maia

marţi, 3 mai 2005, 00:12

Maia-hii, maia-huu, maia-hoo, maia-ha-ha!

Alo? Va sun. Sunt eu. Haiduc. Si va rog, dragii mei, tineti-va bine: am trait s-o văd şi pe asta! Ann Arbor, Michigan, oraş studenţesc cosmopolit american, ca în filme, sediul universităţii Michigan (locul 5 în lume, parcă), unul din principalele cluburi / baruri dansante din oraş. 1 noaptea. Lumea în plină desfăşurare, local plin cu studenţi fericiţi că au absolvit facultatea. Muzică variată, hiphoape, roace, densuri, iar hiphoape. Şi la un moment dat… o melodie care începe lent… parcă sună cunoscut… lumea freamătă a anticipaţie… şi dintr-o dată se dezlănţuie furtuna sonoră: tot localul se agită, mâinile pe sus, Digeul dă muzica la maxim, şi toţi strigă frenetic: MAI IA HII, MAI IA HUU, MAI IA HOO, MAI IA HA HA!!! (şi repetir). Am rămas cu gura căscată – ştiam că e hit în Europa, ştiam că Geoff, colegul lui A. de casă, are melodia în maşină luată dupe iTunes, dar a fost prima dată când am văzut un club plin de tineri moderni, sofisticaţi şi mai ales STRĂINI, care cântă cu pasiune, dedicaţie şi seriozitate, cu bucurie întipărită pe feţe „vrei să pleci şi numănumăiei”, [mormăit ceva confuz şi apoi tare]: „dragostea din tei”, fără a înţelege o iotă din ce li se întâmplă. Li se întâmpla O-ZONE, şi a fost unul din cele mai halucinante momente de când trecut-am Pârâul Rece Atlantic. Am râs singur vreo zece minute dup-aia, nu-mi venea să cred.

Ce căutam acolo? Aaa… păi, joi mai apoi după ultima oră din anul întâi de MBA (INCREDIBIL CUM A TRECUT TIMPUL!!!!) am plecat la areoport pentru a transcede către Ann Arbor, locul unde A. îşi petrecea ultimele clipe şcolare MBAiste la universitatea Michigan. M-am dus să-l vizitez cu ocazia ceremoniei de absolvire – mare eveniment mare la ei. Planificasem călătoria de mult, aşa că am lăsat acasă GMSCul, examenele şi vreo 3 echipe surprinse şi am tulit-o prin păpurişul de nori, către frig. Un grad celsius la Ana Arbore… dar într-una din zile s-a ridicat chiar la 6, şi ând am plecat erau chiar opt!

Şederea la Michigan a fost plină de experienţe interesante. Am locuit în casa în care A. a petrecut probabil unul dintre cei mai buni ani ai lui, am văzut un oraş şi atmosferă foarte diferite de „acasă la Atlanta” :) .

Ann Arbor, aprox. 100000 de suflete, e oraş studenţesc (jumate). Şi se vede. Arată mai european, străzi cu verdeaţă, pomi şi case, şi TROTUARE (măi să fie). Se poate merge pe jos până în centru (numănnebuni!!). Campusul e mare, mult mai mare ca al nostru (deh, 420 de oameni numa în programul MBA, o generaţie, faţă de la noi 155), dar si mult mai vechi. Aspect mai prăfuit înăuntru, nu m-a dat pe spate, mai ales că la noi totul e nou şi lucios.

În cluburi însă, numai studenţi. Se vede diferenţa – la noi studenţii se împrăştie care pe unde, sunt mai puţine locuri „studenţeşti”.

Oamenii – petrecăreţi foc, mai ales gaşca lui A.. Am ieşit în oraş în fiecare zi, şi la cină, şi la petreceri de tot felul, cluburi, barn party, hill house. Cluburile închid şi la ei la 2, mai departe se duce lumea la hill house… unde se bea la greu… beau ăştia la bere, frate… am învăţat şi nişte jocuri noi „de beutori” – clinic fiind cele mai interesant.

