La Bodeguita del Medio

La Bodeguita del Medio e un loc de referinţă în Havana, pentru iubitorii de distracţie, relaş şi decadenţă. Bodeguţa Mediului se află pe o stradă destul de lăturalnică din Havana veche, foarte aproape de catedrală, şi e anunţată de un semn care nu transpiră mari merite artistice:

Înăuntru, însă, îţi dai seama imediat că locul ăsta „are personalitate”:

DSC_7344.JPG

Localul e plin. Urcăm la etaj, pe lângă pereţii ultrascrişi,

DSC_7338.JPG

şi ne aşezăm într-un salon aproape gol – cel unde se serveşte şi mâncare. Dar până una alta, noi am venit aici pentru altceva: 5 Mojito, por favor.

DSC_7355.JPG

Aici la această cârciumă s-a inventat celebrul cocktail cu rom, mentă, zahăr şi sifon, încă de la deschiderea din 1942. Numeroşi artişti i-au călcat pragul, de la Pablo Neruda la – cine altul – Ernest Hemingway.

După un Mojito (bun) a mai venit unul, şi după al doilea a venit şi muzica.

DSC_7362.JPG

Eram doar noi şi înco masă, dar tot au cântat. Frumos. Mă gândeam, aici ca şi în alte locuri, care e diferenţa dintre ei şi lăutarii noştri. În afară că numele formaţiei sună altfel – Los Galanes, „galanţii” – mai sunt diferenţe. Una, vorba lui A., muzica. Dar aici, de gustibus, există muzică lăutărească adevărată şi la noi. Atunci? Atitudinea. La lăutarii noştri mă enervează agresivitatea (cel puţin la cei de stradă care veneau printre mese în Madrid), senzaţia de băgarenseamă, sclipirea lacomă din ochi, câteodată o anume blazare/superioritate, sau ţâfna când nu primesc bani – nu totdeauna, şi poate uneori e pură paranoie, dar snt impresii care au rămas. În Cuba n-am văzut asta, toţi „lăutarii” stăteau în banca lor, şi cântau, măi nene, their heart out. Într-o pauză cel înalt şi brunet a venit la noi la masă cu 2 CD-uri. Ne-a întrebat de unde sntem, „eeei, România, am fost prieteni buni înainte„. „Sntem şi-acuma”, am zis, şi am cumpărat CD-urile. A fost foarte încântat şi ne-a întrebat ce vrem să ne cânte, special pentru noi. Am zis până la urmă să-i cânte „Che Guevara” lui C., în acelaşi timp A. întrebându-se dacă nu cumva or fi sătui săracii de Che Guevara, dacă nu-i punem să cânte un echivalent al unui „partidul ceauşescu românia” de la noi. S-or gândi că om fi ceva nostalgici ai comunismului… Dar asupra lui comandante şi a acestei discuţii voi reveni.

Mai adă un rând, băete. Eu m-am oprit la al treilea Mojito, băieţii au „dus” mai multe. Ne simţeam bine – muzica-muzică, mojito-ul mojito, ambianţa-ambianţă.

DSC_7364.JPG

Iniţial voiam să ne continuăm plimbarea prin Havana, dar atât am tras de cele Mojito-uri, încât s-a făcut spre seară, şi ne-a încolţit gândul de a mânca. Aşa că am comandat şi de mâncare – bucătărie simplă, criolla, care se traduce „creolă”, dar cică A. că înseamnă „spaniolă din afara spaniei”. Orez, fasole neagră, pui, porc sau creveţi, plantane (banane verzi) prăjite. Bună.

La masă a venit un băiat care ne-a întrebat dacă nu vrem havane. I-am zis că avem, şi mai bune decât ale lui, ceea ce era adevărat, tocmai luaseră băieţii de la Casa del Habano :). A râs şi ne-a lăsat. Ulterior a venit cu ceva vin să ne îmbie, am zis că am băut la mojiţi, iar a râs, iar ne-a lăsat. Cu orice ar fi venit, i-am fi zis că avem.

Până la urmă însă, atmosfera s-a dezvoltat de aşa natură încât a părut potrivit să încercăm o havană, chiar acolo. La sugestia lui C. l-am întrebat pe băiat ce ne recomandă, ceva bun, făcut de mână, dar uşor, ca pentru nefumători. Ne-a recomandat trabucele Romeo y Julieta, o variantă mai light. Zis şi făcut. Sub privirile încruntate ale domnişoarelor, am purces la aprinde habanele babanele. Mai cu tuse, mai cu fum în ochi, s-au aprins.

