Dincoace de pod lumea s-a așezat temeinic la serbare câmpenească urbană. Citisem într-o broșură de la biroul turistic cum că e bine să ajungi pe la 8 pe mal – acum înțeleg de ce. Lumea a venit ”pentru toată ziua”, cu scaune pliante, pături, cutii frigorifice, fețe de masă, desigur mâncare și tot tacâmul.

Mă dedau la o clătită cu șuncă, brânză și vișine (m-a întrebat de două ori dacă a auzit bine) și pornesc pe mal în sus. Tot în broșură scria că un punct bun de observație e între ”Bastei” și ”Zoobrücke”, unde nu e așa aglomerat. Într-acolo mă duc, culegând pe drum și un cârnat cu bere, chiar dacă nu mi-e extrem de foame – presupun că nu voi mai avea acces la mâncare mai încolo.

Cobor de pe trotuar până pe mal lângă apă și găsesc un locșor pe pietre – noroc că e o zi călduroasă, sunt calde. Îmbrac puloverul cu glugă și mă așez la un pui de somn. Mă trezesc, mai pac niște poze – malul de vizavi e deja plin de lume, scăldată în soarele seral, mai citesc un pic. La un moment dat vin niște spanioli și mă întreabă dacă vreau să mă dau mai încolo să încapă și ei – mă uit în sus, s-a aglomerat situația. Ne înghesuim, asta e. Nu durează mult și apar zepelinele, iar după zepeline, pe la 9:30 începe cursa de canotaj 8+1. Din păcate se termină după pod, depaarte de noi, vedem bărcile abia la retragere. Așa e dac-am ales să stau departe, nu ești în mijlocul acțiunii. Măcar bine că m-am oprit la timp, chiad după ultimul ”turn sonor” cu boxe, aud radioul care dă muzica de la concertul de peste Rin.

Și-așa, în relaș, vine seara.