Mic-dejun cu balene

„Uite, acolo, nu departe de coastă! Probabil sunt în drum”, zise B. ”Spre Antarctica”, gândesc cu nostalgie.
Auzisem că balenele vin până aproape de portul Sydney, dar – la pomul lăudat să nu te duci cu sacul, nu mă așteptam să le văd chiar din prima zi, la micul dejun.

Prima oprire de la aeroport a fost la casa lui E&B, prieteni cu A&R, prietenii lui C. E&B sunt irlandezi, (evident) simpatici, sunt de 7 ani aici, locuiesc la doi pași de plaja Bronte – unde fac cu emoție prima poză din acest oraș.

NMS_6744.JPG

”Micul dejun e important în Australia”, îmi zic noii și vechii mei prieteni. Îl luăm la o cafenea cochetă cu vedere la faleză. Aici, în timpul mesei, observă B. balenele.

Breakfast with whales – nu-mi pot închipui o aterizare mai frumoasă pe Continentul 7.

După mâncare mergem până la malul stâncos,

NMS_9807.JPG

să resprirăm aerul mării și să fac cunoștință cu cele stânci. Piatra calcaroasă e ușor sculptată de apă și oferă o priveliște spectaculoasă.

NMS_9812.JPG

De aici se văd bine și balenele, cred că sunt două.

NMS_6750.JPG

Mă rup cu greu de ele, dar spre stânga îmi sare în ochi piscina –

NMS_9811.JPG

e cu apă sărată, făcută astfel încât din când în când să mai intre câte-un val.

NMS_9818.JPG

Și desigur, surferii.

NMS_6749.JPG

Nu-mi vine să cred că suntem practic într-un oraș-metropolă – ce unii visează un an întreg pentru o vacanță de o săptămână-două, acești oameni ”rezolvă” în week-end.

Bronte Beach – un mic colț de rai. Chiria e scumpă, dar nu mă mir că E&B au ales această zonă. Nu e doar plaja,

NMS_9820.JPG

ci și plimbările pe faleză. Punem niște loțiune de protecție solară (a mea a rămas din nou acasă) și purcedem întru celebrul beach walk.

Publicitate

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s