Ţinteşte Luna

“Ţinteşte Luna, şi chiar dacă ratezi, ai şansa să ajungi printre stele.”

Am simţit-o pe Camelia Potec ţintind Luna. N-a ajuns printre stele, dar m-a umplut de respect.

Pentru unii (majoritatea), poveştile cu eroi şi sutimi de secundă ale nataţiei olimpice se vor lega de sutimea care i-a adus lui Michael Phelps a şaptea medalie de aur, chiar în finala precedând-o pe cea despre care e vorba. Pentru mine, povestea cu eroi(ne) s-a scris în finala următoare, şi s-a oprit la marginea podiumului.

Am auzit declaraţia Cameliei după finala la 200m liber, frustrată că în ciuda recordului naţional a ajuns a 5-a, iar la 400m, unde am înţeles că finala a fost mai lentă, n-a putut mai mult. Părea supărată rău, vorbele ieşeau tăios şi apăsat, nu ca obişnuitele “declaraţii de complezenţă” ale sportivilor. Mi-a plăcut, şi am aşteptat cu interes cursa de 800m. “Nu-mi rămâne decât să încerc ceva la ultima probă”, încheiase amar şi cu ton oarecum “secundar”. Am simţit însă că aici vorbele camuflau, poate instinctiv, intenţii mult mai mult decât “secundare”.

Sentimentul s-a confirmat în calificări, când Camelia a înotat parcă cu ură, lăsând în spate tot bazinul. 3 sutimi peste recordul olimpic, distanţă mare faţă de locul 2, un zâmbet (primul!) şi un pas apăsat în finală. Cu al doilea timp, pentru că recordul olimpic a căzut în seria următoare, cu mult. Hopa, nu e de glumă cu englezoaica.

N-am citit declaraţii şi comentarii de după, şi parcă nici nu-mi vine. Din fotoliu de telespectator nespecialist, trezit la 5 dimineaţa, interpretarea e simplă: Cameila “s-a dus la aur”, a vrut să ţină pasul cu nebuna aia, cum o cheamă, Rebecca Adlington, şi… s-a sufocat. A mers prea tare, prea devreme, de aceea n-a reuşit nici timpul din serii, fiind întrecută pe final de alte două înotătoare, ultima cu doar 8 sutimi de secundă.

Şi asta pentru că a luat la ţintă Luna.

Faptul că n-a ajuns printre stele, adică pe podium, pentru mine e secundar. M-a impresionat ATITUDINEA. Nu a mers “la alibi”. Nu “şi-a făcut cursa ei”. A atacat ca la Oarba de Mureş, pe deal descoperit în sus, “pe ei pe mama lor”, “cu strigăt, înainte”.

Pentru mine, mica poveste a Cameliei Potec în concursul de 800 liber, 08/2008, intră la “poveşti cu eroi”. Pentru că eroi sunt şi cei care cad pe câmpul de luptă, cu privirea înainte.

Publicitate

2 gânduri despre “Ţinteşte Luna

  1. Respect pentru Camelia! Respect si pentru postul tau :)
    Pentru mine, sa fii a 4-a, a 5-a si respectiv a 7-a (?) in lume nu e puţin. Acum ca unii se aşteaptă la miracole acolo unde nu e cazul e complet alta poveste. Când citesc comentariile de pe marile fiţuici de scandal vre-se ziare de sport mi se întoarce stomacul pe dos. Ce i-am oferit noi, ca ţară, fetei ăsteia? Pentru ea însăşi aş fi vrut sa ia o medalie, nu pentru România. Screw the country, praise the hero! Praise Camelia!

    Apreciază

  2. Ce frumos e-acolo, printre stele!
    Şi Camelia e una dintre ele!
    La opt sutimi de secundă de cele mai strălucitoare, licăreşte alături de ele cu toată voinţa şi puterea unei mari campioane.
    Camelia este cu adevărat eroina unei dimineţi de vară. Este zâna care a tranformat cu bagheta ei nişte ochi cârpiţi de somn, într-un tumult sufletesc fără egal, cu speranţe, mândrii, rugi şi câte şi mai câte.
    Şi tare mi-am dorit să fiu balaurul cu şapte capete, care să-i suflu numai ei în ceafă şi să o împing mai abitir către final.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s