Înot, peste lac
În fiecare an, dacă temperatura apei permite (tre’ să fie peste 21 de grade Celsius), se organizează traversarea lacului înot. Cam 1.5km are pe lăţime. Anul ăsta a fost miercuri, apa 22 de grade, afară vreo 27, timp ideal. Cu excepţia faptului că s-a pornit o ploaie răpăitoare şi foarte localizată chiar când am ajuns…
Albul „huiduit” de negri
Dacă v-aţi uitat la Cupa Confederaţiilor la fotbal, la meciurile Africii de Sud, poate aţi observat că de fiecare dată când singurul alb din echipă atinge mingea, toată tribuna scoate un sunet care pe stadioanele engleze înseamnă huiduială: „Buuuuuuu!”. Majoritatea televiziunilor au comentat cum că săracul alb e huiduit de spectatori, în majoritate negri; s-au…
A trecut un an prin noi
A trecut un an de la Euro2008! Nu-mi vine să cred. Parc-a fost ieri, şi parc-a fost în altă viaţă! Prietenii mei au zis că vorbesc prostii când le-am zis mai demult că vreau să mai stau prin confederaţie măcar până trece Euro. Deh, priorităţi şi priorităţi, pentru mine a meritat. Aş fi ratat o…
Fata cu nume frumos
Am zis de multe ori că asocierea emoţională zgomotoasă cu o cauză abstractă externă, la care nu ai nici un merit sau implicare, e o prostie. De la patriotismul/naţionalismul de tip agresiv, până la a te lăuda tu personal cu realizările unui sportiv, de exemplu, doar pentru că vorbiţi aceeaşi limbă, mi se par rămăşiţe…
Lupta vacilor
La început am crezut că-i ceva rodeo, sau coridă. Televizorul era pe mut, aşa că n-auzeam ce zic, am văzut doar nişte tauri. După o vreme, ridic ochii întâmplător şi observ trei lucruri: unu, nişte oameni îmbrăcaţi oarecum a cauboi moderni mişunau prin „ring”, printre tauri. Doi, nici urmă de toreadori. Deci nici rodeo, nici…
Hyvä Suomi
Smbata, 2 mai Anume nu m-am uitat în program să văd cine joacă, pentru a menţine suspansul şi a avea o surpriză, de preferat plăcută. Mi-am luat aşadar şapca cu România (mă gândisem să mă îmbrac cu totul în galben, da’ m-am gândit că exagerez) şi am purces spre arenă. Când am văzut suporterii cehi…
Mândrie şi prejudecată
De la evenimentele din însemnarea precedentă, pe repede înainte câţiva ani. Acum o lună, Lenzerheide, cu C. şi M. . Alţi C. şi M. Nu ştiu cum veni vorba, C., care schiază cumva nefiresc, aplecată, dar în curbe foarte constante şi imperturbabile, zicea că a luat nişte lecţii de schi. Şi nu mai ştiu cum…
Cum am învăţat să schiez
Povestea are legătură cu ce vreau să zic acum de fapt, dar pentru a avea o imagine completă m-am gândit că cele ce urmează pot da unele tuşe lămuritoare în plus. E vorba de prima experienţă schiatică, acum câţiva ani buni. Unii cititori vor prearecunoaşte episodul ;). Predeal. Eram o gaşcă de 10 începători (majoritatea…
Lenzerheide, St. Moritz
La Lenzerheide am împuşcat 2 iepuri: teama de pârtii negre şi teama de zăpadă adâncă, off-piste. Eu aveam o ezitare faţă de calităţile staţiunii Lenzerheide, pentru că data trecută când am fost cu M.W. şi C. am găsit o singură pârtie! Dar M.O. citise nişte articole care o lăudau, cum că „perla necunoscută” etc. etc.,…
Titlis
