În general evit grădinile zoologice – mi se pare chintesența nedreptății pe care a făcut-o civilizația umană acestei planete; animalele în cuști mi se par triste.

Ambele afirmații de mai sus pot fi însă contrazise exact la 180 de grade: ”nu zoo e nedreptatea, ci zoo încearcă să dreagă busuiocul, protejând animale rare de la extincție.”
”Dar cu ce preț? Sunt închise.”
”În primul rând, puține mai sunt închise în cuști, au spațiu mai mare în grădinile moderne. Și apoi, în contrapartidă, nu mai au grija căutării hranei, trăiesc la pensie cum ar veni. Ție nu ți-ar plăcea, să-ți vină toate de-a gata?
Iar faza cu tristețea e antropomorfism – de unde știi că sunt triste? Le-ai întrebat? Aaaaa, le-ai citit expresia feței? Pe care ai echivalat-o cu cea… umană ca s-o înțelegi. Mhm. Inteligeeent.”

Chiar și așa, tot evit grădinile zoologice. Dar pentru copii sunt bune, să vadă animalele din cărți pe viu. Iar Gemenii de Geniu au vrut să vadă tigri și lei, așa că… hai, mi-am zis, abia testez niște variante fotografice. Cu V1+55-300mm n-am fost încă acolo, și chiar dacă portretele de animale din grădinile zoologice nici măcar nu se clasifică la ”portrete naturale”… eh, și ce? Am trecut de câteva ori pe lângă un grup de oameni cu obiective de la 50cm și 3kg în sus, înarmați cu trepiede și voie-bună – cred că un grup tematic, ceva, sau curs. Sculele lor sunt profesionale, probabil fac poze frumoase. Dar mă îndoiesc că aduc animalele atât de aproape precum combinația mea semiartizanală, hehe. Care are, e drept, dezavantajul major al unei focalizări leeente, ceea ce o merge la zoo, dar la animale sălbatice, mai puțin. Mă și gândesc dacă să iau obiectivul cu mine în următoarea călătorie. Până una alta însă, 148-810mm de zoom echivalent, baby: