”Și, cum ți se pare Australia?”, mă întreabă C.
”Minunată.”

Suntem în parcare, abia am ieșit din clădirea aeroportului :).

”Cum stai cu oboseala?”
”Nici urmă.”
”Bun – pentru că aventura începe acum.”

Respir adânc aerul plin de gaze de eșapament din parcare – și mi se pare cel mai curat și mai învigorant – endorfina pompează să dea pe dinafară: pohta ce-am pohtit, al șaptelea continent. Iar faptul că m-am întâlnit cu C., venită tocmai de la Perth, e cireașa de pe tort.

Mergem spre mașina lui A.&R., prietenii lui C. la care vom trage în Sydney. Drăguții de ei au venit toți 3 să mă aștepte, îmi pare rău că i-am trezit atât de devreme și-au mai și trebuit să aștepte – am aterizat la 8 fără un sfert dimineața, dar mi-a mai luat vreo oră și jumătate să trec prin controalele foarte stricte ale carantinei australiene. N-ai voie să aduci produse animale de nici un fel, vin cu câini să le caute. Câinele ”meu” însă nu s-a sesizat la fructul dragonului mare pe care-l aveam în traista cu Thailanda, l-a văzut vameșa și l-a luat. ”Fratele” lui îmi picase tare bine dimineața în avion, e răcoritor (sugestie: în aeroportul din Bangkok sunt vreo 2 magazine care vând produse din fructe. Luați fructul dragonului, și luați și mango proaspăt cu orez lipicios cu lapte de cocos. Mmmmmniammmm.)

A. și R. sunt genul de oameni care-ți sunt simpatici din primele momente. Tatonarea durează foarte puțin, la a treia propoziție cade prima glumă. E bine.

Vremea e frumoasă, e cald, deși e încă dimineață. ”A fost mai cald decât normal, și ca atare au început incendiile – e un incendiu mare la Sud de Sydney care se întinde până spre Munții Albaștri.”
Au. Știam că arde pădurea la ei vara, dar încă suntem în mijlocul primăverii! Nu e bine…
Asta explică ceața care mi-a atras atenția azi-dimineață pe geamul avionului, deasupra la ce probabil Blue Mountains și chiar pe coastă. Nu era ceață, era fum. Și ce mă bucurasem de efectele fotografice în lumina caldăa dimineții… săracii oameni.

Focurile din Sydney… auzisem la știri în anii trecuți, mi se părea atât de departe. Iar acum stau în mașină cu C., în drum spre oraș. Creierul are din nou unul din acele momente care îmi plac cel mai mult: când întâlnești un om pe care l-ai cunoscut bine într-o anumită împrejurare (în cazul nostru, pe o barcă) în cu totul alt mediu. Creierul simte o senzație familiară și străină în același timp – fața și locul nu se potrivesc. Senzația e cu atât mai puternică dacă locul e ”acasă” la una din persoane. Foarte fain să întâlnești oameni pe care i-ai cuonscut călătorind în mediul lor familiar.

Și ce continent frumos are C.