Unul din cele mai cunoscute „puncte de panoramă” din Elveţia centrală, muntele Titlis are 3238m, din care telecabina rotitoare Rotair merge pana la 3028. Telecabină care, se laudă ei, e prima rotitoare din lume. Adică se învârte podeaua în timpul unei ascensiuni, de vezi toată panorama. Care a făcut să merite inonvenienţele – trafic aglomerat,…
Aprés-schi
Am văzut şi eu ce înseamnă un aprés-schi, cel puţin în variantă tiroleză. Lumea se adună imediat după schi în câteva baruri, nu multe – m-a surprins că în Ischgl, care „se ţine” drept această staţiune „în tendinţe”, sunt vreo 3 baruri de profil mari şi late, din care doar unul interesant (kuhstall, „grajdul”, în…
Prrrtiee
„Mă enervează elasticu’ ăsta „, zise C., şi desfăcu şnurul care îi lega snowboardul de picior. Prompt, bordu’ o luă la vale. L-am privit vreo secundă tâmp, aşteptând să se oprească. Nu s-a oprit. Am mai pierdut o secundă, refuzând să cred că nu s-a oprit, şi alunecă în continuare pe pârtia de baby-ski în…
Silvesterlauf
Peste 16000 de oameni s-au înscris la ediţia 2008 a Silvesterlauf, „crosul revelionului” organizat pe la mijlocul lui decembrie, ediţia 32. Eu m-am înscris la categoria „run for fun”, cea mai scurtă, de 4.3 km, crezând că acolo s-o fi înscris şi C., datorită căreia particip şi eu. Doar’ n-o fi nebună, să fugă mai…
Hoffenheim şi presa sportivă
Prima dată mi-au atras atenţia când au fost învinşi de Werder Bremen cu 5-4. De unde-or mai fi răsărit şi ăştia de la Hoffenheim? Cum n-am găsit nimic despre ei la o căutare sumară în ziarele noastre de sport, am lăsat baltă tema. Până când am văzut acu ceva vreme că „anonimii” sunt pe locul…
Uiinăs la Zürich Open
Ar fi trebuit să merg la semifinală – Venus Williams – Ana Ivanovic. Am văzut asta, desigur, abia după ce mi-am luat bilet la finală. Venus Williams – Flavia Pennetta. Italianca, nr. 17 WTA, a ajuns surprinzător în finală, învingând-o între altele pe nr. 1 Jelena Jankovic. Surprinzător “pe hârtie”, nu şi ca joc. Dar…
Shuttle Cup
M-am mirat că-i zice “Shuttle Cup”, m-am întrebat în sinea mea de ce, dar cum n-am găsit răspuns, am lăsat-o aşa. Abia acum am văzut întâmplător pe net că “shuttle” îi zice la “fluturaşu” cela de dau ăştia în el ca disperaţii la badminton. Văzându-l, ieri, pe fluturaş, în zbor, mi-am readus aminte că cel…
Zbor deasupra unui cuib de freestyleri
Freestyle.ch e un concurs de sport extrem organizat anual începând cu 1995 pe Landiwiese în Zürich. Tot week-endul se întrec sportivi la 4 discipline, snowboard, ski, skateboard şi FMX (motociclete). L. mi-a zis de el, şi am fost cu el şi cu C. azi la o parte din finale. Biletul era 40 de franci. Întârziasem……
Weltklasse Zürich – un Mic Olimp
Mi-am dat seama că am stat aproape 4 ore în picioare abia la sfârşit – când să plec, mi-am simţit genunchii amorţiţi şi tălpile durând a protest. Au fost 4 ore intense şi relaxante în acelaşi timp – “efectul atletism”. Un bilet în picioare la reuniunea atletică Golden League – Weltklasse Zürich costă 35 de…
Ţinteşte Luna
“Ţinteşte Luna, şi chiar dacă ratezi, ai şansa să ajungi printre stele.” Am simţit-o pe Camelia Potec ţintind Luna. N-a ajuns printre stele, dar m-a umplut de respect. Pentru unii (majoritatea), poveştile cu eroi şi sutimi de secundă ale nataţiei olimpice se vor lega de sutimea care i-a adus lui Michael Phelps a şaptea medalie…