Ca și la Auckland, a trebuit să iau niște hotărâri rapide de cum am ajuns (ceea ce nu-mi stă neapărat în fire, dar am învățat cu timpul). Neavând mult timp a trebuit să aloc zile și excursii. Prognoza vremii a ajutat la aranjarea pe zile, a mai rămas alegerea dintre câteva oferte spre aceeași destinație – de obicei două, una mai scumpă și una mai ieftină. Amy, recepționista, a zis că nu e mare diferență între cele două excursii la Daintree; cu strângere de pungă am luat-o totuși pe cea scumpă, conform principiului „dai un ban dar stai în față”.

În povestirile de pe internet majoritatea lăudau ghizii localnici, de la care aveam mari speranțe, australieni relaxați și puși pe șotii. Mare mi-a fost mirarea când am auzit vorba cu puternic accent italian. Ghidul nostru e Talian get-beget, din Bologna, aflat de 7 ani în Australia. De meserie e biolog, pare a ști o grămadă de chestii despre floră și faună, dar engleza și relaxarea nu e tocmai australiană, discursul cam „recitat pe de rost” – iar glumele australiene săracul le cam dă de perete. Dar – să nu ne pripim, prima impresie poate fi înșelătoare.

Microbuzul colectează turiști de la diverse hoteluri, hosteluri și „resort”-uri – hoteluri-stațiune de 4-5 stele, „all inclusive”, ca acestea, din Port Douglas, orășelul luxos învecinat cu Cairns cel ”de backpackeri”,

unde facem și o pauză de toaletă și privit marea. Nu e foarte multă lume în apă,

se apropie sezonul meduzelor otrăvitoare (stingies), lumea se cam ferește.

După ce culegem ultimii pasageri plecăm întins pe autostrada verde care leagă Cairns de extremitatea nordică a continentului, de care nu suntem foarte departe. Și-am zis că nu mai fac poze din autobuz, dar nu mă pot abține – prea crud e verdele pădurii și al sfeclei de zahăr.

Prima destinație, râul Daintree, care străbate pădurea tropicală cu același nume.