De asemenea, fundamental este şi jocul HALO (nu ştiu dacă aşa se scrie), un fel de Duke Nukem, cu împuşcături, jucat pe X-Box de la 2 noaptea în 4 inşi la un televizor imens (da’ IMENS!) – ce mai, m-a prins!… deşi eram mai mult puşcat decât combatant…

Vineri au fost festivităţile, recepţia decanului, unde s-a anunţat cadoul clasei (280000USD parcă MBAii de zi, iar cei de la executive (seral) au dat peste 500000, şi erau 50 de inşi…

Festivitatea cu robe şi cipilici a avut loc la sala de baschet a universităţii, un pic mai mică decât Polivalenta din Bucuresti (da, aia mare). Vizitatorii (plin de părinţi şi rude) am stat în tribune, „ei” pe câmpul de joc. Am adormit pe scaun cu capul pe mână când toate cele 1000 de scaune (au absolvit şi „studenţii normali” – undergrads) erau goale. M-am trezit de la vibraţia telefonului… era A.. şi când mă uit în jos – PLIN! Se umpluse terenu’!! Pentru of fracţiune de secundă am crezut că am perdut ceremonia… dar nu. A durat 3 ore. Spiciuri peste spiciuri, între care un laureat al premiului Nobel pentru pace, student la Executive MBA la ei, apoi înmânarea unor…cărămizi suvenir, la fiecare în parte… Apoi cină cu părinţi de-ai băeţilor, petrecere din nou, iar smbătă a fost o kestie faină – au venit toată gaşca de preteni cu familiile lor aici la casa lor, au avut catering, stat şi povestit. Fain.

Una peste alta, trist… oraşul se golea văzând cu ochii, oamenii se împrăştiau.. ultimele zile… melalcolic. Zilele de distracţie nebună au luat sfârşit, după doi ani de convieţuire intensă MBAii se împrăştie ca potrnichile care pe unde. C. din Vaslui, şi el absolvent cu A., adevăr grăia, că atunci probabil vedea pe mulţi oameni pentru ultima dată… deprimant.

A fost fain însă în Michigan, halucinant că mă plimbam cu A. pe stradă vorbind de-ale noastre, româneşte, părea aşa din altă lume… pân’ să mă desmeticesc complet a trebuit să vin înapoi…

Mulţam, A., pentru cazare şi companie! A fost, evident, meseriaş şi memorabil…

Paştile au venit pe nesimţite. Am pictat nişte ouă şi am dus azi la echipa mea de GMSC, i-am ănvăţat să ciocnească şi să zică „Hristos a-nviat” :) ; Mihir săracu, care e vegetarian extrem (Jain ca religie), a zis că nici nu poa’ să ciocnească oul, din prinţip – ei nu omoară nimic ce are viaţă animală… Interesant şoc cultural. I-am povestit apoi cum tăiem noi porcul de Crăciun… s-a oripilat săracu…

A, şi am şi stropit fetele din echipă, dacă tot e bal, bal să fie. Sper să nu se ofilească şi să muncească, ca eu să pot sta ;) .

Azi am avut examen la FSA.. cum am venit, cum m-am întâlnit ieri cu Navjit, care a băgat analiza rapoartelor financiare cu linguriţa la tărtăcuţă…

Nu mai am examene!! Mai avem de predat o lucrare mâine, şi rămâne doar competiţia de marketing… care nu e puţin lucru, va fi intens. Miercuri avem prezentare (din nou!) la client… o să fie aspru. Dar tot e mai bine fără examene…

Asta-i. Aştept viza, mă duc în vikend la ziua Andreei Prună, şi uite-aşa a trecut un an de MBA. AUĂLEU!!! Hai că mă deprim. Noapte bună!!

Publicitate

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s