meandrele comunicarii

„N-ai mai dat nici un semn de viata”.
„Ba da, am scris pe blog”.
„Ce, crezi ca eu am timp sa-ti citesc povestile nemuritoare? Da si tu telefon!”

Doua idei se desprind din dialogul de mai sus.

Prima – prietenul meu are dreptate, din doua puncte de vedere. Unul, nu prea dau telefoane. Si doi, oamenii nu au timp sa citeasca „povesti nemuritoare”. Dupa ce lucrezi 8-10-12-14 ore pe zi sau chiar mai mult, in ritm intens, ajungi acasa dupa inca o ora in trafic, unde te asteapta prietena/prieten/sotie/sot/copil/copii, cu care abia daca apuci sa petreci cateva ore. Daca mai trebuie sa mergi si la cumparaturi sau cu alte „treburi” prin oras, gata, s-a dus tot „timpul liber”, si inca intra „pe minus”. In aceste conditii, e greu de gasit timp pentru citit „povesti nemuritoare”. Telefonul ramane un mediu de comunicare mai eficient – cand suna, te intrerupe din ce faci, indiferent ce faci, si de obicei raspunzi, si tot apuci sa schimbi doua vorbe. In plus, e mai ‚personal’, auzi vocea, ai interactiune directa, e altceva.

A doua idee – daca telefonul e mai „personal”, direct si rapid in comunicare, e mult mai sarac in continut. In detalii. Cel putin pentru mine – la telefon pur si simplu nu imi vine sa ma intind la vorba, nu stiu de ce. Asa e stilul, la comunicarea vocala ma impleticesc, nu gasesc cuvinte, plin de pene de idei. Mult mai usor se asterne vorba pe tastatura. Telefonul nu-mi prieste ca sa comunic idei si intamplari – doar ca sa ascult, si eventual sa avem un dialog pe baza a ce ascult – atunci da. Sunt tipuri si tipuri de oameni – altii nu pun 2 vorbe in scris, dar pot povesti zile intregi. Altii au ambele calitati, dar aia snt mai rari. Stiu io cativa ;), inclusiv cei cu care am avut memorabile dialoguri aici.

Una peste alta, daca am lasa-o pe telefoane, una ca as apuca oricum sa-mi sun fiecare prieten din an in Pasti, daca-i iau la rand, si in acea conversatie n-as transmite mare lucru. N-ar fi nici timp, si nici nu mi-as aduce aminte sa povestesc macar cu bruma de amanunte tot ce s-a intamplat „pe parcurs”, intre doua telefoane, lucruri pe care la timpul lor as fi vrut sa le impart. N-ar avea acces la multe detalii din viata-mi, mici amanunte care, insumate, conteaza, dau acea „intimitate” sufleteasca dintre prieteni. Simt nevoia sa impartasesc aceste detalii cu ei, si culmea e ca am senzatia ca reusesc sa fac asta mai mult acum, in scris, decat o faceam chiar si mai demult, cand ne vedeam mai des, prin saracaciosul (meu) viu grai.

Din pacate, cu unele extrem de binevenite exceptii, strada e cam cu un singur sens – oamenii daca n-au timp sa citeasca, au timp si mai putin sa scrie, iar de sunat daca nu sun… cred ca suntem prizonierii unor mijloace de comunicare diferite mai degraba decat ai distantei.
 
Ce e fe facut? Calea de mijloc… de pe partea inchinarii, poate ca ar trebui sa incep sa mai dau telefoane… dar sa nu va asteptati sa va povestesc prea multe :P. povestiti voi :).
 
Reclame

16 gânduri despre “meandrele comunicarii

  1. oh, ce subiect frumos. de unde sa incep? Ideea cu filele de poveste nemuritoare este excelenta. idei, detalii, argumentatii pe care le poti sustine uneori foarte elocvent cu linku de rigoare. dar asa cum spuneai e in mare parte one-way de la tine la noi, si cand primesti feed-back e doar unul directionat spre tema respectiva. daca tu vorbesti de pere poti cel mult primi ceva de genul modificare genetica la fructe sau pretul perelor in lume, sau prin absurd ca cei din zimbawe nu au pere la discretie.. in nici un caz despre cum sta treaba cu apple, doar daca vrem sa ne dam interesanti prin absurd.
    aici ar fi cam limita, cred eu.
    apoi zici ca te impleticesti la comunicarea verbala prin telefon. e doar vorba de practica. cu suficient interes si perseverenta o sa auzi pana si zambetul de la capatul firului.si e totusi mai "viu" decat doua puncte si o Klammer :).
    combina mijloacele. poti sa suni sa-ti auzim graiul molcom cu accent elvetian din cand in cand, iar pentru detalii citim bloggul.:)

    Apreciază

  2. corect cu perele.
    in rest – nu stiu alti introvertiti cum snt, dar cel pe care-l stiu eu nu e prieten cu telefonul. ii place ca gadget, dar nu si sa-l foloseasca la convorbiri, adica pentru ce e teoretic facut :P. oh well, poate se educa si asta..

    Apreciază

  3. bineinteles ca se educa. si eu aveam o prietana introvertita care in afara de "buna, ce faci?" "bine.altceva?" nu zicea la telefon. intre timp daca te mai duce instinctul de king kong pe acoperisurile lumii si apoi iti mai vin si alte idei de ikarus poti sa o suni cu incredere. inventeaza la telefon povesti pana te adoarme si te trezesti cu ganduri mai bune.

