11 ianuarie 2010

Ajuns la Paris, trebuie să schimb terminalul. Nu-s obişnuit cu gradele minus de afară, dar după o scurtă confuzie vine autobuzul cu pricina. Călătoria durează, şi mai am o oră până la îmbarcare. Dar e bine, zic. Ajung, dau să intru la filtrul bagajelor, când domnul de la paza lichidelor – „uoo, mösiö. Sticla nu trece.” Mă aşteptam la asta, aşa că zic poezia – „vin de la havana, am o sticlă de rom, am dovada cumpărării, blabla”.
„Doar lichide din comunitatea europeana. Ori o daţi la bagaje în sac (arată spre săculeţul cu camera foto) ori o lăsaţi aici.”
Ma uit pe o lista pe care mi-o arata, asa scrie, negru pe alb. Doar bauturi din comunitatea europeana (inclusiv Romania ;), dar atat.
„Pot vorbi cu un supervizor?” – nu mă las.
„Va rog”.
Un baiat pe care-l abordez ma trimite la ghiseul 12. Unde, evident, nu era nimeni.
Dupa un drum inutil la informatii ma duc la ghiseul 11. Explic prblema, zice acelasi lucru. Dau sa bag sticla in sac – „a, nu merge asa, e prea mic”.
„Si atunci?”
„Je n-ai pas de solution. Sa sun la colegi poate au un carton in ce sa puneti.”
N-au.
„Sau sa mergeti la magazin sa cereti unul”.
Mă uit urât.
„Sa ma uit in spate poate mai avem”. Mai au. Costa 10 euro. Platesc, dand ochii peste cap. Imi zice sa bag sticla in sac pt protectie. Zic ca mare lucru nu face, dar apoi o impachetez totusi, in timp ce ea face formalitatile de plata. Nu incape in cutie, cu sac cu tot. O scot, si fuga la alt ghiseu s-o las ca bagaj de cala. Uit sa sigilez cutia cu scoci.
Mă îmbarc.