Dacă nu mă împingeam de la spate să merg în pivniță să iau capacul de la camera veche să pot lua zumul mare și greoi cu mine, nu știu ce făceam. Dintre cele 9 poze, majoritatea (5) au fost făcute cu acest obiectiv, pe Nikon V1, apoi 3 cu D700le + 50mm 1.4D și una cu J1 + 10mm 2.8.

Un țel a fost și testarea unei ipotetice combinații pentru călătorit, de 3 corpuri – cele două nikoane mici și cel mare. Cred că e prea mult. Mâine o să mai testez D700le pe cont propriu, dar deja știu că nu e foarte comod umblatul cu cele 2 agățate după umeri și cel mic în buzunar. Va trebui să fac rabat undeva – ori trec pe FX și renunț la cele mici (dar nu-mi place ideea unui obiectiv zoom care să le înlocuiască, m-am obișnuit cu cele cu distanță focală fixă, mai bune și mai ușoare, și cu corpurile cele mici și ușoare).

Mi s-a părut foarte interesant conceptul, și reacția la reguli. Dacă stai să te gândești, timp a fost foarte puțin pentru a realiza niște poze artistice „adevărate”, 9 teme în 6 ore, mai mult de una pe oră. În plus, ai zice că obligația de a te concentra pe o temă (și încă în ordine, neavând voie să le „sari”) te limitează foarte mult. Adevărat, dar în același timp te eliberează, deschide noi oportunități creative. Ești limitat de o temă, dar în cadrul ei poți să faci ce vrei, și ai și scuza timpului scurt, astfel încât îți poți permite interpretări mai largi și experimentale. A fost un exercițiu creativ foarte interesant, de-aia l-am și descris în așa amănunt – simplul rezultat nu mi se pare că reflectă procesul.

Cred că pentru prima dată am înțeles și adoptat ce zice Ken Rockwell într-una din mantrele lui: fotografia nu reflectă realitatea, nici n-are cum, din cauza limitărilor tututor camerelor foto, ci construiește una nouă, în funcție de ce vrea cine apasă pe trăgaci. Eu eram de părerea exact opusă – încercam mereu să reproduc cât mai fidel ceea ce vedeam, pentru a ilustra povestea. Acum însă miza a fost alta, iar reflectarea realității n-a mai jucat nici un rol, dimpotrivă – cu cât mai departe de realitate, cu atât mai mari șansele de a nimeri metafora în cauză.

Interesant e și că abordarea asta a funcționat doar atunci, în acele condiții. De atunci, chiar de a doua zi, n-a mai mers. Fără limitare a dispărut creativitatea, am revenit la fotografiile de tip „vedere”, și nici n-am avut prea multă inspirație pentru altceva, doar unele scene izolate. Chiar și acelea însă, mai multe decât de obicei.

A fost foarte interesant și să vezi cât de diferit au interpretat oamenii – în fond era aceeași temă, am pozat în același mediu, în același oraș. Foarte puține teme au fost tratate la fel de mai mulți participanți; doar vreo câteva poze au fost asemănătoare pe temă, iar unele scene au fost interpretate la teme diferite.

De asemenea, modul în care am perceput pozele s-a schimbat uneori radical în funcție de context: de exemplu, poze care în calup cu celelalte pe aceeași temă nu mi s-au părut prea reușite, prezentate în contextul întregii serii a autorului au căpătat cu totul alte valențe, mult mai bune.

Una peste alta, recomand experiența cu căldură. Deschide noi orizonturi, te scoate un pic din zona de confort, dar nu exagerat (în afară de cazul în care cardul de memorie ți se strică în cameră după jumătatea concursului, și trebuie să faci 9 teme în 2 ore jumate, cum a pățit una dintre participante – s-a descurcat însă foarte bine).

În încheiere, o serie de poze din „eșalonul doi”, care n-au intrat în setul principal, dar care ar fi fost alternativa. Unele sunt interesante, dar împreună nu dau așa frumos ca seria principală, zic – aici rolul norocului. Deoarece, ca de obicei, îți trebuie un dram de noroc, dar și prezență de spirit sa profiți de el. Ceea ce va dorim și dumneavoastră.

–––

Ton macht die Musik – Tonul face muzica

Schwingung – vibrație

Sehnsucht – dor

Quartett – cvartet

Intermezzo

Luftschloss – castel în aer

Widerhall – ecou

Lebenssymphonie – simfonia vieții

Der letzte Akkord – ultimul acord