„Pssst, pssst! Pssssst!” A. ar striga, dacă n-ar vrea să șoptească. „Un cangur, în grădină!”

Ies repede pe terasă, dar parcă durează o infinitate pââână scooot aapaaraatuuul, iaau caapaacuul, îîl poorrneesc, duuc laa oochi, zooooom, foocuus leeent, aapăăs pe trăgaci – eliberare. Unul din obiectivele principale ale vizitei pe acest continent a fost realizat.

„E un mountain wallaby„, zice A., fericită și ea. Are ceva magic observarea animalelor sălbatice mari în mediu natural. Wallabies sunt specia mai mică de canguri, cea mai răspândită în Australia. Kangaroo sunt mult mai mari, și mult mai rari.

„Al nostru” cangur de munte stă vreo două minute cuminte „la pozat”,

apoi se întoarce

și tunde-o peste câmp, cu o viteză amețitoare.

E dimineață în Australia, raze de soare, lumină bună, Jarrah jucându-se cu Piggy (jucăria luată ieri, din care a rămas doar coaja) pe-afară.

Mă întorc în bucătărie, unde pac, alt moment Discovery: rândunelele australiene trebăluiesc pe terasă. Pac niște poze, și la masă. A. a pregătit niște ouă „foarte simple”, în stil asiatic pentru azi, cu plăcinte și mirodenii.

Adică un festival de culori.

Cu burta pusă la cale și bidoanele cu apă umplute (în sfârșit îmi e de folos sticla flexibilă de metal), pornim. În spatele curții e un ochi de apă

care îmi aduce aminte de o poveste auzită din Africa de Sud – un fermier avea în fundul curții un ochi de apă, probabil foarte asemănător cu acesta; a instalat o cameră web și-a transmis non-stop pe internet cum veneau animalele să se adape. Cineva i-a sugerat să pună niște reclame pe pagina unde era transmisia, a pus într-o doară, și s-a trezit milionar – atâtea persoane au vizitat pagina.

Chiar, trebuie să le spun lui A.&R. de idee. Aici nu sunt lei, girafe și tigri, dar sunt canguri și wombați.

(cine s-a prins de tigri? :P)

A propos de wombați, tare mi-ar plăcea să văd unul, dar nu-i vedem decât vizuina. Aici cică e un întreg palat, cu galerii subterane serioase.

Wombații mi i-am închipuit ca niște țestoase de uscat cu blană și carapace. Nimic mai fals – sunt un fel de castorbursuci cu marsupiu, îndesați și încăpățânați – dacă sapă o vizuină la rădăcina unui copac, n-are nici o șansă copacul, va cădea în cele din urmă, cât de mare ar fi. A, și încă ceva despre wombați (A. a regretat că mi-a spus – „acum tot ce vei ține minte despre wombați e că fac, ehăm, treaba mare mereu pe ceva ridicat – o creangă, un buștean, o piatră – ideea e să fie la vedere.”)

Mergem mai departe

prin iarbă

spre pădure

fără fragi și mure, dar cu flori

și spectaculoși papagali roșii-roșii-albaștri-albaștri Rosella. Probabil țin cu Steaua. Or fi având și vișinii?

Ajungem la un alt ochi de apă,

timp să facem o pauză. Mă uit la pământul foarte roșu – e plin de fier. O întreb pe C. -„și, veniți să săpați aici?” C. e inginer minier, artistă în exploatat fier. „Nu venim, din fericire avem destul în părțile mai pustii”. „Chiar”, îmi aduc brusc aminte, „voi cum scoateți aurul, cu cianuri?” „Da.” „Hmm… și cum e pentru mediul înconjurător?” „Nasol, poți să uiți de zona respectivă pentru mulți ani.” „Dar exploatați aur în preajma așezărilor umane?” „Nu.” Îi povestesc pe scurt despre Roșia Montană. ”Greu.”

Între timp, R. a intrat în apă. E caldă, intru și eu. Nici nu m-am udat bine pe picioare că o aud pe A. – ”ieșiți repede afară, e un șarpe-tigru ascuns în mal”.

Oops. ”Undeunde?”
”Acolo, în gaura aceea.”
Mă apropii cu respect (șarpele-tigru e, evident, veninos) și fac o poză cu zoom-ul cozii cu dungi ”tigrate”.

I-o arăt lui A., iar reacția e neașteptată – ”Aaa, la loc comanda. E doar un dragon de apă. Inofensiv.”
Nu sună, și nu arată inofensiv, cu privirea de gheață,

dar e ”doar o șopârlă”.

”Se vede rar în libertate, avem noroc.”

Mulțumiți cu cele descoperite, ne întoarcem – din păcate drumul până la o cascadă din fundul domeniului lor (învecinat cu un parc național) e blocat de stufăriș, așa că, după un salut fotografic acestor plante mici, suave

și deosebit de carnivore

ne întoarcem la ferma

cu rândunici.

Stropesc cu R. legumele din împrejmuirile special amenajate, împachetăm și purcedem la drumul întoarcerii, nu înainte de a găsi o kookaburra, fix la plecare, din mașină.

Ne abatem din drum pentru o scurtă oprire la o cascadă din pădure,

care sapă o vale adâncă

de peisaj de film

cu Jurassic Park.

A propos de film, la întoarcere trecem pe lângă ferma unde s-a filmat ”Babe”, pentru amatorii de filme cu animale.

Astfel se încheie povestirile din pădurea verde cu flori roșii,

care pădure, săraca, e în mare primejdie – pe drumul înapoi am văzut urmele focului care face ravagii la Sud de Sydney – aici a trecut autostrada.

Rămâne de văzut dacă vom putea merge în Munții Albaștri în aceste condiții.