Hyvä Suomi

Smbata, 2 mai

Anume nu m-am uitat în program să văd cine joacă, pentru a menţine suspansul şi a avea o surpriză, de preferat plăcută. Mi-am luat aşadar şapca cu România (mă gândisem să mă îmbrac cu totul în galben, da’ m-am gândit că exagerez) şi am purces spre arenă. Când am văzut suporterii cehi şi finlandezi întreptându-se spre sală, inima mi-a tresăltat a regal hocheistic – cu greu aş fi putut nimeri mai bine decât Cehia-Finlanda!

Entuziasmul avea să-mi fie potolit de L&C: cehii jucaseră mai devreme cu slovacii şi erau doar cativa suporteri care au rămas şi pentru meciul următor, Finlanda-Belarus.
Belarus? Ăştia-s slabi, nu? Da, o s-o ia pe coajă, zice L.
Eh, asta e. Intrăm, iau un cârnat din incintă, stăm la o masă şi ne acomodăm cu atmosfera.
Suporterii finlandezi sunt în clară superioritate, atât numeric cât şi vocal, dar nici cehii, slovacii, elveţienii sau nemţii aflaţi acolo din întâmplare nu se lasă mai prejos şi cântă împreună de mama focului:

Intrăm. În tribune, aceeaşi atmosferă. Avem locuri la peluză, în picioare, între finlandezi. Ok, deci cu Finlanda ţinem. Hyvä Suomi! Deşi… sindromul buturugii mici îndeamnă spre Belarus… dar suporterii ăştia, n-ai cum să nu te ia valul să strigi şi tu cu ei „su-o-mi, su-o-mi!”

Echipele intră pe teren, iar atmosfera e ca la meciurile de NBA (şi, bănuiesc, de NHL).

În timp ce-i filmam pe nişte suporteri costumaţi şi dansatori, începe meciul. Vă invit să urmăriţi secvenţele de început, căci merită:

GOL! Gol Belarus, după 5 secunde de joc!! Strigătul tribunelor care se aude în film a fost a surpriză.

Hopa! Ce început! Şi meciul continuă în ritm nebun. În prima treime (meciul are 3 părţi a 20min, cu pauză de 16 minute (!) între ele), Finlanda a dominat total. Au fost „pe ei pe mama lor”, fără însă a înscrie. Pentru amatorii de hockey, câteva secvenţe sugestive:

Pauză. 1-0 pentru bieloruşi. În pauză, fanii continuă spectacolul pe culoare:

iar moderatorul ia interviu unor rusoaice din tribună care arată mai bine ca nişte topmodele. De altfel, ca şi finlandezele din pauza următoare. (Unde erau când am fost eu pe-acolo? Probabil în ţările calde.)

Fiecare calup de interviuri se încheia cu un salut în limba „orighinală” a suporterilor respectivi (aşa a pronunţat o dată moderatorul, „orighinal lenguigi” – vizibil afectat …”emoţional” de interlocutoare).
Pentru atmosferă s-a produs şi o trupă de toboşari, însoţiţi de mascota Cooly:

Instinctiv mi s-a părut un nume extrem de banal (cum se traduce „lame”?), dar apoi mi-am dat seama că mascota e o vacă, iar vacă se zice Kuh. Kuhli. Aha. N-are treabă cu hocheiul, dar cu ţara. Vaci şi diminutive.

Am stat la „peluza bună”, unde au atacat finlandezii 2 reprize din 3.

În treimea a doua şi a treia, bieloruşii au mai mişcat ceva, mai ales pe contraatacuri rapide şi destul de tehnic purtate. Deşi meciul nu era probabil de cel mai înalt nivel spectacular, mie mi-a plăcut, iar ritmul mi s-a părut nebun – ştiam că hocheiul e rapid, dar parcă a fost mai rapid decât finala campionatului national de anul trecut.

Din nou pentru amatorii de hochei sau/şi pentru atmosferă, câteva secvenţe la ambele porţi:

În cele din urmă, explozie de bucurie – Finlanda egalează!

Suo-mi, Suo-mi! Strig şi eu, deşi îmi e perfect perpendicular cine câştigă. Numa’ de n-ar ajunge la penaltyuri, că aş vrea să ajung acasă, unde mai am un windows de instalat.

Desigur, se ajunge la penaltyuri, căci finlandejii n-au fost în stare să dea gol, iar bieloruşii, rămaşi în superioritate numerică în ultimele 2 minute, au tras cu nesimţire de timp, în huiduielile întregii săli. Mă gândesc că cu gestul ăsta nu prea merită să câştige, deşi au luptat ca paraleii un meci întreg. Păcat.
Ei, şi se ajunge la „11m”. cel mai bun din 3. Primul, bielorusul:

Gol.

Al doilea, finlandezul. Ratează!

Bielorusul – ratează!

Urmează finlandezul decisiv:

GOL! Suo-mi, Suo-mi!

De-aici n-am mai filmat, am zis să mă concentrez pe evenimente. Bielorusul – înscrie!
Ultimul finlandez, dacă ratează, snt out: înscrie!

Urmează serii eliminatorii, tot câte 2. Dacă unul marcă şi celălalt nu, gata.
Primul e bielorusul: Gol!

Urmează finlandezul…..

Şi….

Ratează! Bielorusia câştigă! Surpriză la arena din Kloten!

Echipele se adună la centru pentru ceremoniile de final,

iar noi plecăm printre finlandezi dezamăgiţi, care însă mai strigă câte un „Suu-oo-mi!”. Finlanda merge totuşi mai departe în sferturi, s-ar putea şi Belarusul acum. Mă uit acasă pe net să văd. După ce instalez windowsul. Noapte bună.

3 gânduri despre “Hyvä Suomi

  1. m-a deranjat un comentariu prins din zbor pe nu stiu ce canal de sport, dupa ce Belarus a iesit din competitie, ceva de genul „..au fost eliminati desigur, dupa cum ne asteptam, dar in ce stil au parasit competitia!”
    cum adica, va asteptati doar pentru ca erau un no name in sportul asta? ce nedrept si ce preconceput! Si cand te gandesti ca de fapt comentatorul vroia sa le faca un compliment..ceva asemanator cu Grecia, dar acolo diferenta a facut-o titlul pe care grecii chiar si l-au adjudecat, in detrimentul „marilor favoriti”, ce ma seaca expresia asta :); traind intr-o tara care nu prea poate pleca din pole position , traiesc cu speranta revelatiilor, ce vrei! :)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s