Havana la pas (continuare)

Am ajuns deci la faleză. Zonă cunoscută, de data asta însă văzută pe lumină ;). În stânga se vede hotelul Deauville, unde stătusem în prima seară – clădirea înaltă de pe bulevardul Malecon,

iar astea snt casele care noaptea păreau dubioase, ziua nu. Pe-aici pe undeva e barul la care a vrut să mă invite la chica cea mica.

De aici înspre Havana Central şi Vedado pleacă „skyline”-ul oraşului:

Dar noi n-am luat-o pe Malecon în gios, pe-un mal frumos, ci înapoi, pe lângă fortăreaţa cu far

pe cealaltă faleză, spre oraş.

Mergând noi agale pe lângă cele bărci, trecem de un grup de tineri aflaţi în treabă la taclale, şi care ne-au interpelat en passant: „hace frio, no? mas que en Espana”, au dat ei la nimereală. „Rumania”, le-am zis scurs drept răspuns. „Aaaa, Steaua Bucarest!” (la faza asta are voie să tresalte inima ştiu-eu-cui ;).
Cu asta, ne-au lăsat în pace, nemaiîncercând vreo colaborare cu eventual scop lucrativ, care, are dreptate A., a fost probabil încercarea. Eu mă minunam cât de deschişi snt oamenii într-o ţară latină – în Germania nu m-aş aştepta să mă întrebe lumea pe stradă de sănătate, pur şi simplu. Dar, cum zice A., probabil băieţii încercau să ne vândă ceva. Orişicât, ne-au făcut să zâmbim. Şi la gândul că, spre deosebire de alte locuri, a declara sus şi tare că eşti român are avantaje semnificative: eşti privit cu simpatie, şi lumea te lasă în pace.

La pas am ajuns din nou în oraşul vechi, mai precis în colorata

piaţă a catedralei,

alt punct nodal arhitectonic,

dar şi de relaş la terase

pe muzică.

Trai, neneacă, pe turist.

Noi însă am mers mai departe

pe lângă hotelul Ambos Mundos, cel roz,

unde Hemingway a locuit o vreme şi a scris primul capitol din for hum dă bel tolz.

Şi-am ajuns din nou pe strada Mercaderes,

unde am căutat întâi ceva de mâncare. Ne-am fâţâit încoace şi-ncolo, până la urmă adăstând la restaurantul Meson de la Flota, spaniol. Arăta bine, dar ciudat de gol – era ora „între mese”. Ne-am aşezat la o masă oarecare, abia ulterior dându-ne seama că stăm fix în faţa scenei. Şi pe scenă urma să urce o formaţie de flamenco. Asurzitoare, dar asta e. Nu era fix ce ne-am dorit, dar a fost o experienţă.

Mai departe am făcut un popas la o Casa del Habano, Casa Tutunului, lanţ de magazine „oficiale” unde se vând havanelele.

Ai voie să scoţi peste graniţă maximum 2 cutii a câte 25 de trabuce, musai cumpărate de aici. Teoretic. Practic, comerţul „la negru” e în floare, la fiecare colţ de stradă ţi se oferă discret trabuce, mult mai ieftine decât preţul oficial, dar noi am fost cuminţi, pentru că ţeapa mijeşte la tot pasul, şi nespecialişti fiind nu putem deosebi un trabuc adevărat de unul fals, făcut pe genunchi (aici vom reveni).

Băieţii şi-au luat trabuce, să le dea cadou, eu am zis că mai stau, iau la sfârşit, că nu vreau să le car cele câteva zile care au mai rămas. Şi aici voi reveni.

Rezolvând partea cu tutunul, trebuia să ne îngrijim şi de beutură, iar pentru asta cel mai potrivit loc e La Bodeguita del Medio.

Anunțuri

2 gânduri despre “Havana la pas (continuare)

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s