drumul a fost mai lung si mai scurt. Mai lung decat de obicei, si mai scurt decat ma asteptam. Am luat trenul de seara pana la munchen, de acolo la budapesta peste noapte. De la budapesta aveam avion pana la cluj, de unde urma sa iau trenul, inca o gramada. Da, stiu, daca as fi venit cu trenul „dintr-un foc” faceam cam tot atat. Dar, una ca asa s-a nimerit, a doua, a fost mai bine asa. O calatorie de peste 24 de ore cu trenul imi face parul maciuca numai cand ma gandesc, m-as fi urcat pe pereti din lipsa de stare. Asa, intreruperea la Budapesta mi-a prins bine – schimbare, dezmortire. La gara (a propos, NU schimbati bani la gara, ca mine, cursul e furaciune) am intrebat la informatii cum ajung la aeroport, cu metroul, schimbat, apoi autobuz… complicat. Un taxi era ~25 EUR… „negociabil”. Hmmm.. stiu eu cum snt taximetristii din gar (in gandul meu). Iesind din
incinta, respirand putin aerul orasului…. M-am hotarat brusc. Adica, vin pan-aici si vad doar gara si un taxiu? Avem 4 ore. Ce e de facut? De luat metroul pana la statia unde trebuia sa schimb, dar in loc de schimbat, iesit din metrou, si mers (cu valiza taraita dupa mine, evident) pana la Dunare, ca statia respectiva era chiar in centru. Zis si facut. M-am simtit imediat mult mai bine, cu instinctele de explorare intrandu-si in drepturi, nici n-am mai simtit valiza. Asa ca am deschis ochii in jur, sa vad cum se simt vecinii
nostri in UE. Pai, cam invers fata de noi. Noi suntem o tara unde vezi mostenirea subdezvoltat-comunista la tot pasul, cu „insule” de dezvoltare si progres, din fericire tot mai mari, dar „insule”. La ei, e invers. Trebuie sa cauti „mostenirile” comuniste printre progres si modernitate. Iti trebuie un „ochi versat de esteuropean” ca sa le vezi, si se vad. Pavajul in metrou, de exemplu, tot gresie din aia trista si gri a ramas, pe alocuri, desi s-a renovat mult. Socanta e insa asocierea acestei imagini cu… curatenia. In capul nostru „gri=mizerie, praf”. Ei, nu – aici totul e curat, chiar daca gri, nu tu hartie pe jos, nu tu mucuri de tzigara. Pai se poate?!
Am coborat in centru, pe „fashion street”, strada modei, zona pietonala „de shopping” cu cladiri cu nimic mai prejos fata de alte orase vestice. Am simtit, mai mult conditionat-pavlov de la bucuresti, aerul de „nou”, „facut nu demult”, dar incadarea in peisaj e reusita.
Piata „de Craciun” cu tarabe cu vin fiert & co, ca peste tot. Nu prea multa lume, ca era sambata dimineata, frig si zapada. Tot orasul era intr-o ceata gri, care nu-l avantajeaza, dar oricum plimbarea a fost placuta. Am ajuns la dunare fix fata in fata cu dealul buda, clic poza, poza si la statuia simpatica a fetei cu cainele de langa o banca, si valea inapoi. Inapoi la metrou, inainte la aeroport. Autobuzul 200 de la statia konyvad kispest, sau asa ceva, duce la aeroport. O mica spaima am tras, cand a ajuns la ferihegyi 1, si n-am coborat, ca ziceam ca de acolo merge la terminalul 2, cum scria, si cand colo a luat-o prin sat (ferihegyi cred ca e un fel de otopeni). Dupa vreo alte 8 statii in care deja incepusem calculele cu cat timp am pierdut, s-a intrevazut ferihegyi 2, si cu o rasuflare usurata am descalecat la aeroport.
Unde am descoperit cu mirare o cursa catre tgmures, care pleca chiar inainte de cursa mea, asa ca am schimbat biletul, si am ajuns mai repede intr-o lume alba ca zapada si frumoasa, trecand peste apusenii care se vedeau frumos iesind din nori, cu meridionalii mai departe itindu-se si ei, ca si orientalii mai hakana. fain, tot lantul carpatic se vedea iesind de sub manta de jur-imprejur…
iar jos, alb…
explorish.ro 