Prima tinta a fost Zug. Orasel
mic la vreo 40km sud. Langa lacul cu acelasi nume. Drumul fu asa si-asa, prin
padure, pe langa parau, nimic spectaculos. Am ajuns, parcat (e mai usor pe 2
roti :), au lac cu faleza, deh, clasic. Facut 2 poze, si am zis ca gata, plec. Nu
stiu de ce am luat-o un pic de-a lungul falezei, am vazut niste acoperisuri
probabil. Si am nimerit intr-un centru istoric extrem de cochet, plus impopotzonat
cu steaguri, ca deh, ziua nationala. foarte fain!

 

Urmatoarea tinta, campia Ruetli, unde s-a semnat pactul intre cantoanele uri, schwyz si
unterwalden, nascandu-se republica helveta. In 1291. se tinea ceva manifestare.
Am ajuns la brunnen, pe cealalta parte a lacului vierwaldstaedter, dar bacul nu
mergea. Cica au probleme in fiecare an cu extremistii de dreapta (elvetieni!)
care il huiduie pe presedinte. Asa ca teapa. La Brunnen, pe partea "astalalta", era serbare populara,
cu mese pe strada, mancare si bautura. N-am stat. Am dat un ocol pe la
einsiedeln, la marea manastire. Aveam 2 variante de drum: unul scurt, de-a
dreptu, celalalt mai lung cu 10km, pe langa 2 lacuri. Am ales drumul lung… care a fost bine, dar. dar intai
o pauza in oraselul Schwyz, unde nu e nimic in afara de o primarie fenominal
pictata la exterior, si un strudel cu mere in sos de vanilie DELICIOS chiar
acolo in piata. Dupe care, da-i si urca. Si urca. Si urca. Jane nu imi spusese ca o sa urce in halu asta. (am aranjat fain cu jane, am pus-o in buzunarul de la geaca, si o auzeam, cu greu, dar dadeam  mai incet motorul si ea repeta instructiunea pana-n intersectii :). Jane e prietena mea, apropo, pentru cine nu stia. nu e umana, dar are multe alte calitati. ca vorbeste cu satelitii e cea mai de seama dintre ele. in lumea Incuiatilor i se mai spune si simplu si neromantic GPS.

Rezervorul, deci, avea mai
putin de o optime.. emotii. Si urca, si urca, serpentine.. scuterul da semne de
oboseala.. saracu. Numai bine la rodaj… peisajul magnific, totul verde „din
ala”, plus munti si lacuri la tot pasul. Pana la urma am ajuns sus in varful
trecatorii, si de-acolo in jos n-am mai avut emotii. Puteam ramane si fara
benzina. Mi-a luat ceva pana sa ma prind cam cum merge frana de motor, dar
ne-am descurcat. Am gasit si benzinarie, si einsiedeln. Manastirea, cum o
lasasem. Mare, si luxurianta pe dinauntru. Baroc suparat. Impresionant. Ca si
delusorul pe care m-am cocotzat din nou, acum 2 ani pe jos, acum cu motoricul,
l-am suit pe un drum pietruit pana pe iarba. Lac, case, munti, vai. Frumos.
Inapoi. Deja aveam vreo 150km, parca mergea mai bine calutzu, nu mai era asa
lahme ente.