10 ianuarie 2010

A doua zi aveam avionul dupămasa, aşa că am mai avut timp de-o plimbare până-n piaţa veche, favorita noastră, unde am băut o cafea (respectiv ciucalată caldă) la cafeneaua unde zice Planeta că e cea mai bună cafea din Cuba. arată foarte bine, ca totul în piaţa asta, un fel de Starbucks local.

Ne întrebam dacă e de stat sau privată. Avea şi o expoziţie a unui artist în perete, cu articole spre vânzare –

dichisit locul.

Apoi am ieşit din nou în piaţă, am luat aminte la cum arăta nu cu mult timp în urmă (să nu uiţi, Darie!)

şi am dat o ultimă tură pe strada Mercaderes, pe la magazinul 1791 de arome tropicale – nu e rău pentru un suvenir,

am pozat ultimele tunuri înfipte în trotuar,

Şi gata. Am vrut să-mi iau un tricou fain cu Cuba, dar n-am găsit –singurul magazin deschis (era duminică! la asta nu m-am gândit când am lăsat cumpărăturile pe ultima zi!) nu avea nici un model interesant / nechicios – singurul tricou mai „valabil” era cel de la Bodeguita del Medio, pe care l-am luat. Hiba e că fiind duminică, nici la trabuce nu era deschis. Am fost la un centimetru să iau din hotelul nacional de cuba, dar am presupus că snt mai scumpe la hotel de 5 stele decât la aeroport.

Aşa că am plecat spre aeroport, cu un taximetrist vorbăreţ, originar din Santiago de Cuba. Aşa am aflat pe ultima sută de metri că:

• omul nostru are pământ, plantează citrice, pe care le vinde, normal, 90% statului, care plăteşte, normal, foarte prost. Restul încearcă şi el să le valorifice.
• sportul e la mare preţ, cum era la noi. se fac selecţii naţionale, un fel de daciade.
• maşina lui (un mercedes S, nu nou, dar nici vechi) e a guvernului.
• e de j’ de ani în Havana, dar familia e dincolo. merge de câteva ori pe an la Santiago de Cuba, în celălalt capăt al insulei. Cu maşina asta, nu cu a lui personală – are şi el una, un Chevrolet din 1955. Mai merge, a mai cârpit-o, dar consumă la greu. 6km pe litru. Merţanu’ face cam 10-12…
• vin mulţi turişti ruşi, de care e mulţumit – dau bacşiş bun, îl iau ca şofer şi cutreieră ţara. largi la pungă snt şi englejii. de spanioli nu e impresionat – zgârciţi. Cum probabil ne-a catalogat şi pe noi, că nu i-am dat bacşiş peste preţul cursei.

La aeroport am oprit în primul magazin de tutun şi am cumpărat nişte trabuce suvenir. Dublu ca preţ faţă de hotelul de 5 stele din oraş… Ce ţeapă. După ce am plătit, vine A. în fugă, că găsise în alt loc, mai încolo, mai ieftine, undeva la jumătate între astea şi cele din oraş… mda. Deci nu vă repeziţi la magazin, mai e o tarabă mai încolo cu exact aceeaşi marfă la preţ mai mic. Foarte ciudat într-o ţară despre care am citit peste tot că snt preţuri uniforme oriunde te-ai duce.. Poate anume zic aşa ca să iau eu ţeapă la aeroport.

Eh, dar a trecut. Cu ultimii cuci am luat un sandwich, A. a mai avut chiar de o carte de bucate. CUPii pe care îi schimbasem şi nu-i folosisem, cale de vreo 5 dolari, i-am luat acasă amintire. A., neavând hobbyuri din astea colecţionare, i-a dat pe toţi omului care îngrijea toaleta la aeroport, făcându-l fericit.

A, şi o sticlă de rom am luat. Nesigilată. Când i-am rugat s-o sigileze, au zis că ei nu fac aşa ceva, dar nu-i problemă. „Da, dar schimb avionul”. „A, atunci e problemă, nu vă lasă.” Enervat, am luat-o totuşi, gândind că „mă descurc eu cumva”. Trebuia să iau o sticlă de rom din Cuba…

Zborul înapoi e cu 2 ore mai puţin decât la venire. „Or fi curenţii de aer”; ipotetizam cu A. în lipsă de altceva mai bun de făcut. „Ne ajută şi Pământul”, zice A. mic. Mă plesnesc în gând cu mâna peste frunte – aşa e! La dus, a trebuit să zburăm mai repede decât se învârte pământul, dar acum se învârte înspre noi, deci scurtează timpul. Ce kestie simplă la care nu ne-am gândit.