Creveţi suedezi,
Joaca cu Nikon V1 + 55-300mm la apus şi cu nişte mierle (foarte bună actualizarea de firmware, dă voi la autofocus continuu AF-C şi cu adaptorul FT1),
Plimbare prin oraş în lumină bună,
Turnirul de boule/petanque, petrecerea tradiţional-costumată a verii, cu costumul câştigător,
Baia în lac, în ziua cu Iron Manul. Am găsit un loc unde pietrele ajungeau până la apă, am împachetat frumos hainele în rucsacul impermeabil luat pentru Antarctica (să-l amortizăm şi pe el), l-am pus în spinare şi bldbc. Bineînţeles că s-a înnorat exact când mă pregăteam eu să intru în apă, şi-a început să bată puternic vântul, făcând valuri, ceea ce n-a fost prea plăcut. Mai ales că m-am tăiat la degetul mare într-o piatră. Eh.
Filmul de mai jos e făcut aşa: dat drumul la aparat, intrat în apă, dat din mâini neregulat, ţinut la suprafaţă, văzut la sfârşit ce-a ieşit.
În cele din urmă, în ultima zi, un apus urban.