IMG_2335.jpg

Mare lucru n-am simţit, în afară de o uşoară ameţeală după o vreme. Aroma – paarcă am simţit ceva, dar nu ştiu dacă nu cumva era efect placebo. Ce a meritat a fost însă situaţia – am conştientizat momentul, eram acolo, la Bodeguita, în Havana, Cuba. A fost momentul de decadenţă, la locul potrivit, la timpul potrivit (a doua zi C&J plecau). Mi-a plăcut. Mi s-a părut cool să fumezi havană, deşi complet fără rost – nu produci decât fum înecăcios, iar dacă ai ghinion ca C. să stai şi în calea fumului altuia, îl inhalezi de 2 ori. Sau, mă rog, o dată, că havana n-o „tragi” în plămâni, decât dacă eşti dus cu capu’. Chiar mă gândeam, probabil parte din fascinaţie e tocmai faptul că faci ceva nesănătos, neindicat, fără rost, dar, cumva, învăluit în tradiţie şi ritual.

În plus, poţi să te joci cu o serie de chestii: de exemplu, să pui fumul într-un pahar,

IMG_2355.jpg

sau să observi armonia formelor arderii,

IMG_2357.jpg

sau scânteia roşie a focului mocnit.

IMG_2386.jpg

A fost distractiv. M-am temut să nu mă ameţesc şi să fiu pa, dar nu. Una că locul avea o ventilaţie foarte bună (geamuri deschise), şi-apoi am observat că după ce le-am stins

DSC_7383.JPG

şi am ieşit la aer, sentimentul ciudat a trecut rapid.

A rămas amintirea şi… muzica:

http://embed.trilulilu.ro/audio/explorish/e9e071967c8ac9.swf

Reclame

14 gânduri despre “La Bodeguita del Medio

  1. Hm, si cât era un Mojito care pe Malecon costa 1.50 la Bodeguita del Medio? Noi am intrat si acolo si La Floridita si nu ne-au inspirat – grandes lugares turisticos, care daca aveau vreun tipic si vreo savoare, probabil asta se întâmpla pe vremea lui Hemingway. Asta se numeste del Medio pentru ca în loc sa fie la colt de strada, cum se cuvine cârciumii, era la mijloc. Adevarul este ca locuri autentice, „pentru cubanezi” nu exista, pentru ca la 20-30 de dolari pe luna nu-ti permiti nici macar mojito pe Malecon. Într-adevar, muzicienii m-au impresionat peste tot prin autenticitate si simplitate.

    Apreciază

  2. Ma scuzi daca par agresiva, ideea este ca am tot cunoscut cubanezi si m-am conversat cu ei, am vazut cum traiesc, si ca universul paralel este de fapt cel turistic, la care ei nu au acces, asadar am revenit foarte revoltata. Practic acolo ai trei lumi: cei aserviti regimului, cei care reusesc sa se descurce lucrând cu turistii sau primind bani de la rudele emigrate si restul populatiei, care trebuie sa supravietuiasca din salariile de mizerie (15 – 30 USD pe luna)

    Apreciază

  3. nici o problema :). nu m-am prea angajat in conversatii cu tine si nici nu ti-am citit relatarile pentru ca am vrut intai sa-mi astern toate impresiile fara a fi influentat in vreun fel. am terminat aseara, asa ca am cale libera sa-ti citesc povestirile.
    cat despre revolta, nu m-am intors mai revoltat decat am plecat, pentru ca ma asteptam la mai rau…

    Apreciază

  4. Mie mi-a fost greu pentru ca mama prietenului meu sta in conditii cel putin austere, si e o femeie admirabila, si cei pe care i-am cunoscut ceva mai bine erau atat de deschisi si generosi, ca te gandesti cu ce-au gresit ca sa-si merite soarta. Adrian spune pe de alta parte ca sunt prea naivi si entuziasti, si de-asta au patit-o.

    Apreciază

  5. Mi-a placut mult descrierea experientei havaneze. Dupa cum imi place si dialogul incins aici. Replica ta imi trezeste aceeasi impresie de mai devreme. In ciuda experientei tale comuniste nu stiu daca ai reusit sa patrunzi mai mult in ce inseamna asta decat orice strain care a vizitat pe vremuri Romania. Tu ce crezi?