    Apreciază

  4. in plus, se da bucata de timp liber x. ce faci cu ea?
    a) scrii o insemnare pe blog – se duce toata bucata. impact la toti prietenii.
    b)suni un prieten, hai doi – se duce toata bucata. impact la 1 prieten, hai doi.
    pana acum, alegerea a fost simpla, varianta a). si multa vreme nu mi-am dat seama ca e ceva fishy in alegerea asta. nici acum nu-mi dau seama cu exactitate:P

    Apreciază

  5. in plus recunoaste diferenta de impact…"impact toti prietenii" se dilueaza fata de "impact 1 sau 2"…eu nu zic sa renunti la o forma de comunicare pt ca scopurile comunicarii sunt diferite, insa nu neglija impactul celei de-a doua.

    Apreciază

  6. Si io tot de aia m am apucat de blogging, ca ma saturasem sa ma intrebe 20 pe mess "si ce mai faci". acuma dau cu copy paste-ul.
    Si la telefon is catastrofa, n am rabdare, si cred ca am ramas cu trauma "vorbeste putin ca ii scump" :))

    Apreciază

  7. cred ca stiu cine e prietenul "gelos"…. :) si mie imi face aceleasi tipuri de reprosuri, dar de alta natura.

    eu inteleg lucrurile cam asa, cata vreme, ceteris paribus, vorbim de doi prieteni buni, apropiati: it does not really matter ca e telefon, ca e blog, ca e e-mail. ideal ar fi o carciuma sau un gratar sau mai stiu eu ce mod direct de comunicare. but that’s life!

    i-as putea spune: de ce nu ai niciodata vreme sa imi citesti blog-ul? si tot eu ii dau raspunsul: poate ca tu ai o problema. poate sistemul tau de valori e defect. poate ca tu esti selectiv in alege modul in care vrei sa comunici si cei cu care vrei sa comunici. poate ca tu esti "sclavul" unui mod de viata trepidant in care generozitatea unui om de a scrie ceea ce traieste este pusa sub semnul intrebarii dpdv al loialitatii in relatia de prietenie.

    aberation finished!

    Apreciază

  8. „N-ai mai dat nici un semn de viata”.
    „Ba da, am scris pe blog”.
    „Ce, crezi ca eu am timp sa-ti citesc povestile nemuritoare? Da si tu telefon!”

    –-
    Mmm… cand vrei sa afli ceva despre ce-a mai facut cineva, afli, fie ca te suna sau nu. :) Pe de alta parte prietenii ti-i suni nu musai pt povestile tale nemuritoare, ci si pentru ale lor.

    Apreciază

  9. @ take: sub impulsul momentului, i-am raspuns, atins in amoarele propriu, "inseamna ca nu te intereseaza :P".

    altfel, cum zicea si ane, si alina, fluxul informatiei in blog e destul de unidirectional – desi "faciliteaza dialogul", si acesta ramane de cele mai multe ori la tema data.
    pentru a afla povestile nemuritoare ale prietenilor, cam’ tre’ sunatzi…

    (dar cel mai fain e cand au si ei blog ;)

    @ alina: nu, eu nu aflu :). snt intotdeauna ultimul care afla orice, aproape chiar lucuri care mi se intampla mie :P. la a doua chestiune, ca mai sus, de acord :).

    Apreciază

  10. cine vrea sa citeasca, va citi, cine vrea sa raspunda va raspunde, cine vrea sa te auda da un telefon iar cine doreste sa auda va suna…
    Cam asa e normal, asta in mod normal, dar ce este normal pentru noi poate nu e in regula pentru altii…
    Un vechi proverb spune ca adevarata prietenie se poate recunoaste in momentul in care stai langa o persoana chiar si cateva ore si nu schimbi mai mult de 10 vorbe, dar la despartire ai avut impresia ca ai avut una dintre cele mai frumoase conversatii din viata ta…
    Intr-adevar poate sunt invechit si traiesc din amintiri, dar sincer mi-e dor de una dintre intalnirile oastre!
    Va inbratishez pe toti!
    B.B.

    Apreciază

  11. draguta

    eu as vrea sa te rog sa nu te opresti niciodata sa scrii aceste povesti "nemuritoare" ale tale pe blog – si tare mi-as dori ca peste vreo 50 de ani sa le mai pot citi, pe toate, asa cum au fost ele scrise, pline de traire, impresii, filozofii, poze superbe….si sa stii ca eu chiar simt ca sunt cu tine atunci cind citesc ce-ai mai facut, pe unde ai fost, ce te-a marcat si de ce :) iar prietenului tau mai gelos, spune-i sa te mai sune si el, din cind in cind…daca nu are timp sa citeasca… Intr-adevar, e mai unidirectionala comunicarea pe blog, dar mie mi se pare o dovada de altruism fata de tine (ca memoria joaca feste la toata lumea…ce sa mai zicem de P :) si fata de noi, prietenii tai, sa ne povestesti toate astea…e ca si cum am fi linga tine la tot pasul in this journey called life …
    Iar intelepciunea lui BB e proverbiala, asa cum ne-a obisnuit… :) pupici cu mult drag si dor ! :) n-ai sa crezi de unde – de la Politia Sector 1, accidente usoare, dotata cu wireless ….ca sa nu se plictiseasca cetateanu’ ca asteapta ore intregi sa constate dumneaei politia o zgirietura cauzata de zapada !!! Ce sa mai, am intrat in EUROPA, uau ! :) cu internetu’ macar, ca cu eficienta suntem prin epoca de piatra !!!

    Apreciază

  12. BB: subscriu. si la 10 vorbe, si la dor. :). la vara, in iunie, cred ca se pune de-o reunire cu o anumita ocazie takezesc festiva ;). pana atunci, parliamo..
    auluk: danke :). snt impresionat de progresul tehnologic al respectivei unitati. chiar ca uau. bafta si sanatate ‘kitzibushului :)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s