A trecut un an de la Euro2008! Nu-mi vine să cred. Parc-a fost ieri, şi parc-a fost în altă viaţă!

Prietenii mei au zis că vorbesc prostii când le-am zis mai demult că vreau să mai stau prin confederaţie măcar până trece Euro. Deh, priorităţi şi priorităţi, pentru mine a meritat. Aş fi ratat o ocazie pentru care mi-ar fi părut rău toată viaţa. Din mai multe motive, principalul fiind oportunitatea de a participa la un asemenea eveniment împreună cu familia reunită. Am visat la aşa ceva de când eram copil, si cred ca nu numai eu. Şi a fost de vis. Emoţii simple, „neintelectuale”, dar extraordinar de puternice şi „pozitive”, o energie formidabilă declanşată de mii de oameni reuniţi în „acelaşi cuget şi simţiri” – cu condiţia să poţi să te laşi în voia acestor instincte oarecum „primitive”. Observ că nu toţi pot, sau mai degrabă nu toţi pot la aceleaşi manifestări, dar toţi cred că avem nevoie de astfel de „primitivisme”, de preferinţă colective, şi le căutăm în diverse domenii. Ne umplu de …viaţă.

Ca în orice, „focusul” face diferenţa. (cujetare tangenţială în paranteză – toate lucrurile „mari” snt de fapt simple şi focalizate în esenţă. Chiar şi lucrurile mari complexe snt făcute din lucruri mici, simple şi concentrate. zic io aşa ca impresie de suprafaţă).

În acest caz, „focusul” a fost pe întrecerea sportivă, iar „produsul derivat” a fost o imensă sărbătoare populară.

Participarea echipei tale la un campionat mondial sau european n-o poţi cumpăra; pentru bilete la „peluza galbenă” există mastercard. Recomand, indiferent de card:

Iar pentru cine are chef si timp de aduceri aminte in extenso, aici.