    Apreciază

  6. de mai devreme cand?
    despre patrunsul caracteristicilor locale, snt mai multe aspecte. sa luam intai Cuba. da si nu – pe de o parte, se poate spune ca nu am patruns cu mult mai mult relatia personala a oamenilor cu regimul decat poate un strain in Romania comunista. Diferenta fundamentala fata de acel strain e ca eu stiind cum e in comunism nu am fost surprins de nimic, nu mi s-a parunt nimic absurd sau nelalocul lui. Nu mi-am pus multe intrebari pentru ca ori intuiam singur raspunsul, ori voiam sa ma feresc de prejudecati. amintirile cu telefoane ascultate si informatori ascunsi in multime m-au reţinut de la a pune multe întrebări altora. m-am simtit intr-un fel ciudat „ca acasa”, lucru despre care ma indoiesc la un vestic in Romania de atunci, sau chiar in Cuba de acum (daca iese din paradisurile turistice). Nu m-am revoltat, pentru ca ma asteptam la si mai rau. Cred ca cel mai mult m-a surprins placut existenta proprietatii private, care mi-a dat un pic asteptarile si supozitiile peste cap.

    clar ca n-am intrat in adancime ca Antoaneta, de exemplu (recomand insemnarile ei despre cuba, am fost in acelasi timp si e foarte interesant cum se vede acelasi loc prin ochi diferiti). As putea invoca faptul ca n-am beneficiat de o legatura personala implicita cu oamenii, ca ea, dar nu e asta. Si aici ajungem la punctul doi, general. in general nu iau contact cu societatea locala in calatorii. nu stiu mai nimic despre viata scandinavilor, desi i-am haladuit o luna-ntreaga. nici a japonejilor-japoneji. a indienilor am avut privilegiul, dar din pur noroc. snt un calator in mare parte superficial (sau mai precis, turist, desi – vedeti aici ce inseamna turist adevarat). de aia am si pus intermezzo-ul cu backpackerul stu, m-am recunoscut partial in el. nu zic ca e bine sau rau, e cum e.
    Pur si simplu nu stapanesc arta conversatiei… spontane ;)

    Apreciază

  7. Explorish, am citit pe sarite si povestirile tale si povestirile Antoanetei si, cu rezervele de rigoare, pot sa spun ca imi place mai mult “cuba” ta decat “cuba” Antoanetei si iti spun si de ce.

    Nu stiu tu, dar eu in liceu obisnuiam sa citesc jurnale de calatorie, iar cateva din elementele care ma atrageau atunci la acele jurnale, ma atrag azi la povestirile tale: un crescendo psihologic (nu stiu cat de anticipat) cu introducerea in avans a unor “hint-uri” vis-à-vis de “surprizele” care urmeaza, apoi un immersing total in mijlocul povestii, cu detaliile socio-culturale de rigoare, insa nici prea multe nici prea putine, doar atat cat sa fie informative si incitante in acelasi timp, fara a fi transformate insa intr-o monografie a locului vizitat.

    Felicitari!

    Apreciază

  8. mulţumesc :). nu mi-am pus problema aşa. acum dacă stau să mă gândesc, ce-mi place la Antoaneta e stilul concis şi structurat, plin de mici detalii utile şi/sau interesante, dar care e în acelaşi timp curgător şi transmite şi emoţie. mi-ar fi prins bine să-i citesc articolele înainte să plec (mă rog, ar fi fost imposibil pentru că nu existau), poate anumite destinaţii le-am fi abordat altfel… dar să nu anticipăm :).

    Apreciază

  9. Multumesc. Nici eu nu mi-am pus problema, desi te urmaresc de când ai fost în Scandinavia, si nu „pe sarite”. Îmi plac spontaneitatea, simtul umorului, pofta de a explora. Am citit de curând la Paul Theroux un citat din The Worst Journey in the World (tocmai mi-a sosit acasa): Exploration is the physical expression of the Intellectual Passion. Nu se poate spune mai frumos de-atât. Diferenta între relatarile noastre consta în faptul ca tu ti-ai etalat impresiile spontane, iar eu post-factum. Pe lânga asta eu citisem câte ceva despre Cuba, plus povestile lui Adrian si blogul lui Yoani Sanchez, asadar am avut o apropiere diferita fata de Lonely Planet. Si cu toate astea ti-am citit cu mare interes relatarile. Rezulta ca ne completam, zic eu:)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s