Havana la pas

5 ianuarie 2010

Micul dejun a avut un gust „ca acasă”, deşi a avut papaya proaspătă în meniu, ceea ce acasă nu egzistă. Dar gustul ochiurilor, pâine, legume, fructe, mi-a adus aminte de acasă. Mâncare simplă, dar gustoasă, a căzut bine.

Singurul neajuns a fost că oaspetele necunoscut (nu l-am văzut la faţă) mi-a luat pasta de dinţi pe care o lăsasem în baie să o folosească şi C&J, care o uitaseră acasă. Unul din articolele care se găsesc greu în Cuba. Aveam s-o folosim pe cea pe care o luasem în aeroportul din Paris pentru A.& A.

Am pornit însă voioşi la drum, pe strada de tranziţie între zona dubioasă şi cea în renovare,

care ne-a dus rapid în frumoasa Piaţă Veche,

care arată ca nouă.

Citisem decuseară în Lonely Planeta lui A.& A. (sau C & J, nu mai ştiu care, snt identice) că se poate urca într-un turn in piaţa veche, şi Kingkongul lăuntric a reacţionat. Într-adevăr, se poate urca în clădirea galbenă din colţ, până pe terasă. Nici nu apucăm bine să ne uităm în jos

şi să tragem o panoramă,

că omul de la recepţie ne spune că începe showul. Ce show? Mă gândeam că o fi vreun kitsch. Intrăm totuşi, dacă am venit pân-aici să vedem ce are de zis. E o cameră obscură, unde acelaşi băiat înalt şi solid ne povesteşte că în turnuleţul de deasupra

e montat un sistem de oglinzi şi telescoape prin care se poate observa oraşul. Într-adevăr, face întuneric, şi începe să mişte de nişte sfori şi pârghii, manevrând instalaţia ca noi să putem vedea pe discul din mijloc imagini de afară. (arăta mult mai clar ca în imagine, nu mă pricep la poze în întunecimi)

Foarte fain sistem, inventat se pare de Leonardo da Vinci, iar ăsta dacă nu mă-nşel e singurul din America Latină.

Băiatu ne explică (întrerupt mai mereu de chirăiala agasantă a unui copil de vreun an şi-un pic, care se plictisea săracu’, iar maică-sa nu-l „stăpânea”, de i-a zis la un moment dat chiar el „şşşş”) ce obiective de interes se văd de sus, după care ieşim să le vedem cu ochiul liber. Şi să mai tragem câteva cadre, cu balcoane,

dar mai ales cu piaţa

şi viaţa văzută de sus, în general.

Ajunşi din nou la nivelul solului, dăm peste nişte copii

aflaţi la ora de sport, probabil. Făceau tot felul de exerciţii,

nu ştiu cât înviorare şi cât „gimnastică”. Dădeau o simpatică pată de culoare şi sunet pieţei. Şi stăteau pe jos, săracii:

Noi am continuat pe sub arcade

şi pe lângă formaţii de muzică aflate în exerciţiu la mese

şi am intrat pe străduţele oraşului, unele dintre ele veritabili exponenţi ai timpului lor: jum’ate noi, jum’ate vechi:

În zare se vedea deja Capitoliul,

dar noi mai aveam de mers, pe lângă magazine… vă amintiţi genul de magazin?

sau muzee dichisite, cum ar fi acesta al farmaciei, la care m-am oprit din raţiuni sentimentale:

Drumul spre Capitoliu continuă pe străduţe ba dărăpănate,

ba mai colorate,

oricum pitoreşti,

cu crâmpeie de viaţă „normală” prin balcoane.

Şi-aproape am ajuns. Priviţi însă întâi schela din stânga autobuzului galben american.

Sau stai, priviţi-o mai bine:

S-au urcat buruienile de când n-au mai construit la clădirea asta… Îmi aduce aminte de zona Timpuri Noi, Casa Radio, scheletele Circurilor Foamei etc.

În sfârşit, suntem, alături de alţi turişti mai fistichii,

în faţa Capitoliului cubanez:

Clădirea, terminată în 1929, a fost înainte de Castro sediul guvernului, acum e sediul academiei de ştiinţe. Seamănă cu capitoliul american, deşi arhitecţii au zis că s-au inspirat de la Pantheonul din Paris. Cel puţin aşa grăit-a wikipedia.

E un loc fain, bun de urcat pe scări

şi privit în jos,

la oameni, trăsuri, maşini, motociclete, autobuze.

La tot cât cuprinde privirea:

Am stat un pic şi ne-am minunat, apoi am coborât pe la maşina-cu-hartă

de lângă Cele Trei Taxiuri,

mai precis Coco-taxiuri,

dar nu ne-am urcat în ele, ci am luat-o pe jos la stânga, pe lângă cinematograful de peste drum (poza asta am făcut-o spre aducere aminte cum arătau cinematografele şi la noi, şi probabil mai arată în unele locuri)

şi-am trecut, pe lângă doamna cu trabuc care a vrut să-i fac o poză spontană, de m-a speriat

spre bulevardul de promenadă Prado.

Mergând pe bulivar în jos şi uitându-ne după peisaje colorate în stânga

şi-n… tot stânga,

A. a întrebat brusc de Floridita. Ups. E aproape de capitol, dar trecuserăm. Nu era însă atât de departe, şi ne-am întors. Dar despre asta în episodul următor (asta-i altă zi lungă cu multe poze, o luăm pe bucăţi).

Reclame

3 gânduri despre “Havana la pas

  1. Autobuz de-asta scolar am vazut si in Viñales, dar scrisul era in franceza, rezulta ca venise din Québec:)

    Paseo del Prado si parterele în stil loggia erau dedicate plimbarii la umbra, ai vazut ca pe strazile din Habana Vieja nu sunt copaci. Evantaiul era un accesoriu indispensabil, care avea si un rol social, si chiar un limbaj (asta exista si in Spania), functie de cum il tineai si cum il fluturai. Când au facut mai apoi cartierul Vedado, au plantat copaci pe toate strazile. Paseo din Vedado, intre strazile A si 2, reproduce modelul cu promenada pe mijloc.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s