Am văzut şi eu ce înseamnă un aprés-schi, cel puţin în variantă tiroleză. Lumea se adună imediat după schi în câteva baruri, nu multe – m-a surprins că în Ischgl, care „se ţine” drept această staţiune „în tendinţe”, sunt vreo 3 baruri de profil mari şi late, din care doar unul interesant (kuhstall, „grajdul”, în care am şi intrat).

Unii vin direct de pe pârtie, cu clăparii pe ei, alţii trec pe acasă să se schimbe, alţii vin… doar la apres-schi. Primul lucru obligatoriu – ceva de băut. Apoi, muzică. În Grajd era un DiJeu extrem de volubil, care cânta melodiile împreună cu „CD”-ul, şi cu jumate din bar. De câteva ori a zis – pentru cântecul ăsta, toată lumea tre’ să aibă ceva de băut în mână. Jmeker…

Dar melodiile… Texte mai stupide am auzit doar la formaţiile pop româneşti, şi la manele desigur. Incredibil de naiv-debile, pe alocuri deocheate, dar pline de voie bună. Muzica e însă antrenantă, ritmul cam acelaşi, iar veselia la cote înalte. O mostră mai jos.

De la o vreme a început şi cu melodii normale „de discotecă”, dar pigmentate cu „cântece de petrecere’.

Altfel, Tirolul e foarte frumos. Zăpada-zăpadă,

pârtii lungi şi late, facilităţi ultramoderne (doar în Ischgl s-au investit 120 de milioane de Euro în ultimii 5 ani în instalaţii de schi!! au o capacitate de 78000 persoane / ora), iar ca peisaj, munţi şi văi,

munţi şi văi.

Mi-a plăcut atât la Ischgl cât şi la St. Anton, şi am văzut ce înseamnă turism de iarnă de masă. Cum e Spania vara, aşa e Austria iarna. Plin de străini, veniţi cu excursii, cu familiile, cu chef de schi şi… aprés-schi.