacții.

01_Ton macht die Musik.JPG

Dar sunt și alte poze bune. Votez trei dintre ele cu buline pe niște formulare pretipărite – fiecare avem 3 buline de dat la fiecare temă, câte unul de poză – totul foarte simplu și eficient. Stau chiar lângă B., organizatoare, care apoi strânge foile și face contabilitatea manual și pe calculator. Nu mă uit, vreau să aflu abia la sfârșit.

Urmează tema „vibrație”.
Când se ajunge la pescărușul meu,

02_Schwingung.JPG

se aude un ”aaaaa” din sală – YES! Obiectiv depășit. Două poze apreciate. De-acum, m-am liniștit. Am reușit să țin pasul, măcar parțial.
Sunt multe poze reușite, dar și unele care mi se par mai puțin spectaculoase. E greu să ai inspirație la 9 teme în așa scurt timp, probabil e și mai greu dacă ești obișnuit cu munca creativă, e un pericol și să ai prea multe idei, și să nu fii satisfăcut de ele… De-aia mă felicit pentru abordarea pragmatică – altfel necaracteristică, dar am învățat totuși câte ceva din mersul prin viață.

Tema ”dor” – aici poza cu frunza mea e de departe cea mai ștearsă, ca aspect. Probabil cea mai slabă din setul meu, și din acest set tematic.

03_Sehnsucht.JPG

Și fix aici se găsește să mă întrebe L., colegul din Italia lângă care stau, care e poza mea, după ce se votează. ”Numărul 6”, îi zic, fără tragere de inimă.
”Ce reprezintă?”
”O frunză… cu o gaură…”
Probabil a zis în gândul lui ”m-am lămurit și cu tine”, dar n-o arată, e un Roman din Roma simpatic și cumsecade. Și cu o problemă mare – neștiind germană n-a înțeles că temele trebuie prelucrate una după alta… și a combinat pozele în ordine la sfârșit, astfel încât până acum nu i-au apărut pozele care trebuie la temele care trebuie, căci M. a fost necruțător cu ordinea. Săracul, e disperat, și îl înțeleg. E fotograf pasionat, organizează și el evenimente, a venit plin de entuziasm… și a pățit pățania. Dar o ia cu noblețe și calm, nu se lamentează, doar se vede dezamăgirea și tristețea cu ochiul liber.

Urmează cvartetul. Din nou reacții pozitive la poza mea, fără exclamații, dar murmure apreciative – suficient!

04_Quartett.JPG

După un intermezzo foarte bine primit

05_Intermezzo.JPG

urmează un intermezzo real – mâncarea. După felul 1, trecem la următoarele teme.

Castelul în aer e primit ok, cred că a fost acceptat ca suficient de reprezentativ pentru temă.

06_Luftschloss.JPG

La ecou se râde, nu știu dacă s-au prins de Oktoberfest în cele 8 secunde, dar ce bine că i-am prins când au făcut pasul, că se califică așa.

07_Widerhall.JPG

Simfonia vieții nu știu dacă e prea clară… scrie ”copii” pe panou… cam trasă de păr, recunosc.

08_Lebenssymphonie.JPG

Urmează alt intermezzo, cu felul principal, după care ultimele două serii.
Ultimul acord primește și el adjectivul ”frumos”. Fără metaforă, deci nu ”te dă pe spate”, dar nici nu poți zice că e ”în afara temei”.

09_Der letzte Akkord.JPG

Ultima serie e cu pozele unde ne-am introdus numărul în joc. Aici 4le meu a fost cel mai ușor de integrat, fiind chiar una din teme. Inițial voisem să-l integrez și altundeva, dar m-am bucurat că n-a fost nevoie, că mi-ar fi făcut viața mult mai grea. Nici nu știu, acum mă gândesc că poate aș fi putut aburi cum că se văd doar 4 degete la mâna cu acordul, dar la momentul respectiv nu știu dacă mi-ar fi picat fisa. Alții au avut-o mai greu; cea mai ingenioasă înscenare mi s-a părut formarea unui 8 din cele două difuzoare dintr-o boxă hi-fi dintr-o vitrină.

Urmează desertul, și apoi seriile fiecăruia, rulate tot așa la 8 secunde, iar autorii au șansa să spună ceva despre poze dacă vor. Am o revelație – toate, dar toate pozele mi se par mai bune în seriile lor decât separate pe teme. Așa se văd anumite concepte puse în practică de autori, care au făcut execuția și mai dificilă, poate unele poze mai puțin reușite, dar ansamblul mai ”rotund”. O fotografă a făcut fiecare poză pe temă muzicală (Wunschkonzert…), un fotograf s-a rezumat la un singur obiectiv, de 90mm, pe care-l folosește în mod normal cel mai puțin, altul a iluminat fiecare subiect cu o lanternă. Cea mai mare diferență a fost la fata care și-a ales drept temă ”vitrine”. Normal că pozele nu i-au ieșit să rupă norii, individual, că se tot reflectau chestii din vitrinele alea, dar puse una lângă alta au făcut probabil cea mai bună serie.

Foarte interesant.

Și pozele mele arată mai bine împreună decât separat, se vede și ideea cu alb-negru și intermezzo, iar frunza ștearsă trece aproape neobservată.

Și vine mult-așteptatul moment al decernării premiilor. Premiul pentru cea mai bună înscenare a numărului de start merge clar către numărul 8. Urmează cea mai bună poză – o surpriză. E o poză simplă a halei gării principale, care ”strigă” a ”ecou”. Și eu am votat-o. Nu mi se pare cea mai spectaculoasă poză a serii, dar a primit cele mai multe voturi pe tema ei, și pe drept, zic.

Urmează seriile, unde se dau 3 premii. Premiul trei, cu 44 de puncte… numărul de start 4. Adică eu. Ha! Nu-mi vine să cred. Da, pe proiector pozele parcă au arătat mai bine ca pe calculator, dar chiar și așa… surpriză foarte plăcută.

Adevărul e că nu știi la ce să te aștepți cu sistemul ăsta de votare, și asta e fain, că menține tensiunea. Câștigătorul, cel cu folosirea unui singur obiectiv, a fost perplex când a fost anunțat. Dar fiecare poză a lui a fost o mică operă de artă, cu metafore foarte subtile – probabil de-aia nu se aștepta, dar oamenii au apreciat.

Pentru că sunt meseriași. Pasionați, cu simț estetic, dar cumsecade, deschiși, relaxați. Combinația oameni faini cu challenge creativ au făcut împreună de o zi excelentă.

Anunțuri

3 gânduri despre “Fotomaraton – votarea

  1. Frumos și interesant filmul maratonului fotografic. Felicitări! Locul 3 din 24 de pasionați este super bine. Iar când se lasă cu aprecieri prinzi curaj. La mai Mare!

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s