invataminte dupa a treia-patra zi de snoubording

Idei bune, recomandate oricarui incepator:

– pachet complet protectie – genunchiere, cotiere, incheieturi, din alea pentru role. Se gasesc in comertz, nu snt prea scumpe, si fac o treaba excelenta. Pentru ca o sa cadeti. Si cand nu pe fund (vom reveni), pe genunchi, si anume frontal. Fara genunchiere, vi-i faceti varza.
Respectivele dotari se pun pe sub haine. La mine au incaput, toate. Manusile peste protectia de incheieturi – intra mai greu, dar asta e.

– perna pe fund. Nu râdeţi. Sau, mă rog, râdeţi. În locul buretzilor, am apelat la o perna mica, pe care o luasem cu gand ornamental, ulterior neaplicat. Perna se fixeaza cu un chilot XXL, cumparat exclusiv pentru acest scop – idee de la L. Chilotul, evident, peste underwear-ul normal.
Sunt de acord că nu e „cool”, cu pernă pe fund, etc. Dar, pe cuvântul meu, e sănătos. Dacă mi-ar fi venit ideea înainte de prima zi, cred că n-aş fi avut nici jumătate din „reţinerile” iscate, cu tot cu bureţi.

Idei proaste, nerecomandate nici unui incepator:

– luatul unui rucsac pe partie. Lasati camerele foto si alte figuri acasa, sau in masina. Ori partie, ori poze. O camera mica, haida-de, dar nici aia, ca daca ai si protectia de incheieturi, pana dai jos o manusa se face maine, si e enervant.
– renuntatul la incalzirea pe partia de pitici, in primele zile, cu gandul ca „e partia albastra, usoara, ma descurc”. Nu. La primul contact cu zapada, simti ca parca s-a sters cu buretele tot ce ai invatat in zilele precedente, cu pretul atator vanatai. Vestea buna e ca „reinveti”in destul de scurta vreme, dar e bine de facut asta pe partia de pitici, si nu pe partia mare, la 2000m, pe vant rascolind zapada si cu rucsac balanganind in spinare si alterandu-ti centrul gravitational – fie ea, partia, cat de albastra.

Alte recomandari: nu va lasati amagiti de aspectul „usor” al unei partii „plate”. E capcana. Cand esti incepator, nu-ti vine sa iei viteza (sau iei, dar cazi) ca sa ai destul avant sa treci de zonele plate. Asa ca te opresti cand ti-e lumea mai draga, tre’ sa dai jos un picior de pe placa, si schiopâş s-o împingi, sau o dai jos de tot si o cari pana la urmatoarea panta coborâbilă. Şi tot aşa până ţi se acreşte.
Apoi, alunecatul pe suprafete plane e plin de capcane in sine – cantul poate sa-ti „prinda” cand nu te astepti, si buf. Daca pe pante cu inclinatie mare e destul de evident pe ce cant trebuie sa fii, pe partia plata cu inclinari subtile e mai greu de ghicit la inceput. Trebuie sa dezvolti „simtz”, si asta dureaza un pic.

Planificati sa plecati cam cu o ora (cel putin) inainte de sfarsitul programului. Asta pentru ca altfel, va veti rataci la ultima coborare, veti ajunge intr-un loc de unde nu mai puteti coborî inapoi unde trebuia, va trebui sa urcati o bucata pe jos (si la 2000m, prin zapada, poate fi suficient de obositor), sa va milogiti de un paznic sa dea drumul unui teleschi deja oprit, sa reusiti intr-un final, pentru a constata ca telecabina catre locul unde e masina nu mai merge, si trebuie sa luati o cabina pana sus de tot, si apoi pe partie, pana jos in sat. Care s-ar putea sa dureze ceva, nu din cauza portiunilor grele (care se coboara mai usor cu snowboardul decat cu schiurile!), ci din cauza portiunilor enervant de PLATE, unde trebuie sa cari nevoia placă. La asta se va adauga stresul ca nu veti mai gasi magazinul de inchiriat deschis, iar intre timp ca bonus veti exersa noi cazaturi, din cauza oboselii. Ca bonus la bonus, se va lasa intunericul exact cand veti ajunge la o portiune prin pădure.

Partea buna e ca veti invata despre snowboard suficient, si anume cum sa mergeti pe portiunile plate, cum sa legati curbe mai bine, etc. dar acest lucru va fi de prioritate secunda la momentul respectiv. Pana la urma veti ajunge, veti gasi magazinul deschis, veti ridica ochii spre cer si veti multumi. Apoi veti pleca acasa, gandind:
meargă pictorii la ţară, şi schiorii/snowboarderii adevaraţi la davos-klosters. Mie daţi-mi predeal, adica o partie, maxim 2-3, de diversitate. Si gata. Sa stiu unde ajung jos. apoi, schiuri. Macar cu alea pot sa-mi iau avant sa trec de zonele line. Pe partile abrupte parca prefer snowboardul, dar in cele line, schiurile. Mai dai din betze, te mai catzeri.
Apoi, nu mai merg singur. Nu in locuri de-astea ‘mari’. Cu prieteni, da. Daca se recupereaza C&L dupa accidentari, cu draga inima. In rest, predeal/flumserberg. Si/sau schiuri. Cu o ora luata, inainte, eventual, ca sa invat si eu, in sfarsit, a ma da corect, nu, vorba H., „ca vanatorii de munte”.

La snowboard, ma mai gandesc. Probabil mai merita un pic de timp investit, sa prind miscarea aia pe partile line ca lumea, si sa scap de frica de viteza. Ar fi bine, ca pare un sport mai „prietenos” cu genunchii, punct nevralgic. Da, cazi pe ei, dar genunchierele rezolva. Avantajul e ca nu se sucesc, ca la schi.

Una peste alta, snowboardingul e un sport elegant si foarte placut, dupa ce-i prinzi miscarea. Cred ca mi se potriveste mai bine decat schiatul, dar poate e prea devreme sa ne pronuntam. Ramane de studiat.

Reclame

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s