Întoarcere din întoarcere

Am un tren la 15:48 și unul la 16 :48. Hm, aș putea să mai urc o dată și să sper să-l prind pe al doilea. Ies din restaurant – muntele e din nou pierdut în ceață, ninge, iar telescaunul e gol. De ce oare nu urcă NIMENI ? Hmm. Știi ce, tocmai am mâncat, picioarele sunt obosite – merg pe pârtie până jos în sat, să prind primul tren – sper să nu fie așa aglomerat.

Cad pe pârtia din pădure, cu mușuroaie (de evitat la oboseală), ajung însă cu bine la magazinul de închiriat, las schiurile afară, intru, predau clăparii închiriați, ies și mă grăbesc să prind trenul.

Ajung la timp, confortabil, găsesc loc, bag casca în rucsac, încerc să pun rucsacul sus în compartimentul cu bagaje, nu încape ; mă surprinde faptul și nu știu exact de ce ; eh, pun rucsacul pe scaun lângă mine, scot aparatul foto, șed, verific pe telefon rezultatele la biatlon de la Soci (hai Eva Tofalvi !), mă pregătesc de tradiționalul somn de tren.
Ultimii pasageri urcă în tren chiar înainte să o ia din loc, mă gândesc la peisajele frumoase care ne așteaptă în vale, când unul din pasagerii care trec pe lângă mine spune cuvântul ”schiuri”.

Oh.

Schiurile erau cele care trebuiau să încapă în compartimentul de bagaje… dar unde… ? La magazinul de închirieri. Le-am lăsat afară să predau clăparii, iar la plecare m-am grăbit spre gară… Nu. se. poate.

Îmi ia câteva secunde să acționez. Scot telefonul – verific opțiunile pe aplicația de transport. Trenul face o oră până la Chur (în fundul lumii, vorba lui L.), dar îl prind pe următorul înapoi spre Arosa? Și apoi pe cel înapoi spre Chur ? Nu, trenurile nu se întâlnesc, mereu trebuie așteptat următorul. Dar stai – nu trebuie să merg până la Chur, trenul oprește și în alte stații. Să vedem, următoarea, Litzerüti, 10 minute. Pe jos înapoi înseamnă probabil o oră, nu-mi place, ratez trenul de 16:48. Verific aplicația feroviară, următorul tren e într-o oră – va trebui deci să aștept o oră în Litzerüti și apoi altă oră în Arosa, pentru că oricum voi rata trenul de la 16:48.
Vin controlorii, îi întreb ”care e cea mai rapidă cale de întoarcere de la Litzerüti la Arosa? Mi-am uitat schiurile.”
O urmă de zâmbet. ”Trenul. Într-o oră. Sau pe jos, o oră. Sau – un taxi.”
”Mulțumesc.”

Nu-mi compostează biletul, ceea ce e bine, hmm, mă gândesc gândesc gândesc. Să chem un taxi din Arosa… probabil va fi mai scump decât toată călătoria cu trenul dus-întors de ieri și azi. Pe de altă parte aș putea merge cu trenul fără cost suplimentar, în afară de timp, mult timp, 2 ore pierdute, plus 3 ore de întoarcere… mai mult decât timpul total pe schiuri azi. Așa se va duce ”duminica seara lejeră”.

Ne apropiem de Litzerüti. Văd un tren în gară. În timp ce al nostru încetinește să oprească exact pe șinele de lângă, unul din controlori vine spre mine să coboare la ușa asta.
”Acesta e trenul de întoarcere ?”
”Da. Dar pleacă.”
”Nu se mișcă încă – pot să urc în el?”
”Nu. Va pleca. Nu există posibilitate pentru conexiune.”
”Pe ce parte coborâm ?”
”Pe asta”, arată spre partea spre celălalt tren.
”Dar… trenul celălalt are uși pe partea asta, nu pot să urc repede?”
”Nu”, îl aud, ”trebuie să mergeți pe partea cealaltă.”

Ceea ce deja fac. Am fost în primul vagon, care a oprit exact în dreptul ultimului vagon de la celălalt tren. Un grup de turiști vin spre mine pe peronul îngust dintre șine, zbor pe lângă ei, înconjor capătul trenului, mă opresc la prima (adică ultima) ușă – ”cum deschid ușa ? Nu văd nici un buton… manual !” Trag – nimic. ”Or fi încuiat-o, cum se încuie ușile la plecare ?” Împing – se deschide ! Sar înăuntru, până să mă întorc să închid ușa, trenul deja e în mișcare.

Închid ușa și intru în vagon, cu imensă ușurare, iar prima față pe care o văd e cea a unui controlor șocat care se holbează la mine de parcă aș vi venit de pe altă lume. Într-un fel, așa e.

Găsesc schiurile așteptându-mă cuminți lângă magazin,

20140209_161013.jpg

le iau, mă întorc la gară, am timp să cumpăr un twix și să fac câteva poze soarelui care apune frumos pe munții de dincolo de lacul înghețat.

DSC_4529.JPG

DSC_4538.JPG

Panorama_Arosa.jpg

Urc în tren foarte, foarte din timp. Pun schiurile în compartimentul pentru bagaje de la intrarea în vagon, gândind ”oare să le pun deasupra locului unde stau? Dacă le uit aici ?” Le las acolo totuși, mă așez și continui să scriu aceste. Ridic ochii la niște căprioare care fug de lângă tren la un moment dat în vale, și apoi – somn de voie.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s